ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


28 iunie 1940 va rămâne pentru întotdeauna o zi neagră pentru istoria poporului român. Astăzi se împlinesc 84 de ani de când, în urma ultimatumurilor din 26 și 27 iunie 1940, Armata Roșie sovietică a ocupat vechile teritorii românești ale Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herței, o suprafață de 50.762 km2 cu aproximativ 4 milioane de locuitori, imensa majoritatea etnici români.

Fostul ministru de externe, Grigore Gafencu, explica:

„Am pierdut, deci, Basarabia:

1. Fiindcă Rusia nu a renunțat niciodată la această provincie și era hotărâtă să se folosească de orice prilej pentru ca, sprijinită pe uriașa ei putere, să ajungă din nou la Dunăre. [...]

2. Fiindcă oricare ar fi fost politica pe care am fi urmat-o față de Germania, Reich-ul ar fi sacrificat oricând interesele noastre la Dunăre (care sunt și ale sale), pentru a-și acoperi spatele înspre Rusia într-un război european. [...]

3. Fiindcă Italia, care în timpul din urmă ne făgăduise sprijinul Germaniei în caz de agresiune rusească, a intrat în război însușindu-și toate angajamentele și toate atitudinile Germaniei.

4. Fiindcă singurul nostru sprijin adevărat și real, forța anglo-franceză, s-a prăbușit.

Sunt unii care se miră că ziua de 27 iunie ne-a găsit singuri. Ei uită că cu puține zile înainte s-a cufundat o lume întreagă. Am fost singuri fiindcă cei care ar fi putut să ne sprijine nu aveau interesul să o facă (orice am fi dres acum sau înainte), și fiindcă cei care ne-au sprijinit întotdeauna nu mai erau în viață.”

Despre cum a luat URSS și Bucovina, aflăm din cartea lui Molotov, ministrul sovietic de externe, „Molotov remembers. Inside Kremlin Politics” (Amintirile lui Molotov. În interiorul politicilor Kremlinului):

„Nu cunoșteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu știam geografia granițelor dintre Rusia, Germania și Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm granițele în așa fel încât orașul Cernăuți să ne aparțină nouă. Germanii mi-au spus: «Dar voi n-ați avut niciodată Cernăuțiul, el a aparținut întotdeauna Austriei. Cum puteți să-l cereți?», «Ucrainienii îl cer! Sunt ucrainieni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!», «Dar Cernăuți n-a fost niciodată oraș rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei și apoi a României!», a răspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova. «Da, dar ucrainienii trebuie să se unească!», «Nu sunt mulți ucrainieni acolo… Hai să nu discutăm chestiunea asta!», «Trebuie sa luăm o decizie. Ucrainienii sunt acum în ambele părți, în Ucraina Trans-Carpatică și în partea de est; toată asta aparține Ucrainei și dumneavoastră vreți să păstrați o bucată în afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?», «Cum se cheamă asta… Bukovina». Schulenburg s-a foit în fotoliu, a oftat și apoi a zis: «Voi raporta guvernului meu». A raportat și Hitler a acceptat.” (pag. 11).