ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacă Guvernul României nu face nimic pentru a onora Anul Centenarului, iată că oamenii simpli se mobilizează pentru a trata cum se cuvine acest mare eveniment al istoriei naționale.

Unul dintre aceștia este cetățeanul român OBedeya Dorin David Aurel Ben Aharon Cohen, rezident în București. Conform propriei mărturisiri, autorul imaginilor este din punct de vedere etnic, parte grec, parte evreu, dar a fost crescut de mama sa în religia iudaică, la Deva.

Pe lângă cetățenia română, OBedeya Dorin David Aurel Ben Aharon Cohen are și cetățenia israeliană, greacă și britanică.

Dat fiind că a crescut în România, OBedeya Dorin David Aurel Ben Aharon Cohen este foarte atașat de țara noastră și a găsit de cuviință să contribuie la sărbătorirea marelui Centenar al Marii Uniri.

Astfel, pe siteul său, acesta a publicat imagini realizate în condiții grafice de înaltă calitate care omagiază Centenarul. Scopul? „Se împlinesc 100 de ani de la Marea unire din 1 Decembrie 1918,iar acest eveniment nu trebuie comemorat ca un act de deces, ci trebuie trăit, retrăit cât mai posibil ca atunci cu emoția  și cu sufletul oamenilor din acel timp”, a scris el. 

Imaginile realizate de către David Aurel Ben Aharon Cohen conțin elemente identitare românești precum tricolorul, stema României Mari, Crucea sau figuri precum cea a Regelui Carol I.

Imaginile sunt descărcabile și utilizabile în mod gratuit pentru toți utilizatorii AICI.