Data de 24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Principatelor Române, este asociată îndeobște cu Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu și alți bărbați de stat ai Țării.

Mai puține lucruri se știu despre rolul foarte însemnat al femeilor în realizarea Unirii „mici”, așa cum mai este cunoscută în popor.

Despre rolul femeilor în „Partida Națională” a lui Ion Brătianu, istoricul Alex Mihai Stoenescu notează în monumentala sa operă, „Istoria Loviturilor de stat în România”, volumul 1 :

„Primii „agenti" ai săi - în absenta tuturor revoluționarilor munteni, aflați încă în exil - au fost femei. El a știut să folosească din plin farmecul, curajul și devotamentul femeilor din familia Golescu, ale Luxiței Florescu - iubita lui Nicolae Bălcescu -, ale celebrei Elena Ghica - cunoscută și cu numele romantic Dora d'Istria, una din primele agente de informații românesti în mediul rusesc —, ale Catrinei Despot - căsătorită cu reprezentantul Franței în comisia de alegeri, Georges Serrurie, pe care l-a făcut rapid și unionist și român -, ale actriței de 16 ani Frosa Sarandy din trupa lui Millo, care întrerupea spectacolele de teatru pentru a transmite mesajele electorale trimise de Brătianu.

Ar trebui să se scrie măcar o carte despre rolul important jucat de românce în Unirea din 1859, din care nu va putea lipsi Cocuta Vogoride, una din numeroasele iubite ale viitorului domn, care a pus la dispoziția unioniștilor scrisorile secrete ale soțului sau, caimacamul Vogoride, în august 1857, gest ce a schimbat probabil destinul României”,

Ecaterina (Cocuța) Vogoride era fiica poetului Costache Conachi și era căsătorită, așa cum menționează și istoricul mai sus, cu Nicolae Vogoride, cel învestit  de  turci în demnitatea  de caimacan (locțiitor  de  domnitor) al Moldovei. Iată ce povestește scriitorul Vasile Ghica:


„La conferința de  pace de  la  Paris, ce a urmat războiului Crimeii (1856), cele  șapte Puteri garante,  divizate în privința organizării viitoare a Principatelor Moldova și Țara Românească, a unirii lor și a modernizării prin revizuirea Regulamentelor organice au decis consultarea populației prin alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc privind unirea Principatelor  urmau să fie examinate de Puterile garante într-o nouă conferință la Paris și consemnate într-o Convenție. În fiecare dintre cele două Principate se înfruntau partizanii unirii lor cu separatiștii.  

Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locțiitor al domnului) a falsificat, în  mod brutal, rezultatul testului  din 19 iulie 1857.  Victoria separatiștilor în Moldova anula șansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea, unioniștii moldoveni s-au străduit să demaște falsurile, să obțină anularea alegerilor și desfășurarea unor alegeri corecte. Demersurile insistente ale unioniștilor  au  rămas  fără  rezultat. Lipseau dovezile  certe de falsificare a alegerilor. Asta până  când, cu  prilejul unei  descinderi la Iași, Cocuța găsește în  seiful soțului niște  scrisori compromițătoare, venite  de  la  Înalta  Poartă  și de  la  ambasadorul  Turciei    la Londra. În  primele mesaje, Vogoride  era  sfătuit  cum  să-i  obstrucționeze  pe  unioniști; în  următoarele,  era  felicitat pentru "performanțele” obținute. Dovezile de imixtiune și trădare  erau  incontestabile. Cocuța  nu  a  ezitat  nicio  clipă. Nu o interesa demnitatea  de  primă  doamnă  a  Moldovei, care  o  aștepta. Chemarea țării  era mai puternică.
 
Prin  C.Negri, fratele  vitreg  al  Cocuței, și Dimitrie  Rallet,  scrisorile  au ajuns la ambasadorul Franței la București  și  apoi  la  revista "Steaua Dunării” de  la  Bruxelles. Europa a  luat  foc. Înalta Poartă a fost  nevoită, în  cele  din  urmă, să  accepte  repetarea  scrutinului,  sub  stricta  supraveghere a Puterilor  garante. Rezultatele au marcat victoria unioniștilor. Drumul  spre marele  vis al unirii s-a  netezit  instantaneu și a  devenit  realitate pe  24 Ianuarie 1859.   

Cocuța a suportat represaliile soțului. A rămas cu  trei  copii  minori și  cu averea  drastic  dijmuită  de soțul  ei.  
Din  păcate, în  entuziasmul lor  fără  margini, unioniștii  nu  s-au  grăbit  să-i adreseze  eroinei prea  multe  elogii, deși le  merita  cu prisosință. E drept că, în acel moment, sustragerea documentelor soțului nu era o faptă ce putea fi făcută publică, fiind cunoscută de puțini inițiați.Trecerea timpului schimbă datele problemei și permite repunerea eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoștința publică” 
 
În acest moment, există inițiativa ridicării unui bust în memoria marii doamne la Tecuci, proiectul fiind împotmolit unde altundeva decât în hățișul birocratic al statului care s-a ridicat și prin contribuția Cocuței Vogoride.
 
În veci, pomenirea ei!