Având în vedere evenimentele recente, postăm un material oferit de comisarul Florin Șinca, despre un atentat germano - maghiar, de acum un veac, asupra unor demnitari români.

 

După declanșarea primului război mondial, în perioada neutralității României (1914-1916),  când la guvernare se afla un cabinet liberal, pe scena politică românească s-au dus mari dispute pentru a înclina balanța participării de partea Antantei sau a Puterilor Centrale. Indiscutabil, Bucureștiul a fost unul din centrele spionajului european și în ceea ce ne privește, marile puteri nu puteau rămâne deloc în expectativă. Un mijloc de a determina intrarea în război de partea centralilor era, până la urmă, și eliminarea fizică de pe scena politică a vocilor contrare.

Un astfel de caz, deosebit de grav, avem în prima zi a lui decembrie 1915, când poliția noastră va avea de instrumentat un caz de atentat în care, inițial, victimele trebuiau să fie prim-ministrul Ion I.C. Brătianu[1], politicianul Take Ionescu[2], pentru a se ajunge în cele din urmă la Nicolae Filipescu[3]și ministrul Emil Costinescu[4].

Plănuirea atentatului în urma căruia urmau să fie aruncate în aer locuințele lui Filipescu și Costinescu are loc într-un context politic caracterizat prin complexitatea generată în principal de izbucnirea războiului. Pe fondul frământărilor începute în toamna anului 1914 în Partidul Conservator (înființat în 1880), în mai 1915 acesta se scindează în două părți: aripa Alexandru Marghiloman era pentru neutralitate, iar gruparea condusă de Nicolae Filipescu, era alături de tachiști și milita pentru intrarea imediată în război alături de Tripla Înțelegere.

Cum vom vedea, executanții atentatului – Ilie Toth și Ion Baboș – au fost instruiți de un avocat de naționalitate germană, Iakob Offenberger și de alții, în cea mai mare parte maghiari. Existent la Arhivele Naționale – București, dosarul are înscris pe copertă: ,,Dosar relativ la atentatul plănuit de maghiari contra Dlor I.Brătianu, E.Costinescu, Take Ionescu și N.Filipescu. Atentatul pus la cale de unguri, contra mai multor persoane marcante din țară’’. 

Agenții Siguranței informează 

La 1 decembrie 1915, agentul 40 din cadrul Brigăzii 1 Siguranță informa conducerea Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale (D.P.S.G.), într-o notă: ,,Aseară la orele 10 ½ a descins la hotel Dacia[5]supusul ungar Ilie Ștefănescu și Ileș Rabb, ambii dându-și profesiunea de artiști, având la sosire două geamantane grele. La orele 11 ½ noaptea a venit la hotel dl Prefect al Poliții Capitalei însoțit de dl Inspector Rafail și de un domn comisar unde le-a făcut percheziție în geamantane și i-au arestat.

Dl Prefect a plecat cu geamantanele iar dl inspector Rafail cu amândoi’’[6].  

 Verificând ,,Buletinul pentru călători străini’’ de la hotel Dacia, din 30 noiembrie 1915, polițiștii au stabilit că aici a fost cazat artistul comic Rabb Ilés, de naționalitate ungară, în vârstă de 28 de ani, care a tras la camera 24, având pașaportul unguresc nr.875/ 426/ 8 octombrie 1915. Era însoțit de Ilie Ștefănescu, 20 de ani, român de naționalitate, artist, posesor al pașaportului nr.875/ 427, eliberat de autoritățile din Budapesta.

Informațiile cu privire la acest teribil caz au continuat să se adune. La 2 decembrie 1915, agentul 103 din Brigada Mobilă a D.P.S.G., raporta că, în fața hotelului ,,Regina’’ a auzit discutându-se despre arestarea a doi unguri, asupra cărora s-au găsit bombe. La rândul său, agentul 286 din Brigada I nota la 3 decembrie că, după apariția ultimei ediții din ,,Adevărul’’, în care era articolul ,,O descoperire sensațională’’, în zona intersecției Calea Victoriei cu bd. Regina Elisabeta s-au strâns grupuri de studenți care discutau ,,relativ la plănuirea de atentat contra domnilor Emil Costinescu și fruntașii Federației Unioniste[7], spuind că ar trebui convocați toți membrii comitetului centrului studențesc, spre a protesta contra îngăduirei în țară a atâtor agenți germani și unguri cari plănuiesc atentate contra fruntașilor țării’’. Studenții propuneau să se facă un fel de cercetare  spre a-i da în vileag pe acei pe care îi cred agenți ai Puterilor Centrale. Grupuri și discuții similare se raportau la Capșa, în fața hotelului Riegler și vizavi de Teatrul Național[8].    

,,Să-i aducem în stare să meargă contra rușilor’’

Potrivit cercetărilor polițienești, atentatul urma să fie executat în seara zilei de marți, 1 decembrie 1915, de către doi indivizi: ungurul Ilie Toth (alias Iles Raab) și românul Ion Babeș sau Baboș (cu pașaport pe numele Ilie Ștefănescu), instruiți și însoțiți de avocatul ungur Iakob Offenberger.

Din declarația lui Ilie Toth, reiese că era în vârstă de 28 de ani, născut la Turnu-Severin, fiu al lui Ștefan și Victoria. Părinții domiciliau acum în Craiova, tatăl său fiind tăietor de lemne. În 1907 i-a venit ordin de încorporare de la consulatul austro-ungar, dar a tot fost amânat din motive medicale, așa încât a ajuns să nu se mai prezinte. Trece în Bulgaria doi ani mai târziu, iar în 1915 în Ungaria, unde întâlnește un fost prieten. La 8 octombrie este arestat, verificat în evidențe și dus la Siguranța din Budapesta. Aici îl cunoaște pe Ion Babeș, care se declară plutonier, dezertor din armata română. Sunt interogați separat de ,,trei domni bine îmbrăcați’’, dintre care unul era șeful Siguranței, care l-a întrebat ,,dacă are simț unguresc în el’’ și care – satisfăcut de răspunsul afirmativ – i-a spus: ,,Uite, copilul meu, eu te voi scăpa de mizerie și-ți voi purta de grijă, să fi fericit până la moarte, numai să fi cuminte și ascultător’’. Este bine tratat, hrănit cu bunătăți, primește țigări de Egipt, haine scumpe, i se face un pașaport și i se dă pentru început 100 de coroane. Transportat cu o dubă, împreună cu tovarășul său – motivându-se că ar putea  fi recunoscuți – ajung la un alt sediu, unde îl cunoaște pe căpitanul Röling și sunt iarăși ,,prelucrați’’, pregătiți psihic: ,,Băieți, băgați de seamă, nu vă perdeți cumpătul. Acesta este un lucru de nimic, care-l poate face și un copil de zece ani. […] Aceasta se cheamă ecrasită, uitați-vă ce jucărie, ce lucru de nimic, trageți sfoara și gata. Voi după cum văd sunteți băieți deștepți. Cunoașteți Bucureștiul destul de bine, știți unde este casa lui dl Filipescu și a dlui ministru Costinescu’’.

Au aflat că, în România, pentru ducerea la bun sfârșit a planului, urma să-i însoțească un alt individ, care să le arate casele. ,,…Și voi iubiții mei copii luați drumul lui Dumnezeu. Eu vă dau câte 120 de coroane și dacă vă mai trebuie parale știți unde să vă adresați’’.

În țara noastră, vreme de 20 de zile s-au pus pe trai și pe ,,halai’’ cheltuind cu nemiluita, dar într-o bună zi, pe când jucau biliard la cafeneaua Bristol, primesc dispoziție de la căpitanul Röling să meargă Budapesta pentru o însărcinare, apoi ajung iarăși la București, unde complotiștii încearcă să-i integreze în viața orașului. Colegul său e angajat chelner la Gambrinus, iar Toth e chemat la hotel Royal, camera 243.

Într-o sâmbătă-seara, sunt trimiși cu trenul la Brașov, iar în vagonul de dormit îl cunosc pe un ,,soldat’’ care ducea două geamantane în care au aflat că este un exploziv, ecrasită. La Brașov au tras la hotel Kröne, camera 93 și li s-a cerut să fie discreți din cauza negustorilor din România ,,dușmanii noștri’’. Doi vameși îi trec frontiera cu România, luni, 30 noiembrie 1915 ora 17.30. Un domn ,,cu statură artistică’’ (Jakob Offenberger), despre care, inițial, ei nu știau cum se numește, le explică amplasamentul caselor pe care trebuiau să le arunce în aer și ,,geamul pe care aveți să aruncați geamantanul’’. Urmau să se întâlnească toți trei marți-dimineața, 1 decembrie, în fața cafenelei High-Life, cei doi atentatori fiind instruiți să sosească cu un decalaj de o oră. Sunt iarăși îmbărbătați: ,,Băeți nu trebue să uitați că avem sânge de ungur în noi. Nu trebue să ne lăsăm la o așa țară de nimică în lumea asta, care nu-și vede lungul nasului și vor să ne nimicească pe noi. Nu trebue să-i lăsăm în pace și trebuie să-i aducem în stare să meargă contra rușilor și cei din urmă să fim noi câștigătorii războiului. Ați înțeles? Foarte bine. Atunci mâine vă dau bani de voiaj și veți merge cu numele lui Dumnezeu’’[9].

Au mai primit câte 450 de lei, și-au vizat pașapoartele la Predeal și-au așteptat valizele cu exploziv de la vameși, care au fost urcate în trenul de București – Giurgiu  cu doar 10 minute înainte de plecare. Au călătorit fără incidente până la București. De la Gara de Nord au luat o trăsură și s-au deplasat la camera 22 de la hotelul Dacia. Hotărând să dea totul în vileag, au dus geamantanele la garderobă, le-au încuiat, au alergat la o regie pentru a cumpăra o coală de hârtie și au făcut o cerere către Nicolae Filipescu, pentru a le da voie să-i comunice ceva, pe care și au dus-o portarului de la locuința acestuia. Cum a văzut-o, Nicolae Filipescu i-a primit. I-au explicat chestiunea, apoi ,,a chemat doi agenți cari m-au dus cu trăsura la Siguranță’’.

 ,,Dispozitivul nu putea da greș’’

Prin adresa nr.13 din 5 decembrie 1915, un căpitan, subdirector al Pulberăriei Armatei Dudești, comunica Prefecturii Poliției Capitalei răspunsul la adresa nr. 142317/ 1 decembrie 1915, care conținea ,,rezultatul examinărei celor două valize’’ primite de la Prefectura Poliției Capitalei la 2 decembrie[10]. Valizele erau din comerț, confecționate din piele neagră, respectiv maro. În fiecare s-a găsit ,,câte un dispozitiv sistematic precis și puternic pentru distrugerea la timp dorit’’. Amorsa era confecționată pe o bucată de lemn, cu ajutorul a patru cuie pe care era fixat un port-percutor în interiorul căruia culisa un percutor armat cu un arc. La capătul anterior și cu ajutorul unui șurub, era fixat un tub de alamă, conținând o capsă detonantă. Tija percutoare era străbătută de trei orificii, dintre care cel dinspre vârf permitea unui splint să-l străbată cu scopul de a asigura armarea. Splintul era legat cu o sfoară care avea capătul opus scos din valiză. Fiecare valiză avea două astfel de dispozitive de amorsare.

Două fitile ,,Bickfort’’ de 12 cm asigurau transmiterea către încărcătura explozivă a focului, în doar 12 secunde. Explozivul consta în cartușe cu acid picric, ,,unul din explosivii cei mai puternici cunoscuți până azi’’. În fiecare valiză se aflau câte 2 cartușe cu capse detonante, restul de cartușe să ia foc prin simpatie. Valiza neagră conținea 11 cartușe (inscripționate ,,1 ½ kg 1913 Pt’’) totalizând 10,5 kg acid picric. Valiza cărămizie conținea același număr, dar 12,5 kg acid picric. ,,Din modul cum sunt confecționate aceste cartușe se poate deduce că ele provin din stabilimente speciale fabricării explosivelor’’, suna una dintre concluziile experților. ,,Valizele au fost concepute în ansamblul lor de oameni versați’’, piesele ,,nu sunt improvizate’’, adaptările făcute ,,trădează opera unor oameni experimentați’’. În ansamblu, dispozitivul ,,nu putea da greș’’!

Declarația lui Ion Baboș

 Al doilea executant care se va desista dă o declarație în linii mari asemănătoare de a camaradului său. Era român din Transilvania, în etate de 20 de ani, născut în Aghireș[11]lângă Cluj, din părinții Ieremia și Ana (născută Oprea). Se declara artist de circ și avea un frate, Gheorghe Babeș, era funcționar la Ministerul Domeniilor. În 1915 era în școala militară de artilerie, geniu și marină unde intrase având șase clase liceale la Brașov, după recomandarea colonelului Victor Verzea. În același an pleacă în Ungaria. Iată cum explică aceasta: ,,Scopul meu de a intra în armată nu era de a ocupa cariera de ofițer; asta o făcusem ca în caz când România ar intra în acțiune contra ungurilor, să am o oarecare gradație. Văzând starea de lucruri, că România nu intră în Război, am dezertat. Această dezertare mai era în legătură cu chinurile familiei mele, cari erau persecutați și executați de unguri’’.

În septembrie merge la consulat, declară că numele-i este Balogh Jenö, apoi se deplasează la Brașov, unde ,,vroiam ca sub acest nume să mă angajez în armata austro-ungară și aci să fac spionagiu favorabil României’’. Nu reușește, fiind recunoscut de grănicerii unguri. Este arestat și dus la poliția din Budapesta, anchetat de comisarul Ruske, căruia a fost silit să-i declare câteva chestiuni generale despre armata română, ,,pe care toată lumea le știe’’ (Linia Focșani-Nămoloasa-Galați, fortificațiile Bucureștilor ș.a.). În arest îl cunoaște pe Ilie Toth, ,,cu care mai târziu am fost provocat la atentat’’. La 2 octombrie e din nou anchetat, de această dată de către căpitanul de poliție Andreika Karoly. în cabinetul acestuia au observat un domn, față de care J.Offenberger și E.Waldappfel erau respectuoși. De la acesta din urmă  - inițial, numele nu i l-a cunoscut și a observat că vorbea nemțește, maghiară și puțin românește – a primit I.Baboș însărcinarea de atentat.

,,Îmi ținu morală, îmi spune ce greșeală mare am făcut, față de patrie, de rege etc. Dar am ocazia s-o refac. Mă întreabă dacă mă oblig să mă duc înapoi în România. O chestiune foarte ușoară dar importantă. Bani o să fie cât nici nu visezi’’. I se face un act de călătorie pe numele ales chiar de Baboș – Ilie Ștefănescu. Purtat la Timișoara (hotel Kronprinz), ajunge apoi să se întâlnească cu căpitanul de grăniceri Burg din Brașov – care știa de ,,afacere’’ – și un anume plutonier major Agyagas, care le-a trecut geamantanele. A ieșit din țară cu un ,,reizertificat’’ eliberat de Bella Papp de la Consulatul austro-ungar. Li s-a spus că ,,aveți să comiteți un atentat contra primului ministru Brătianu și contra ministrului de Finance Costinescu’’. Waldappfel fusese mai înainte la București, unde a tratat cu cei doi, ,,dar aceștia sunt niște pungași ordinari așa încât alt cum nu se poate resolvi chestiunea’’. Tot Waldappfel le-a spus că el urmează să plece urgent la Viena, iar afacerea va fi predată căpitanului de stat major Röling. Trei săptămâni au stat la Temesvar și tot la a treia zi primeau câte 100 de coroane, după ce-l sunau la tel. 9/23 și se întâlneau la cazinoul ofițeresc. ,,Eram într-o situație grea […] trebuia să fim cu cea mai mare grijă deoarece eram urmăriți de agenți’’. După aceste trei săptămâni au ajuns la Budapesta la cpt.Sulyok, apoi la București, Brașov și Arad, unde, Molnar, un genist, a suit în tren cu două genți de ecrasită. La hotelul Kröne din Brașov, a remarcat cum Waldappfel i s-a adresat lui Jakob Offenberger  în ungurește: ,,…îți predau această afacere’’. Offenberger a fost cel care i-a instruit la Brașov, iar Molnar le-a relatat că alți doi indivizi acționează urmare a unei însărcinări asemănătoare cu cea a lor. Molnar lucra pentru cpt. Klar din Orșova și ,,a făcut mai multe pe frontul sârb și în România. A fost o dată prins în Turnu Severin’’ și ,,este ales pentru un atentat care l-ar comite în Grecia contra lui Venizelos[12].

Ajunși iar la Brașov, li s-a spus că, în locul lui Ionel Brătianu ,,Nicolae Filipescu trebuie atentat’’. Jakob Offenberger i-a îmbărbătat, spunându-le ,,mari patrioți’’, pentru că ei vor săvârși ,,un fapt extraordinar de mare, un fapt plăcut lui Dumnezeu’’, fiind ,,vorba de cel puțin ½ milion de vieți’’, iar ei vor ajunge ,,mai mari ca Mackensen’’[13]. El făcuse recunoașterea în teren, iar Babeș era destinat pentru atentatul la casa lui Nicolae Filipescu. Li s-a spus că poarta dinspre str. Batiștei a casei era întotdeauna deschisă, iar de la colț, ,,socotind al doilea geam, să arunc geanta’’. Lui Toth i s-a făcut un desen al amplasamentului casei lui Costinescu, de pe str.Polonă, lângă un parc.

Către ora 10 seara erau la hotel Dacia. De aici, desfășurarea evenimentelor e cunoscută, cu specificarea că N.Filipescu  ,,a telefonat imediat nu știu la care secție, de unde a venit un comisar [cu] doi agenți, cu ei împreună ne-au dus la Siguranța Capitalei’’.

Ce au scris jurnalele? 

Jurnalele bucureștene au reflectat încă din primele zile despre atentat, când nu exista nimic oficial, e adevărat, denaturând pe alocuri realitatea. În numărul 10321 din 3 decembrie al ziarului ,,Adevărul’’ se scria: ,,Aseară s-au prezentat la dl Nicu Filipescu doi români de dincolo, cari i-au mărturisit că au fost aduși în București de un avocat ungur din Temeșvar, pentru ca împreună cu acesta, să arunce în aer cu ecrasită casele dlor Emil Costinescu. Ei însă nu vroiesc să săvârșească crima. Nicolae Filipescu a anunțat Siguranța Generală iar la percheziție s-a găsit în odaie 80.000 lei în aur și trei saci a câte 25 kg ecrasită’’. Se informa că, în Cameră, deputații discutau ,,cu aprindere’’, iar ,,Poliția păstrează cel mai profund secret’’.  

,,Naționalul’’, nr.8/ 3 decembrie 1915 scria despre atentatul contra lui Ionel Brătianu, Take Ionescu, Emil Costinescu și Nicu Filipescu, dând și detalii: atentatorii urmau să le arunce casele în aer, câte două în fiecare noapte la ora 01.00. ,,Lumea politică consideră această încercare maghiară ca o provocațiune plănuită. Cercetările continuă întrucât se pare că e un complot întreg’’.

Potrivit ,,Adevărului’’ (4 decembrie), groaznicul complot s-a pus la cale la poliția din Budapesta, cei trei arestați fiind fiind ,,polițiști din capitala Ungariei’’. Două erau ipotezele ziarului: crearea de tulburări interne și, pe fondul lor, atacul și/sau impunerea unui guvern favorabil lor. Întrebat, Gheorghe Corbescu, prefectul Poliției Capitalei, a răspuns: ,,N-am ce să vă spun și chiar dacă aș ști ceva, aș refuza să spun. Țin să adaug însă că foarte rău s-a procedat începându-se, prin ziare, discuțiunea asupra acestei afaceri’’.            La ora 12, în cabinetul prefectului Poliției Capitalei s-a desfășurat o consfătuire între procurorul general, prefectul Poliției Capitalei și șeful Siguranței, consacrată cazului.

Tot în ,,Adevărul’’, cunoscutul ziarist Constantin Mille (1861-1927) își intitulează articolul ,,Nemții complotează’’. El spune despre germani că aceștia îi consideră pe Take Ionescu, Nicolae Filipescu și Emil Costinescu, ,,adversarii planurilor lor criminale față de România’’. Rămași cu Ion I.C. Brătianu și Alexandru Marghiloman, ,,terenul s-ar netezi și România ar fi gata să-și reia locul, alături de puterile centrale, pentru a-și subscrie actul său de moarte și astfel s-ar realiza planul scump al regelui Carol’’. Mille arată spre ministrul Austro-Ungariei la București, Ottokar Czernin și spre cel al Germaniei, Von dem Bussche, ca fiind cei ce au pus la cale atentatul.

Potrivit ziarului ,,Dimineața’’ (nr.4134/ 4 decembrie 1915), primul individ e ungur care a fost în România unde a stat câțiva ani și a intrat în serviciul poliției secrete din Budapesta, al doilea e român, agent al poliției secrete maghiare. Al treilea - ,,Herr Doktor’’ (Jakob Offenberger) – a fost prins în Gara de Nord de Rafail, șeful Siguranței Capitalei, ,,tocmai în momentul când vroia să fugă’’. Când a fost arestat a spus în nemțește: ,,Comiteți o eroare, domnilor! Eu am venit aici cu afaceri. Am venit să speculez aurul ce-l am’’. ,,Libertatea’’ din 6 decembrie informa că ,,poliția își urmează investigațiunile’’. În lipsă de informații oficiale, ziariștii au lansat și ipoteza unei înscenări din partea liderilor români. Ziariștii bucureșteni au cerut informații despre complotiști la legație și consulat, dar răspunsul a fost, firește, că sunt necunoscuți.             

,,Naționalul’’ din 11 decembrie 1915 insera: ,,Poliția Capitalei și Siguranța Generală a Statului terminându-și cercetările, afacerea a fost trimisă la parchet și repartizată Cabinetului 5 de instrucție’’, cercetările fiind conduse chiar de procurorul general Ștefan Urlățeanu. Judecătorul de instrucție Paul Iliescu a emis pentru cei doi mandate de arestare, iar Tribunalul Ilfov, compus din președintele Marinovici și judecătorul C.H.Rosetti a ,,procedat foarte sumar’’ și fără a-i chestiona, le-a prelungit mandatele. Poliția a mai aflat prin intermediul unui cerealist evreu că avocatul Offenberger are legături cu Arpad Bottar, ungur care locuia la hotel Princiar și pe Siklosy, pretins avocat din Budapesta care ,,de formă făcea pe samsarul de cereale’’.

Potrivit ziarului ,,Dimineața’’ (nr.4142/ 12 decembrie), deși J.Offenberger a tăgăduit legătura cu cei doi, ,,printr-un truc al Siguranței s-a stabilit însă contrariul’’.

Cine era Jakob Offenberger?

 La 7 decembrie 1915, comisarul clasa I Julia Christian, Gheorghe Corbescu (prefectul poliției) și Suzana Olariu (traducătoare la D.P.S.G.) întocmeau un proces-verbal, din care, în esență rezultau: Jakob[14]Offenberger era cetățean ungar de naționalitate germană, născut la Paripas, comitatul Bacinbedreg, urmase școala la Soket-Utvarhely, studii superioare în drept la Universitatea din Budapesta, doctor în drept și științe politice la Cluj, cu stagiul militar îndeplinit în infanteria de honvezi, la Neusatz[15], ajuns avocat al Baroului Brașov (1907). În România cunoștea mai multe persoane și îl vizita pe Popp, proprietarul hotelului Bulevard în 1911.

Dintr-un memoriu întocmit în limba germană, după arestarea sa, rezultau următoarele: De la începutul primului război mondial și până în aprilie 1915 a servit ca honved în Regimentul 24 de glotași din Brașov. Datorită faptului că i-a degerat un deget și a avut și alte probleme de sănătate, curând a fost lăsat la vatră. Întrucât era avocat, iar personalul său auxiliar era concentrat pe front, a intrat în afaceri – import de zahăr contra cereale, negoț cu boi, import de cărbuni – apoi diverse alte afaceri cu capitaliștii evrei Nicu Gerstenfeld, Ehrenwald, Hochmann (Calea Rahovei nr.101) și Bercovitz (reprezentant de automobile din Düsseldorf, care locuia la hotelul Kröne din Brașov)[16]. Corupând polițiști unguri de la punctul de graniță al Predealului, fără a fi controlat de vameși, a trecut importante cantități de aur, iar în ziua în care a fost arestat avea deja semnat un contract cu Banca Eftimiu & Co., urmând să aducă în București 8.000 bucăți Napoleoni de aur. Mai adusese în România 10.250 Napoleoni, ridicați de Bercovitz de la Wiener Bank Verein, călătorea des în țara noastră, în capitală trăgea la clubul pensionarilor și la Athénée Palace. Domicilia în Brașov, Kornzeile 5, Biserica Greco-Ortodoxă, avea cinci copii, se declara victima unei ,,mistificațiuni’’ și cerea să fie lăsat să-și vadă de ,,afaceri’’.  

Și totuși, care a fost rolul poliției noastre?

De la izbucnirea scandalului poliția a adoptat o atitudine ofensivă. Investigațiile au fost coordonate de însuși Iancu Panaitescu[17], directorul Siguranței și de prefectul Poliției Capitalei, Gheorghe Corbescu. După eșuarea actului criminal, prinderea fugarului Offenberger la Gara de Nord este meritul polițiștilor. Completarea informațiilor, la fel. Astfel, la 19 decembrie, s-a aflat de la Poliția Punctului Predeal că, cu doar o zi înainte să intre în România, J.Offenberger ridicase de la ,,Comercial Bank’’ din Brașov trei pungi cu aur și 80.000 coroane. Să fi fost acestea plata pentru asasinate?

Apoi, cei doi executanți și ,,Herr Doktor’’ au fost anchetați, s-au făcut verificări în cartoteci și fișe cu privire la toate persoanele despre care s-a aflat. S-au făcut fotografii, s-a cerut expertiza valizelor și s-au investigat persoanele din anturaj, așadar o muncă deosebit de laborioasă.

Extinzând cercetările, polițiștii au mai aflat de la un fost coleg de liceu al lui Ion Baboș că tatăl său a fost cantonier la Dârste, lângă Brașov, ambii părinți fiind români ,,destul de buni’’. Copiii lor vorbeau cu predilecție ungurește, Gheorghe era refugiat în România, iar un al treilea frate era probabil agent ungar la Brașov.

Apoi s-au cerut informații la polițaii din punctele de frontieră. Astfel, George Botez[18], polițaiul Punctului Predeal informa despre deputatul ,,ungur’’ Nicolae Șerban, aflat la București la hotel Majestic, care ar deține scrisori pentru contele Czernin și ar avea însărcinarea de la guvernul maghiar de a face ,,stăruitoare intervențiuni’’, pentru punerea în libertate a lui Offenberger. Iancu Panaitescu a comunicat informația la 19 decembrie 1915 chiar primului ministru și judecătorului Cabinetului V. Tot polițistul George Botez a aflat că un alt element al angrenajului criminal, Emil Waldappfel, se întâlnea la Brașov cu evreul Hirschmann, care venea deseori la București și trăia pe picior mare (automobile, bani, călătorii – de la începutul războiului fusese la Paris de două ori).

Ce s-a întâmplat cu acest Emil Waldappfel nu prea știm. Cert este că la 4 ianuarie 1916 era deținut la Berlin, de unde, în fața unui reprezentant al poliției criminale, dădea o declarație garantată în privința traducerii chiar de ministrul Germaniei la București, Von dem Bussche. Era născut la 22 decembrie 1873 la Lugoj, părinții săi fiind Philippe și Ernestina (născută Herzfeld), decedați. Celibatar, locuia la Berlin, pe Neustädtische Kirchstrasse 17, se declara impresar, de confesiune evanghelist și vorbea ungurește. Firește nega toate acuzațiile aduse de autoritățile române și acuza de mașinațiuni și influențare a lui J.Offenberger pe ministrul Rusiei, Schebeko.

Potrivit poliției, un anume Freselius ar fi făcut planul atentatului, însă au mai existat și alte tentative de asasinat, prima oară fiind trimis în România detectivul Nistor din Brașov, având asupra sa un revolver, iar a doua oară nu s-a reușit obținerea unui pașaport pentru un tânăr ce urma să comită un atentat. A mai reieșit că, de fapt, în atentat nu se viza atât bătrânul ministru Costinescu, cât mai cu deosebire fiul său și ginerele, care ar fi avut multă influență asupra ministrului.

Jakob Offenberger a fost condamnat la 24 octombrie 1916 de Tribunalul Ilfov – Secția a II-a, la un an de închisoare corecțională pentru… ,,contravenție la legea pașapoartelor și la legea vămilor’’. O nimica toată! Ultimele date le deținem din 23 decembrie 1916, când era deținut la Iași, unde se adresa cu o plângere directorului D.P.S.G., aflat deja la Iași. 

În lipsa altor informații din dosar, adevărații inițiatori ai atentatului au rămas necunoscuți. Îi putem însă lesne bănui, dată fiind situația de beligeranță. Bine organizați și înzestrați, dispunând de mari sume de bani, de multiple conexiuni, complotiștii erau obișnuiți ai Bucureștilor, frecventând hoteluri și cafenele în vogă (Royal, Frascati, High-Life, Bulevard, Athénée-Palace, Majestic, Princiar, Gambrinus) și având îndeletniciri care le permiteau o bună acoperire. Ei au mizat însă prea mult pe șantaj – ambii executanți erau pasibili de încorporare și trimitere pe linia întâi a frontului – pe puterea de corupere a banului și pe simplele declarații ale celor doi atentatori, cum că sunt unguri. Unele manevre întreprinse de complotiști – precum schimbarea planurilor, mutarea dintr-un oraș în altul, trecerea repetată a graniței – ne îndreptățesc să credem că erau instruiți în domeniul spionajului.

Din păcate nu le cunoaștem soarta acestor doi adevărați patrioți, Ilie Toth și Ion Babeș (sau Baboș), cei ce nu s-au vândut pe un purcoi de bani. Nu încape îndoială că, dacă nu s-ar fi desistat, am mai fi avut doi sau mai mulți demnitari înscriși în lunga noastră serie de victime ele atentatelor.

 



[1] Ion I.C. (Ionel) Brătianu (1864-1927), fiu al fruntașului revoluționar de la 1848 Ion C. Brătianu, președinte al Partidului Național Liberal (din 1909), de mai multe ori ministru și președinte al Consiliului de Miniștrii, unul dintre cei mai mari oameni politici, membru de onoare al Academiei Române.

[2] Tache (Dumitru) Ionescu (1858-1922), avocat, om politic conservator, mare orator, inițiator al Micii Antante (Mica Înțelegere – România, Iugoslavia, Cehoslovacia), președinte al Partidului Conservator-Democrat (de la înființarea în 1908), ministru de Externe și de Interne.

[3]  Nicolae Filipescu (1862-1916), publicist, om politic, conducător al  Partidului Conservator (ramura antantofilă), deputat, ministru, tribun al luptei pentru întregirea României. În decembrie 1916 P.C.D. și gruparea conservatoare a lui N.Filipescu au fuzionat.

[4] Emil Costinescu (1844-1921), industriaș, publicist, om politic liberal, ministru de Finanțe în funcție.

[5] Hotelul Dacia, atunci în str.Carol nr.72, azi pe str.Franceză, a fost inițial hanul lui Manuc Mîrzaian, construit în 1806, vândut în 1862 lui Lambru Vasilescu care-l transformă în loc de întâlniri mondene și electorale. În 2007 a fost restituit urmașilor proprietarilor.

[6] Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Fond Direcția Poliției și Siguranței Generale (DPSG), Dosar 292/ 1915-1917, f.2.

[7] Federația Unionistă a fost creată la 18 septembrie/1 octombrie 1915 și reunea conservatori ,,antantiști’’, conservatori-democrați și transilvăneni. Președinte era Nicolae Filipescu, iar Take Ionescu era unul din cei doi vicepreședinți.

[8] La 4 decembrie, agentul 12 raporta că, în urma descoperirii unui complot unguresc, Tache Ionescu l-ar fi chemat pe un anume Andrei Balamace, pe care l-a rugat să descopere autorii și complicii la complot, urmând a le da o recompensă.

[9] ANIC, Fond DPSG, Dosar 292/1915-1917, f.24.

[10] Ibidem, f.18.

[11] Comuna Aghireș, județul Cluj avea în 1910 un număr de 6269 locuitori, din care numai 2034 români și 26 germani. Aici se află ruinele castelului Bocksay (1572).

[12] Eleftherios Kyriakos Venizelos (1864-1936), diplomat și om de stat elen, susținător al Antantei, a intrat în conflict cu regele Constantin I al Greciei.

[13] Feldmareșalul german August von Mackensen (1849-1945), va ajunge comandant al armatelor de ocupație în România.

[14] Uneori apare și cu prenumele Jaques.

[15] Cel mai probabil Novi Sad, în provincia sârbească Voivodina.

[16] ANIC,  Fond DPSG, Dosar 292/1915-1917,  f.14.

[17] Ion (Iancu) Panaitescu (1875-1929), licențiat în drept, intrat în poliție la 20 de ani, director al D.P.S.G. la 33 de ani, a demisionat din M.I. în 1919. Este una dintre cele mai mari personalități polițienești din toate timpurile.

[18] Licențiat în drept, George Botez făcuse stagii de pregătire la poliția franceză. După război, a condus Serviciul de Siguranță al regelui Ferdinand (1917-1921) și a înființat Școala Sergenților de oraș (1928). Vezi F.Șinca, Din istoria Poliției Române, vol.II, În anul integrării europene, București, RCR Print, 2007, p.92.