În urmă cu nu foarte mulți ani, mai precis în 2014, toată lumea începea să-și toarne găleți de gheață în cap, pentru nu se mai știe care motiv.

 

Singurul lucru cert era că e musai să faci așa ceva; acum au dispărut atât căldarea, cât și motivul deșărtării ei, care oricum nu era prea clar. Însă atunci trebuia să te filmezi, sa dai hashtaguri și să postezi cât mai mult despre aceste întâmplări nobile, dar complet lipsite de sens. Nu a fost prima mișcare semnificativă coordonată într-o direcție necunoscută, însă a implicat foarte multă lume, dispusă să se prostească pentru o cauză incertă.

Pe la mijlocul verii lui 2016, oamenii descopereau jocul Pokemon, în care trebuia să urmărești în lumea reală personaje sau obiecte care îți apar pe ecranul telefonului mobil. Jocul s-a dezvoltat și ca urmare a succesului înregistrat de un serial de desene animate japonez. În 1997, sute de copii japonezi au fost cuprinși în același timp de simptome asemănătoare epilepsiei și au ajuns la spital, după ce s-au uitat la un episod din Pokemon, fără să existe nicio explicație mulțumitoare pentru această situație.

 

 

Astăzi, nebunia jocului s-a întins peste tot, astfel încât niște tineri au traversat ilegal granița canadiano-americană, în căutarea pokemonilor, poliția australiană a trebuit să introducă mesaje de avertizare pentru jucătorii prea pasionați, iar mai multe persoane au fost concediate de la muncă, din cauza absenteismului rezultat în urma jocului. Mai recent, în Rusia un tânăr blogger ateist riscă închisoarea după ce a vânat pokemoni într-o biserică din Ekaterinburg, înălțată pe locul unde a fost martirizată familia imperială. Dorința sa a fost mai degrabă de a șoca și de a leza sensibilitățile creștine și politice, decât de a obține un scor bun.

În altă ordine de idei, povestea pokemonilor devine și mai interesantă pentru cine a cercetat modul în care instalarea jocului solicită accesul și folosirea unui număr impresionant de date personale. De pildă, aplicația poate accesa contul de google al posesorului și trimite de acolo mailuri, chiar dacă, ulterior, compania Nintendo, creatoarea jocului, a afirmat că este o greșeală, care va fi corectată rapid. (Interesant, totuși, cum apar astfel de greșeli foarte elaborate). 

Mai mult, Nintendo i-a avertizat pe cumpărători că pot transmite informațiile despre utilizatori sau despre copiii acestora, care se joacă, către guverne, poliție sau companii private.

În fine, ca și cum nu ar fi fost suficiente amănunte pentru un scenariu bizar, firma care a dezvoltat întreaga aplicație este Niantic Labs, în spatele căreia se află Google. Fondatorul Niantic Labs este John Hanke, iar de numele lui se leagă o altă companie, Keyhole, dezvoltată cu o finanțare primită de la In-Q-Tel, adică divizia de investiții a CIA.

Dar povestea acestui articol nu este numaidecât despre servicii secrete și investiții, cât despre manipulare și control social.

 

În toamna anului trecut, de pildă, în preajma alegerilor, America cunoștea isteria clovnilor siniștri. Pe la jumătatea lunii august, fără nicio explicație rezonabilă, luând pe toată lumea prin surprindere, un număr considerabil de clovni au apărut, separat, pe străzile americane, pentru a teroriza populația. Copiii erau speriați de clovnii care încercau să-i ademenească, alți clovni stăteau seara pe marginea drumurilor și îi îngrozeau pe șoferi, altădată au atacat oameni, a avut loc inclusiv o crimă. Poliția a primit un val de reclamații și a arestat mai multe persoane pentru o parte din aceste incidente, dar nimeni nu a reușit să afle cum a pornit tevatura. Televiziunea și internetul au jucat un rol important în a face cunoscută groaza răspândită de clovni, dar nimic mai mult. Enigma clovnilor a rămas încă nerezolvată. Începutul dar și sfârșitul poveștii clovnilor, survenit ca prin minune după alegeri, este un mister complet. 

La fel de misterioase însă sunt toate aceste fenomene de isterie generală în care oamenii devin captivii unor pasiuni despre care nu știu nimic, care îi fac să se comporte anormal și care le ocupă o bună parte din viață.

În opinia noastră, fără a ignora elementele de psihologie a mulțimilor, ele nu sunt altceva decât experimente sociale cu autori necunoscuți. Deși suspecții sunt mereu aceiași. 

Oamenii sunt transformați în prizoneri voluntari ai unor fantasme și iluzii furnizate cu grijă de programatori cinici, pentru observație și cercetare. Nimic mai mult decât niște cobai docili care își administrează singuri dozele în scenariile inchizitorilor moderni. În acest joc funest, un rol important îl au chiar și comentatorii de bună credință, care sunt antrenați să-și folosească energia și timpul pentru a diseca efemeride aruncate cu dărnicie din nu se știe ce direcție. Gălețile, pokemonii și clovnii ocupă o bună parte din agendă pentru săptămâni bune, după care se evaporă la fel de misterios precum au apărut.  Nu e deloc exclus, ba chiar foarte probabil, ca astfel de încercări on sau offline să fie utilizate în viitor spre obiective direct politice.

Fără nicio legătură direct cu exemplele de mai sus, în România, cazurile de cercetat, deși cu implicații mai serioase, sunt alegerea președintelui Iohannis, fenomenul post Colectiv și recentele proteste de la începutul lui ianuarie. Toate au avut în comun o puternică emoție socială declanșată prin intermediul rețelelor sociale, în care oameni simpli, de bună credință și fără un simț civic ieșit din comun au fost mișcați aproape până la fanatism spre o anumită cauză, decupată cu grijă dintr-o mulțime de cauze revoltătoare. Ipoteza implicării serviciilor secrete locale în aceste episoade a fost avansată cu destul de multe argumente, însă ea ne interesează mai puțin aici. 

Cert este că isteriile colective nu sunt privilegiul modernității, dar până în vremurile noastre sunt mai greu, dacă nu imposibil, de identificat astfel de evenimente total iraționale, care mișcă milioane de oameni ca la un semnal și care se opresc la fel de brusc și la fel de irațional.