ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nu a abdicat niciodată de la idealul tinereții sale și de la crezul ei creștin-ortodox, fiind una din marile neînfrânte ale reeducărilor. După eliberarea din închisoare, Maica Nicodima a devenit secretară a Mănăstirii Tismana.

Mărturie a Părintelui Ioanichie Bălan despre Maica Nicodima: „Sfinția sa trăiește intens în dragostea lui Hristos, Căruia I-a închinat din tinerețe inima, speranța și bucuriile. Astăzi, maica Nicodima a trecut de 70 de ani. Gândul ei este unul singur: să adune cât mai mult untdelemn duhovnicesc în candela sufletului, pentru a-L întâlni pe Mirele Hristos.

(...) În orice ispite, mă mângâi cu gândul că sunt slobozite de Dumnezeu pentru păcatele mele. După ce îmi fac un examen de conștiință, mă mângâi cu câteva lacrimi și cu Acatistul Maicii Domnului, la care țin atât de mult din tinerețe. Uneori, în vreme de ispite, după ce mă rog, biruiesc ispitele cu milostenia. Ajut pe cele bolnave, citesc cărți sfinte, dau câte un sfat celor mai tinere și pe măsură ce mângâi eu pe altele, și Dumnezeu îmi mângâie sufletul meu”. (Sursa: Ierom. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești)

Părintele Siluan Antoci: „Urâtorul binelui nu o suferea pe cea care răbda toate pentru Dumnezeu și trimitea pe supușii săi să o ispitească chiar și când abia mai sufla. Nu s-au liniștit decât după decembrie 1989. Maica Nicodima deși suferindă și în pat a fost bucuroasă să vadă libertatea pe care a dorit-o așa de mult. A plecat la cele veșnice la 25 februarie 1991 la o zi după ce se împlineau 5 ani de la plecarea la cele cerești a maicii Tatiana, împreună pătimitoare cu dânsa. Au fost înmormântate alături în liniștitul cimitir al Mănăstirii Tismana; pe cruce este scris: „Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile”. (Sursa: studiul Ierom. Siluan Antoci – Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist)

Mărturie a fostei deținute politic Viorica Stănulețiu Călinescu: „Era oricând gata să-și dea porția de mâncare ori cămașa celor ce erau lipsite. Zilele de post le ținea în felul ei: mânca o înghițitură din fiecare fel de mâncare și atât. Considera că drept exercițiu de înfrânare e mult mai greu când ți-e foame să mănânci o înghițitură, decât să nu mănânci nimic.

Am reîntâlnit-o în ultima parte a detenției la Oradea. Era la fel de curajoasă și neclintită în hotărârile ce le lua. În Vinerea Patimilor a refuzat să meargă la film împreună cu restul deținutelor, motivând că nu poate trece peste obligațiile ei de călugăriță”. (Sursa: Viorica Stănulețiu Călinescu – Lacrima prigoanei)