De ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, stabilită prin lege pentru data de 14 mai, vă prezentăm trei istorii despre trei persoane care au ales să renunțe la propria libertate, decât la credința lor sau la principiile și valorile care le călăuzeau viața. 

Aspazia Oțel Petrescu.

Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923- 23 ianuarie 2018) a fost închisă în temnițele comuniste timp de 14 ani, trecând prin închisorile de la Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc, Jilava și Arad.

„Fiecare generație își are chemarea ei. Generația noastră a fost chemată pentru închisori. Cred că generația care ne urmează nouă va trebui să facă rodnică jertfa noastră din închisori. Pe cât va fi posibil, fiindcă, în primul rând, generația către care ziceți să mă adresez va fi mai încercată decât noi. 

Capcanele, să le numesc așa, sunt multiple și mult mai perfide și e mult mai greu de făcut față la ele. Noi am avut în față una și bună: trebuia să rezistăm ateizării, apostaziei comuniste, atât și nimic mai mult. Acum apostaziile sunt multiple, sunt mai cuprinzătoare, sunt mai perfide, sunt mai greu de depistat- și lupta va fi, sigur, foarte dificilă din punctul ăsta de vedere. 

Ca sfat așa, ca experiență, scos din experiență, stâlpul care te face într-adevăr să nu greșești este Mântuitorul, este Iisus Hristos. (...) Ca să nu greșești în tumultul ăsta de idei și de manipulări, ca să le spunem pe nume, trebuie să te referi întotdeauna la același stâlp, la același exemplu. Noi știm că Mântuitorul este Calea, Adevărul și Viața. Ca atare, ori de câte ori ești pus într-o situație în care nu știi încotro să o iei, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este: unde m-ar fi sfătuit Mântuitorul să merg? Sau unde m-ar fi condus Mântuitorul sau, mai clar, ce ar fi zis Mântuitorul într-o asemenea împrejurare? 

(..) Noi în închisoare ne-am dat seama ce valoare extraordinară are cuvântul unei rugăciuni. Că la un moment dat poți să spui că rugăciunile au fost rostite cu mentalitățile din vecime, cu problemele de atunci, cuvintele sunt cuvinte de atunci, vin de departe, noi suntem altceva. Nu e adevărat. În cuvinte este depozitată toată experiența de credință și de rugăciune a omului, de la începutul lui și până acum”. 

(Aspazia Oțel Petrescu, „Cu Hristos în celulă”, editura Meditații, București, 2013, pag 21-24)