Mentalul colectiv a păstrat data de 24 ianuarie 1859 alături de numele colonelului Alexandru Ioan Cuza. De altfel, numele lui Alexandru Ioan I este considerat și azi, de mulți români, autor al Unirii celor două țări românești.

În realitate, așa cum explică minuțios istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria Loviturilor de Stat în România”, volumul 1, artizanii actului epocal de la 24 ianuarie sunt politicienii: Partidul Liberal (în special) și Partidul Conservator.

De altfel, Cuza era la teatru în momentul în care este anunțat că este candidatul pentru tronul Moldovei.Conform istoricului Alex Mihai Stoenescu, Alexandru Ioan I a fost soluția aleasă pentru a contracara pericolul reprezentat de conspirația lui Grigore Sturdza.

„O serie de argumente conduc spre un răspuns afirmativ, chiar dacă oficial complotul a fost descoperit abia la 10 ianuarie. Știm că în noaptea de 3 spre 4 ianuarie s-a produs o altercație între membrii partidei unioniste pe fondul amenințării reprezentate de fostul domnitor Mihail Sturdza și de fiul acestuia, Grigore.
 
Probabil că s-au exprimat temeri la adresa loialității ofițerilor (mai ales a celor cu grade inferioare) și a funcționat frica de o implicare a Rusiei în acest complot. Mai știm că înainte de a i se acorda votul, Cuza a fost chemat în sală și obligat să jure solemn că va abdica imediat, dacă se va constata că proiectul Unirii nu are succes.[...]
 
Reconstituirea nopții de alegere din perspectiva Doamnei Elena Cuza ne oferă și alte fragmente ale tabloului acestei situații limită. În seara de 3 ianuarie Alexandru loan Cuza evita să se mai ducă la întrunirea din casa lui C. Rolla, deși se afla pe lista candidaților și avea drept la un vot pentru oricare alt candidat. El refuză invitația prietenilor săi Nicolae Pisoschi și Manolache C. Epureanu de a participa la un presupus vot final și hotărăște să meargă la teatru, pe Dealul Copoului. La 12 noaptea, Costache Rosetti năvălește în casa lui Cuza: „Atunci, Costache Rosetti povesti surorei sale despre toate cîte se petrecuse în casa lui Costache Rolla, cum se certase pentru numirea unui candidat, cum din pricina neîntelegerilor dintre ei, Mihail Kogălniceanu părăsise supărat adunarea, cum Lascăr Rosetti se opintise să nu-l lase să plece pîna nu se vor fi hotarît cu totul și cum Pisoschi aruncase ca o bombă în mijlocul lor numele lui Alexandru Cuza, care fu îndată primit de toți care erau de față"151. Nicolae Pisoschi aleargă la teatru și îl aduce în adunare pe candidatul ales.
 
Există și o altă variantă a acestei secvențe, care pare mai puțin credibilă, dar a  rămas în anecdotica vremii: în momentul anunțului, Cuza juca biliard la hotelul Binder din Iași împreuna cu prietenul sau, Bali. Surprins de vestea ce i se aducea, Cuza răspunde iritat: „Hai sictir, farsorule!". Scena face parte din mitologia cultă care însoteste figura domnitorului Unirii și care are cîteva coordonate fixe; unul dintre ele este soluția de ultim moment pentru care Cuza nu era pregătit; al doilea, că a fost propus de rude sau prieteni în interesul acestora — Costache Rosetti, Pisoschi, Docan, Lascăr Rosetti, etc” (op.cit. pagina 138).
 
În ceea ce privește alegerile de la București, acolo Cuza a fost sprijinit de Partidul Liberal, în timp ce Partidul Conservator îl dorea pe Nicolae Golescu. Acesta din urmă prezenta garanția că se va retrage din scaun atunci când se va desemna prințul străin, ceea ce era scenariul prevăzut pentru Unirea celor două principate românești, precizează istoricul Stoenescu.
 
Cu toate acestea, Conservatorii - care dețineau majoritatea în adunare - se vor înțelege cu Liberalii pentru alegerea domnului Moldovei. Cităm din cartea menționată mai sus:
 
„La întrunirea deputaților Stîngei, ideea alegerii Principelui Cuza a fost pusă înainte pentru prima dată"163. Cu toate că pînă în noaptea de 23 spre 24 ianuarie partida unionista munteană consideră că ideea dublei alegeri este „imposibilă" și „himerică"164, numele lui Cuza s-a impus că unică soluție, mai ales datorită părerii comune a celor două tabere că alegerea domnului moldovean este o soluție pasageră, menită să scoată Principatele din impas și să le ferească de o intervenție străină - politică sau militară. Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti știau că o alegere făcută sub amenințarea linșajului nu va fi recunoscută de Marile Puteri și, în consecință, au oprit grupurile de presiune în diferite cartiere, departe de centrul orașului unde domnea liniștea. Deși se afirmă cu ostentație că alegerea lui Cuza s-a făcut sub amenințarea maselor care luau cu asalt clădirea Adunării, prezența forței de manevră a liberalilor la locul deciziei este legată exclusiv de încercarea de a răsturna situația legală în care se află majoritatea conservatoare și, în al doilea rînd, de impunere a candidatului Nicolae Golescu.
 
Alegerea lui Cuza a fost rezultatul negocierii politice și al compromisului dintre partide din noaptea de 23 spre 24 ianuarie, astfel că a doua zi domnul moldovean a fost votat de o Adunare care nu-și schimbase fundamental configurația și care a exercitat doar un act formal. Starea de tensiune și neîncredere a determinat că în ședința din 24 ianuarie să apară în continuare atitudini spectaculoase. Dimitrie Ghica și Vasile Boerescu au pledat în Adunare pentru alegerea lui Cuza, invocînd pericolul unei răscoale, în timp ce „spătarul a informat cu privire la poziția țărănimii și a miliției, implorîndu-i pe acei miniștri care sunt membri, să consimtă la un plan care ar împiedica o ciocnire.[...]
 
Rezultatul acestor evenimente poate fi sintetizat într-o concluzie importantă pentru întelegerea actelor politice de după 24 ianuarie ale celor două tabere:
 
1. Factorul politic determinant pentru dublă alegere a lui Cuza a fost acceptul dat de partida boierilor, o impunere prin forță a candidatului partidei liberale ar fi dus la anularea alegerii și com promiterea Unirii.
 
2. Deciziile conservatorilor de a accepta un compromis, redeschiderea lucrărilor Adunării și alegerea lui Cuza nu s-au datorat amenințării reprezentate de revolta populară, ci amenințării unei intervenții militare otomane care ar fi înabusit revolta în sînge.
 
3. Nu trebuie să uităm nici o clipă că în urmă unei astfel de intervenții militare tot membrii partidei boierilor ar fi fost aduși la putere; dacă istoriografia română va continua să refuze dimensiunea patriotică a partidei boierilor, prezentînd-o mereu că antinațională, prootomană și doritoare de invazii militare, nu va putea explica niciodată logică alegerii din 24 ianuarie 1859 ; dacă ar fi fost niște trădători, le era foarte simplu să ceară intervenția trupelor de la Dunăre pentru a fi readuși la Putere.
 
4. în timp ce marele cîstig era Unirea personală, că succes acceptat de ambele tabere, domnitorul ales era considerat de aceleași tabere că o soluție provizorie, că o soluție de compromis care nu-i dădea legitimitate deplină. Cuza va trebui să lupte împotriva tuturor acestor cauze. Din punctul de vedere al problematicii urmărite prin volumul de față: comportamentul națiunii române în aceste clipe istorice, putem observa chiar din relatările liberalului radical I. G. Valentineanu că, după anunțarea alegerii lui Cuza, „boerii se sărutau cu poporul, poporul cu foștii săi opresori. Lacrămi de bucurie ieșeau din ochii tuturor; albii și roșii, boeri și popor, în acest momentul solemnei dispăruse orice ura și deosebiri de clase"171. Mulțimea strigă: „Trăiască poporul și boerii!"


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.