Chiar în vremea în care, în România rulează în cinematografe primul film despre „Experimentul Pitești”, Radio France International (RFI) găzduiește un interviu cu cercetătorul CNSAS, Mihai Demetriade(FOTO), în care acesta insinuează că „victimele nu sunt chiar victime”.

Într-un interviu acordat scriitorului și jurnalistului Wiliam Totok, cercetătorul CNSAS Mihai Demetriade nici nu vrea să folosească termenul de „Experiment”, pentru că, în opinia lui „ este o lectură hiperbolizantă și excesiv individualizantă a poveștii cu Piteștiul”. El ar spune că este „ o acțiune, cum o numește la un moment dat [ofițerul Tudor] Sepeanu, o acțiune de rupere sau o acțiune de disoluție sau o acțiune de diversiune, cum o numește [generalul de Securitate] Nicolschi.”

Acesta afirmă că victimele au avut un grad de complicitate „mai adâncă și mult mai subtilă” cu fenomenul. Demetriade reia teza oficială a regimului comunist, cum că pentru acest experiment diabolic, vinovați au fost...legionarii, care în perioada respectivă erau în închisori.

„Asta te duce cu gîndul că există [o legătură] – și nu doar cu episodul Rostock, ci și cu episodul pedepsirii care era un tip de practică legionară veche în istoria Mișcării, de la pedepsirile publice ale trădătorilor (povestea cu Stelescu), dar și pedepsirile din inchisori. În detenția post-rebeliune, facțiunile anti-simiste, grupurile și grupusculele legionare anti-Sima, se pedepseau, pur și simplu, prin bătăi sistematice [aplicate] coreligionarilor.”    „Tortura nu este o excepție venită sau impusă de un terț represor. Ea face parte din anatomia legionară. Administrația penitenciarului a creat contextul favorabil ca acest episod violent să se dezvolte. Asta developează Piteștiul cumva, și Suceava, într-o altă lumină. Îți dai seama că victimele nu sînt chiar victime”, sună declarația lui Demetriade.

Acesta admite, totuși, că acțiunea a fost coordonată de generalul Gheorghe Pintilie (născut Pantelei Bodnarenko), dar el s-a folosit de această „anatomie a violenței” specifică legionarilor.

Textul a stârnit indignarea în rândul urmașilor foștilor deținuți politici. Corina Cușa, fiică a unui fost deținut politic a comentat astfel afirmațiile: „Sunt fiica unui student al anilor ‘48, care a trecut prin Piteștiul torționar. Aceste afirmații îmi sună a tentativă de a disculpa regimul sovietic și de a învinovăți tineretul strălucit care s-a opus bolșevizării țării noastre. Citiți mărturisirile preotului catolic Dries Van Coillie, care a trecut printr-un proces similar de "reeducare” in Pekin, în 1951. Să înțeleg că torționarii chinezi erau și ei legionari, nicidecum comuniști... Sunt revoltată și dezgustată. Se vede că învățați istoria din "documente”.

Wiliam Totok nu este la prima încercare de rescriere a istoriei. Acesta afirma în urmă cu șase ani că Ion Gavrilă Ogoranu și restul celor care au rezistat în munți împotriva comunismului că reprezintă „extrema dreaptă” și critica filmul „Portretul Luptătorului la Tinerețe”, pe motiv că se arată într-o versiune dihotomică bestialitatea Securității pe de-o parte și pe de altă parte eroismul grupului vânat în permanență”.
 
Istoricul Alin Mureșan, specializat în trecutul recent al României, a spus că fenomenul Pitești „fost ordonat și coordonat de către agenții NKVD aflați la conducerea Securității,îndeosebi de Gheorghe Pintilie”. Acesta mai spune că „s-a ajuns la forma pe care o cunoaștem dintr-o îmbinare a indicațiilor agenților NKVD cu fanteziile bolnăvicioase ale acelor deținuți care intraseră (aproape toți în mod forțat) în acest joc”.