România a obținut locul 57 în clasamentul mondial al celor mai puțin corupte țări din lume, realizat și editat de Transparency International. În Uniunea Europeană, România se află la egalitate cu Ungaria, dar depășește trei țări din sud: Italia, Grecia și Bulgaria. Raportul organizației vorbește de "îmbunătățirea indicelui din 1997 și până în prezent”, datorită, bineînțeles, „eforturilor anticorupție ale instituțiilor naționale, fie ele de prevenire, de combatere sau de sancționare a corupției, dar și a eforturilor societății civile care a contribuit substanțial la efortul de aliniere a acestora la standardele internationale”. 

Ultima parte a acestei imposibile fraze de lemn se traduce în limbaj omenesc astfel: România a primit o notă mai bună de la ong-uri deoarece nu a încercat în niciun fel să opună rezistență și s-a conformat docilă la tot ceea ce i s-a cerut să facă, conform "manualelor de bune practici de guvernare”, aproape fără nicio legătură cu problema corupției. 

Pentru a vedea cum acționează astfel de agenții și clasamente trebuie să aruncăm măcar o privire superficială asupra Transparency International. Iar primul lucru relevant în studiul oricărei organizații nonguvernamantale, mai ales pentru cele implicate în lupta anticorupție, îl reprezintă sursele de finanțare. Așadar, conform informațiilor publicate pe propriul site, Transparency International își primește fondurile de fucționare, în principal, de la guvernul american, guvernul german și cel englez. Pe lângă aceste trei surse publice importante, plus alte câteva mai puțin relevante, apare compania petrolieră Shell și un nume ultracunoscut românilor: Fundația pentru o Societate Deschisă a omului de afaceri George Soros. 

Lăsând la o parte pentru moment guvernele implicate, descoperim astfel că o organizație dedicată luptei împotriva corupției este finanțată de o persoană condamnată definitiv pentru corupție în Franța,  în anul 2005. George Soros a fost acuzat că a beneficiat atunci de informații confidențiale în investițiile realizate într-o companie bancară. În context, poate ar mai trebui să adăugăm că același personaj a fost un colaborator al naziștilor în Budapesta, perioadă despre care a declarat că a fost cea mai frumoasă din viața sa, a fost amendat printr-unul din grupurile sale pentru finanțarea ilegală a unei campanii electorale din SUA, a fost penalizat financiar cu 1,6 milioane de euro de Bursa de la Budapesta pentru încălcarea regulilor și a subvenționat publicații antisemite palestiniene. Celelalte isprăvi ale sale, precum dărâmarea unor guverne de pe tot cuprinsul globului, merită și ele cel puțin o mențiune, dar pentru moment este mai relevant mecanismul prin care se fac aceste schimbări de regim. Iar organizațiile nonguvernamentale precum Transparency International, finanțate de George Soros, joacă rolul decisiv în uzurparea puterii prin "mijloace democratice”.

Compania Shell finanțează, la rândul ei, Transparency și, implicit, Indicele Corupției de pe întreg mapamondul.  Doar că Shell a devenit mai celebră pentru scandalurile de corupție în care a fost implicată și mai puțin pentru responsabilitatea socială. În 2004 compania a admis că a încălcat regulile pieței de capital de la Londra și New York , astfel încât a fost nevoită să plătească amenzi de peste 130 de milioane de dolari. Mai recent, în 2014, compania anglo-olandeză a fost acuzată că a plătit 1,1 miliarde de dolari mită unui oficial nigerian pentru a obține concesiuni petroliere. Deși oficialii companiei au negat în permanență implicarea în scandal, au existat suficiente probe incriminatorii, ceea ce a dus la redeschiderea cazului. Luna trecută, Shell a fost acuzată direct de guvernul nigerian că a plătit mita pentru această concesiune direct în contul unui fost ministru. Acuzația oficială este de „conspirație, mită, corupție și spălare de bani”, iar cazul este abia la început.

În altă ordine de idei, prezența unor state occidentale printre sponsorii Transparency International nu are cum să fie liniștitoare, deoarece dizolvă din capul locului orice pretenție de obiectivitate, atât cu privire la monitorizarea acestora, cât și a unor alte guverne cu care acestea se află în (dez)acord .

Analistul politic Joseph Thomas a rezumat într-un articol despre situația Thailandei legăturile dintre guvernele occidentale și Indicele de Percepție a Corupției: „Scorul Thailandei in Indicele de Percepție a Corupției (CPI) este mai mult rezultatul unei interferențe motivate politic în treburile interne decât o evaluare onestă a corupției națiunii. Scorul slab al Thailandei și presiunea bazată pe acesta pe care o face Vestul pentru a-și îmbunătăți acest scor nu provine dintr-o preocupare autentică fața de corupție, ci din faptul că actualul guvern a înlocuit cu succes un regim sponsorizat de și lucrând pentru interesele speciale occidentale.”

Pe lângă aceste legături stranii, care în mod firesc ar trebui să spulbere credibilitatea organizației, Transparency International se distinge prin premiile de integritate acordate anual unor personalități care au depus eforturi în lupta împotriva corupției. Aceste premii sunt suficient de relevante pentru a vedea cine sunt modelele și ce răsplătește organizația. În 2012, de pildă, premiul de integritate i-a fost acordat lui Hillary Clinton, ale cărei scandaluri de corupție aproape că sunt imposibil de a fi rezumate.  Alți câștigători notabili ai recompenselor Transparency International au fost James Wolfensohn, fost președinte al Băncii Mondiale, implicat în afaceri oneroase alături de inenarabilul Maurice Strong, sau Richard Lugar, un senator american, membru al Council of Foreign Relations.

Toată această încrengătură de relații, conexiuni și finanțări îndoielnice minimizează, de exemplu, micile deraieri ale câte unui oficial Transparency International, precum președintele filialei din Chile sau al celui din România. Dar asta nu ar trebui să ne facă să mai avem vreo iluzie cu privire la rolul destabilizator pe care organizațiile

nonguvernamentale de acest fel îl joacă în viața unor societăți. Scopul ong-urilor cu un astfel de pedigree nu are absolut nicio legătură cu limitarea corupției, ci doar cu intimidarea și schimbarea guvernelor necooperante, fiind o reflectare aproape la literă a politicii externe anglo-saxone.  

Problema corupției există, mai ales în România, și ar fi ridicol să fie negată, doar că organizațiilor precum Transparency International le lipsește pur și simplu orice fel de credibilitate în monitorizarea sau combatarea ei. Cine se încrede în rapoartele ong-urilor (fără a subestima în niciun fel buna credința a multora dintre cei care lucrează în aceste instituții) poate la fel de bine să pună lupul paznic la oi.