Harry, jazz-ul și libertatea

 

Sub organizarea Uniunii armenilor din România (UAR), sucursala Bacău, am avut plăcerea să-l ascultăm live pe Hari (Harry) Tavitian pe scena Teatrului Municipal Bacău. Evenimentul cultural a întregit suita de manifestări organizate sâmbătă, 25 mai, cu ocazia celebrării a 106 ani de la crearea Primei Republici Armene.

Sub titlul ,,Rezonanțe armenești în jazz”, concertul a coagulat armenii din comunitatea locală băcăuană, dar și iubitorii jazului. Deschiderea manifestării artistice a fost făcută de muzicologul Ozana Kalmuski-Zarea, care a prezentat succint personalitatea omului de jazz Hari Tavitian. Aceasta a spus că ,,acesta este un concert de excepție, al unui muzician care, în mod normal, nu are nevoie de nici o prezentare. Când spui ,,Harry Tavitian spui, practic, jazz românesc și universal. Beneficiem de o libertate a acestei muzici care ne permite sa fim naturali, să fim spontani.”

Apoi, după ce Harry Tavitian a fost invitat pe scenă, muzicologul Ozana Kalmuski-Zarea a purtat un scurt dialog cu muzicianul de jazz, în care a portretizat esența filonului propriu al artistului constănțean, spunând că ,,eu văd că, prin naturalețea cu care cânți, modul în care transmiți esența liniilor melodice și a temelor care, aș zice eu, se numesc perene, și din ele dezvolți, așa cum înflorește o plantă, o floare, și-i dai culoare, și-i dai creația imagineției tale, eu văd muzica de jazz ca sinonimă cu libertatea.”

În replică, povestind despre începuturile sale muzicale ca adolecent, Harry Tavitian a spus, evocând spusele mamei sale, că ,,nu mă mai întrebați ce cântă (Hari, n.red.), eu nu știu ce face băiatul ăsta. Zice: ce vrea el, aia cântă!” Această scurtă evocare este tocmai cheia care descifrează maniera de improvizator genial care stă la baza pieselor sale. De altfel, acesta mi-a și recunoscut ulterior, într-un interviu nonconformist și relaxat ce a urmat concertului, că nici unul dintre concertele sale nu sunt perfect identice muzical. Că momentul trăirii unice, în prezența unui public unic, îl face pe artist să improvizeze muzical diferit, la momente diferite, sub emoții diferite. Și iată, vedem cum răsare unicitatea fenomenului muzical jazzistic, stilul Harry Tavitian.

Pentru mai bine de 90 de minute, Harry Tavitian a oferit publicului băcăuan și deopotrivă, armenilor comunității locale, satisfacția delectării cu melodii proprii sau teme standard de jazz. Fără cuvinte, fără prezentări, doar muzică pură. Piese prelucrate în stil armenesc sau cu inflexiuni românești. 

Pentru că tocmai această dualitate a trăirii artistului, ca armean și ca român, a făcut ca cele două componente, strecurate când discret, când mai vizibil în piesele muzicale, să fie îngemănate, nedespărțite, aproape contopite, într-o frumoasă simbioză armonică. Momentele de forță au dominat sonor publicul adunat în cocheta sală de teatru, stârnind aplauze pe măsură, dar și dovedind forța cu care muzica poate cuceri pe oricine, atunci când este iscusit mânuită, chiar și de un trup mic, plăpând, ca cel al artistului septuagenar Hari Tavitian. Dar maestrul improvizațiilor în jazz nu a ajuns la sufletul spectatorilor doar cu tenacitatea melodiilor in stil fortissimo sau allegro. Ci, mai degrabă, cu pasajele muzicale în stil pianissimo, cu ton abia perceptibil, care au captat mai mult atenția publicului. Liniștea din sală a dovedit comuniunea emoțională cu artistul. Astfel, artistul a picurat fin notele portativului sufletului său în urechile și, implicit, inimile auditoriului, ele fiind singurele sunete dintr-o sală rămasă parcă încremenită în trăirea intensă a momentelor. 

Genialitatea improvizatiilor în stil propriu nu rezidă numai în tehnica pianistică deplină sau în cunoașterea perfectă a pieselor standardelor de jazz, ci mai mult, în talentul infinit cu care Hari ne oferă jazzul ridicat la rang de perfecțiune, aproape de divinitate. Iar asemenea perle muzicale, oferite generos de artistul armeano-român, nu lasă indiferenti iubitorii muzicii. Tentația gustării satisfacției auditive este atât de mare încât abia ulterior concertului, pe deplin încântat, publicul își dă seama (sau nu) de ,,frumoasa manipulare muzicala”  pusă în scenă de artist. Iar asta nu este puțin lucru.

Doar finalul concertului a fost acela care ne-a obligat pe toți cei prezenți, cred eu, să revenim terestru din reveria armoniilor muzicale. Poate că tocmai această libertate de care vorbea muzicologul Ozana Kalmuski, sărbătorită prin muzică, nu a fost tocmai întâmplător sincronizată cu evenimentul celebrării a 106 ani de la crearea Primei Republici Armene – adică tot de libertate.