De ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, stabilită prin lege pentru data de 14 mai, vă prezentăm trei istorii despre trei persoane care au ales să renunțe la propria libertate, decât la credința lor sau la principiile și valorile care le călăuzeau viața. 
 

Elisabeta Rizea, eroina din Nucșoara, a făcut 12 ani de închisoare în temnițele comuniste, dar nu i-a trădat pe luptătorii anticomuniști din munți.

 "Când mă bagă, doamnă, mă întriabă, zice, ce știi de bandiți? Nu știu nimic, domnule. Ce știi de bandiți? Nu știu nimic. De vreo doo, trei ori. La urmă mă întreabă- ce știi de țapi? Și făcea cu mîna, așa, la bărbie, ca cum ar mîngîia barba. Da io cătă la el, ca să mă fac că sînt proastă, să mă fac că nu înțeleg: nu știu, domnule, că a trecut și capre și țapi, dacă io nu știu ale cui sînt...Țapi era popii, așa le zicea, țapi. Că popa poartă barbă, de-aia îmi făcea așa la bărbie. Doamnă, și cînd am zis de capre și țapi, că nu știu ale cui sînt, s-a sculat de la masă de acpșp și, când mi-a dat așa un pumn, m-a dat jos și am văzut stele. M-a bătut! Da io cum să spun de nașu Drăgoi, de popa Constantinescu...Nașu Drăgoi m-a cununat și popa Constantinescu m-a binecuvîntat atunci, la mașină, când veneam din pușcărie. El m-a binecuvîntat și mi-a zis că băieții (partizanii- n. red) sînt bine. Și mi-a zis iar că îi prindea cu doi ani înainte dacă îi spuneam io...

(...) Cînd mă lua la anchetă îmi punea tinichele la ochi. Atunci am căzut io jos. Nu știu, m-am împiedicat sau mi-a pus oprea piedică să cad, că am venit jos și mi-a dat un bocanc driept aici. Și mi-a spus- fir-ai a dracului de bandită, acum te-aș împușca, da' costă glonțul trei lei. Eu nu costam nici trei lei, brie, doamnă...vezi cît costă un glonț. Eu nu făceam cît un glonț! 

(...) M-a dus la anchetă. Să trăiți! Și, zic, domnule anchetator, dumneavostră nu vă gândiți că io nu mai judec? Împușcați-mă, domnule, omorîți-mă! Scrieți ce vreți dumneavoastră acolo. Eu nu mai mi-aduc aminte nimic, nu știu cu cine m-am întâlnit cînd m-am dat jos din rată. Da știam că cu popa, n-am uitat, vezi, că nu le uit. Nu le uit! Nici atunci nu uitasem. Da să ocolesc, să nu spui io pă nimeni...

(...) Și m-a luat mai tîrziu, vară era, m-a luat pe mine și pe Victoria Arnăuțoiu, asta era după ce ne dusese la Arad. Ne-a luat la Arad, ne-a judecat, ne-a condamnat și a prins și pă Arsenescu și noi eram la Arad în pușcărie, lucram acolo. Și mă ia, doamnă, pă mine și pă Victoria Arnăuțoiu și ne duce la Pitești. Doamne, ce-o fi? Pe Arsenescu l-a prins la urmă. La acesta depusesem noi jurămînt. Da n-apucasem să spui acolo dă jurămînt. Nu m-a mai confruntat cu Arsenescu. Că io am luat pă nu știu în brațe. Așa am ținut de cînd m-a luat pînă mi-a dat drumul, n-am recunoscut nimic.”

(Povestea Elisabei Rizea din Nucșoara, editori Irina Nicolau și Teodor Nițu, editura Humanitas, 1993, pag.77-80 )
Foto: Asociația Elisabeta și Gheorghe Rizea