ascultă articolul

"Azi are loc ședința Comisiunei Afacerilor Străine a Parlamentului. De dimineață, Urdăreanu a fost la Iorga să-l roage să spuie că eu am fost pentru rezistență. A promis că va face ceva.", scria Carol al II-lea în ziua de marți, 2 iulie 1940, pentru a adăuga, a doua zi, în Jurnalul său: "Miercuri, 3 iulie 1940 (…) Știrile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării și a fost hotărâtă zi de doliu național. Evreii și comuniștii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate și molestări ale ofițerilor și ale acelor cari voiau să plece. Aceasta mă face să mă tem că va produce reacții primejdioase”. (Carol al II-lea Regele României, Însemnări zilnice, vol. III, București, Ed. Scripta, 1998)

Așadar, pentru a ne aduce aminte mai bine despre tragedia Basarabiei și a nordului Bucovinei, prezentăm un document istoric, publicat de istoricul si bloggerul basarabean Vadim Guzun: Memoriul remis președintelui Consiliului de Miniștri al României de către profesorul Nicolae Iorga, în urma ședinței comisiilor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului din data de 2 iulie 1940, în problema cedării Basarabiei, nordului Bucovinei și altor teritorii românești către URSS. Iata transcrierea documentului urmată de prima filă în facsimil:

„Moldova de răsărit, care poartă numele dinastiei Basarabilor, stăpână pe gurile Dunării, continuă o viață de două ori milenară în legătură cu strămoșii noștri cei mai îndepărtați, iar punerea în valoare a acestor teritorii de o bogăție unică în ce privește roadele pământului se datorește muncii românești sub conducerea, timp de 500 de ani a domnilor moldoveni, legitimi suverani ai Basarabiei încă din secolul al XlV-lea.

Când s-a simțit nevoia unei închinări față de imperiul otoman, considerat ca o continuitate internațională a Bizanțului, adică a Romei de răsărit, legătura cu acela care a fost pentru noi nu sultanul turc ci împăratul, a știrbit, în teoria de stat otomană, dreptul exclusiv al Moldovei la hotarele ei istorice. Ca și țara vecină, Moldova n-a făcut parte din casa dinlăuntru a imperiului, ci din casa din afară, din care nimic nu se poate înstrăina. Dovada o avem și în acest răspuns la pretenții de anexare al austriecilor înainte de pacea de la Carloviț la 1699, răspuns ale cărui cuvinte sunt redate astfel de cronica moldovenească de atunci: Țara Moldovei este volnică (liberă) și turcilor este închinată, nu este luată cu sabia.

Numai confuziunea tuturor națiunilor de drept în Europa întreagă, de la sistemul împărțirilor de state la încălcările epocei napoleoniene, a putut aduce părăsirea, printr-un tratat ruso-turc, care nu ne privește, a Basarabiei către țari în 1812.

Rusia însăși a considerat acest act nu ca însușirea unei provincii, ci ca formarea unei oblasti moldovenești la care spera să adauge restul Moldovei și de aceea s-au păstrat legile, obiceiurile și limba până pe la 1870.

Judecata Europei în urma războiului Crimeei, a întărit dreptul românesc prin aceea că Moldova a fost pusă păzitoare în numele ei a gurilor Dunării cu tot ținutul care le acoperă. Iar când Rusia lui Alexandru al II-lea a reluat zilnic, nu fără a oferi compensații, pe care, ca atare, am declarat că nu le primim, înțelepciunea întemeietorului Dinastiei românești contemporane a retras, numai înaintea invaziei, armata si funcționarii fără a voi să iscălească un act de cesiune. În 1879 încă o hotărâre juridică românească urma cu cercetarea unui proces basarabean, dovedind cu texte de drept că România este din acest punct de vedere, teoretic, încă stăpână acolo.

În timpul Marelui Război Basarabia, căzută în anarhie si reclamată fără niciun temei de o Ucraină fără bază istorică, n-a cerut nimănui această moștenire firească. Ea s-a oferit de la sine, pe baza dreptului de autodeterminare, care e la baza teoriei constituționale a Republicilor Sovietelor.

A se anexa ținuturile nordice ale Bucovinei, unde niciodată nu a fost o stăpânire rusească, sub pretextul că astfel se capătă o despăgubire pentru acele pagube pe care le-am fi adus Basarabiei, pe care, dimpotrivă, am ridicat-o dintr-o stare de quasibarbarie, din cauza unei insule interne, înseamnă o strămutare a dezbaterii pe un teren național care e negat prin însăși cererea de a se ceda întreaga Basarabie cu populație covârșitor românească. Iar atingerea teritoriului însuși a Vechiului Regat e cu totul în afară de toate postulatele teritoriale ce s-au înfățișat României, în raport cu ținuturile alipite.

Ultimatul de ieri urmat de o luare în stăpânire imediată nu poate găsi un temei istoric și legal și înstrăinarea unei atât de largi părți a României unite calcă peste dreptul a 3 milioane de țărani români și al unei pături de intelectuali devotată cauzei naționale.

Fără a pune în discuție necesități care cei mai mulți au socotit că nu se pot evita, subsemnații, dintre care cei mai mulți sunt întemeietorii înșiși ai Statului Român nou în hotarele lui firești, nu pot admite ca în orice formă să se dea o recunoaștere legală în numele statului și poporului român, la ceea ce nu este decât o uzurpație determinată de confuzia de noțiuni; dorinți trecătoare, a unei epoci de criză fără pereche."

Semnează: N. Iorga, A.C. Cuza, Iuliu Maniu, dr. Angelescu, G.G. Mironescu, C.I. Brătianu, I. Mihalache, Stelian Popescu, dr. N. Lupu, Mihai Popovici, Alex. Lapedatu, V.P. Sassu, Pant. Halippa, dr. Constantinescu, Gh. Brătianu, C.D. Dimitriu, dr. Ciugureanu, Oct.C. Tăslăuanu, M. Oromolu, Gh. Cipăianu, V. Madgearu, I. Lugoșianu, W.D. Chirculescu, M. Berceanu, Polizu Micșunești, Gh. Popp, Aurel Dobrescu, R.G. Emandi.

Sursa ActiveNews: Afaceri Orientale - document de arhivă, original, 3 file, cu semnături olografe: