Având în vedere valurile pe care le face eternul și mereu fascinantul Ion Iliescu, am considerat de cuviință să vă readuc în memorie cam cum era perceput în memoria colectivă a începutului de an 1990 zisul personaj. Curios sau poate că nu, mi-am propus să nu insist prea mult asupra unui personaj malefic și care nu se lasă de vechile metehne nici la cei 85 ani pe care îi va împlini luna viitoare. Apropo, duceți-vă și urați-i La Mulți Ani, poate se vor bucura de el și cei din secolul următor.
 
Komunikat

Am scris, iar site-ul ActiveNews este "martor", o relatare completă despre evenimentele dramatice din data de 18 februarie 1990. Pe scurt, câteva mii de persoane, printre care și subsemnatul, au participat la un miting neautorizat, care s-a terminat prin invadarea sediului Guvernului, molestarea lui Gelu Voican si, într-un dramatic final, cu intervenția parașutiștilor. Aceștia au arestat peste 100 persoane pe care i-au prins în interiorul clădirii, plus alte câteva zeci a doua zi, dar aceștia din urmă, inclusiv eu, am fost reținuți de civili și predați Armatei. 

Mă rog, tot vreau să intru în subiectul propriu-zis, dar nu mă pot abține să nu precizez că seara de 18 februarie a consemnat și o contra-manifestație, zisă a oamenilor muncii indignați din Capitală, iar în dimineața de 19 și-au făcut apariția oamenii huilei, haidamacii și gorilele regimului, care au molestat fără niciun motiv zeci de persoane pe care le-au întâlnit în cale. Haideți să vedem un pic cam cum a prezentat evenimentele principalul ziar al opoziției civile, România Liberă. 

Lipsă explicabilă de obiectivitate

Trebuie să recunosc că oamenii de la respectivul cotidian au făcut o treabă bună din punct de vedere reportericesc, dar lipsită de deontologie profesională. Totuși, sincer să fiu, și eu aș fi procedat la fel. Era vorba în propoziție de Ion Iliescu, marele lider al nou înființatului CPUN. În plus, era vorba de a răspunde cu# aceeași monedă Televiziunii Române, care prezentase evenimentele în mod trunchiat și obtuz. Pe urmă, noi avem avantajul timpului, știm ce s-a întâmplat ulterior și ne vine greu să acceptăm că percepția de atunci era cu totul și cu totul alta. Vă dau un exemplu personal și cu asta închei partea legată de manifestație. Eu credeam sincer, de pildă, că securiștii erau cei care trăseseră după 22 decembrie 1989 și îi identificam cu teroriștii. Tocmai pe ideea asta merg și reportajele de la fața locului, dar, cu toate că oamenii aceia credeau sincer în ceea ce scandau, s-a demonstrat ulterior că totul era o minciună pe care o înghițisem pe nerăsuflate. Mea culpa! M-am înșelat la faza cu securiștii, dar am avut dreptate la cea cu Iliescu... Suntem chit acum, nu-i așa?

Ce conținea ziarul

Aici am vrut să ajung. La partea care nu era legată de Iliescu. De altfel, dacă sunteți atenți, veți vedea că dă chiar și un comunicat oficial către țară, dar chiar nu mai zic nimic. Pe pagina întâi, după cum puteți remarca și Dvs, sunt publicate, în cel mai pur stil comunist, rezultatele economice ale României post-decembriste. Mai exact, produse industriale calculate în milioane tone, prin comparație între ianuarie 1990 și, atenție, ianuarie 1989! În context, după cum martoră ne este prima pagină a jurnalului, sunt oferite publicului date despre extracția de cărbune, despre cea de țiței, gaze naturale etc, dar și calcule privind producția de Laminate finite pline din oțel la cald, respectiv de țevi din oțel sudate etc. Dezastrul economic era clar încă de atunci! De exemplu, minerii care ucideau la comandă pentru Ion Iliescu extrăseseră mai puțin de 70 mil. tone. Pare mult, dar dacă e să ne gândim că, și ziarul scrie clar acest lucru, respectabilii dăduseră țării 3 500 mil. tone cu exact un an înainte, atunci rezultă că băieții aveau o problemă de atitudine față de procesul muncii. Cam scumpuți acești ucigași cu sânge rece. Păi,ei extrăgeau de 50 ori mai puțin și erau plătiți de patru ori mai bine. Plus timp liber pentru băute, jafuri, șantaj și violuri. În continuarea ziarului: 

Externele și Petre Roman

Aflat în vizită în Franța, premierul de atunci s-a întâlnit cu fostul președinte Francois Mitterand, căruia i-a reproșat pozițiile pro-maghiare în ceea ce privește situația frontierelor post-belice și condiția minorității ungare din țara noastră. Citez: "Întrevederea a permis totodată o înlăturare a neînțelegerilor cu privire la problema minorității ungare din România. Aflat recent în vizită în Ungaria, F. Mitterand a subliniat problema minorităților deosebit de dureroasă pentru această țară, privată de două treimi din teritoriul său la sfârșitul celor două conflicte mondiale".
 
Oricum, corectă și principială atitudinea șefului interimar al guvernului nostru. Dar, spre surprinderea mea, am dat și peste o declarație a lui Sergiu Celac, ministrul nostru de externe, revenit din Statele Unite. Ce credeți că declară acesta? "într-un interviu acordat agenției France Presse, Celac spune că este decepționat de rezultatele vizitei sale la Washington. Sunt mulțumit de convorbiri, dar nu de rezultate. Guvernul român nu este decât foarte puțin încurajat și foarte puțin satisfăcut de asigurările date de Statele Unite în domeniul ajutorului pe care-l vor putea acorda pentru refacerea economiei. Washingtonul este dispus să furnizeze asistență și cooperare pentru reconstrucția economiei românești, dar acesta va depinde, desigur, de evoluția spre democrație în România. Tot ce cerem noi este un tratament just și egal pentru o țară democratică, tânără, liberă și independentă.... Dacă raporturile dintre cele două țări vor fi echitabile, acest tratament va fi ca un fruct, care, odată copt, va cădea în coș." Trecând peste limbajul de lemn, să admitem că asemenea atitudini principiale sunt greu de imaginat la politicienii noștri de azi. 

NATO, GERMANIA și Lech Walesa

În final, pe ultima pagină, implicațiile pentru NATO după schimbările democratice din Europa de Est, discuții despre iminenta reunificare a Germaniei, un plan de tranzitie de la economia planificată la cea de piață, promovată printr-un articol care, ni se spune, apare simultan în toate țările ex-comuniste, dar și o critică severă adusă liderului Solidarității, care tocmai declarase că "acum, Polonia are nevoie de o dictatură puternică. Deci, nu numai un simplu regim dictatorial, ci unul nemilos." În context, Corneliu Vlad, autorul articolului, lansează o întrebare retorică, dar perfect justificată: "... în condițiile unui guvern dictatorial, puternic, ar mai fi ajuns oare domnia-sa să devină ceea ce este acum? Ar mai fi auzit cineva ceva despre domnia sa?" Dacă-mi permiteți și mie un comentariu, aș răspunde că "da, s-ar fi auzit, exact cum s-a auzit de bietul preot romano-catolic Jerzy Popiełuszko..." Acesta a fost asasinat bestial de un securist fanatic, iar corpul i-a fost aruncat într-un râu. O anchetă comunistă, dar și alta independentă, efectuată după căderea regimului comunist, au concluzionat că ucigașul a acționat independent și că, deci, nu a fost vorba de niciun fel de conspirație de sus. Ce ușor ajung unii mereu la aceleași si absolut mereu aceleași concluzii...
 
Dar, ideea este alta. Consider că ar fi util să fie readuse în memoria celor tineri evenimentele și felul în care erau împachetate politica și economia acum 26 ani, la doar câteva zeci de zile de la execuția Ceaușeștilor. Dar, pentru asta trebuie mers în arhive, deoarece colecțiile ziarelor de atunci nu sunt disponibile pe Internet. Dar, chiar și eu, care nu mai sunt chiar un june prim, mă uit la ziarul acesta și mă tot minunez. Oare chiar atât de mult s-a schimbat această lume? Răspunsul este mai degrabă afirmativ. Cu excepția unei singure persoane. Nu uitați de ziua lui de naștere! Dacă sunteți cuminți și faceți sluj, poate primiți și un cadou. Eventual, un bilet gratuit la următorul miting de susținere pentru Antena 3.