Cum le facem rău copiilor tratându-i ca pe niște adulți

Editura Contra Mundum organizează împreună cu Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi”, marți 19 noiembrie, de la ora 18:30, la ARCUB, Hanul Gabroveni din București, str. Lipscani 86-88, o conferință-dezbatere în jurul cărții-eveniment „Prăbușirea Parentingului” de Leonard Sax, apărută în această toamnă la editura Contra Mundum.
Vorbitorii la eveniment vor fi Pr. prof. Vasile Gavrilă, fondatorul școlii „Sfinții Trei Ierarhi”, psihologul expert în parenting Irina Petre-Sullivan, conf. univ. Vlad Topan, și redactorul editurii Contra Mundum, Ninel Ganea.
„Prăbușirea Parentingului”, un bestseller New York Times, a produs o adevărată undă de șoc la momentul apariției sale și după, deoarece a reprezentat o critică devastatoare și imbatabilă a teoriilor moderne ale educației, care au dus, prin subminarea și distrugerea autorității părinților, la crearea unor generații de copii râzgâiați, obraznici, fragili, incompetenți și nefericiți.
Pentru cititorii moderni punctul forte al cărții este acela că demersul lui Sax nu se realizează de pe poziții tradiționaliste sau religioase, ci după criterii științifice, argumentele sale având la bază studii, cercetării și articole omologate. Asta deși, când și când, autorul arată că remediile sale au fost monedă curentă în orice tradiție sănătoasă până de curând.
Cartea nu se limitează doar la o radiografie a dezastrului care a lovit familiile moderne, ci vine cu soluții consistente, practice și de bun simț prin care se pot repara neajunsurile curente și se readuce pacea și liniștea în familie.
Intrarea la eveniment este liberă.
Cartea se poate comanda de AICI.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

George Simion, interviu de excepție pentru The American Conservative: ”Sunt un susținător puternic al UE și al NATO, dar ca partener egal, nu ca țară de mâna a doua”

O, țara mea, mâncată de jivine,/ Pe drumurile-ți albe-n triste sate,/ Cu traistă de cerșetor în spate,/ Azi iar colindă Dumnezeu prin tine - Vasile Voiculescu, poetul coborât din icoană (13 octombrie / 27 noiembrie 1884 - 26 aprilie 1963)

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa

Nașul TV împlinește 13 ani de la primul semnal transmis către poporul român. La Mulți Ani!

Sorin Gheorghe Suciu: Schimbarea la Față a României și Rostul creștin în opera lui Vasile Voiculescu
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație Prima pagină Publicistică Știri
Locații: București
Organizații: Editura Contra Mundum
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)