ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acum mai bine de o sută de ani aveam ziare, dar nici vorbă să existe mass-media de acum, cu putere de informare și de dezinformare. Am avut mari personalități. Miniștrii noștri de interne nu prea aveau cui spune, deși aveau ce spune! Erau personalități cu școală temeinică. Patrioți. Din păcate, după 1989 a fost mai mult pe dos.
 
Când analizezi biografiile nulităților și pușcăriașilor care au ajuns miniștri după 1989, ai impresia că cineva le-a dorit răul angajaților Ministerului de Interne, în special polițiștilor. M-am întrebat adesea dacă nu au avut măcar o strângere de inimă, dacă nu le-a fost rușine când au trecut prin fața Galeriei miniștrilor de interne din palatul ministerului și nu au realizat cât de neînsemnați sunt ei pe lângă cei din trecut? O scurtă privire spre cuvântările celor de demult ne dă prilejul să luăm aminte la atitudinea etică, de esență creștinească a celor de demult. Cei de azi, dacă o fac, este doar declarativ. E curată fățărnicie. 
 
Poate e mai puțin știut că, înainte de a ajunge ministru de interne, liberalul Constantin Rosetti a fost polițai al orașului Pitești la doar 26 de ani; în 1842, când a pretins existența unei circulare prin care se spunea ca toții preoții bisericilor piteștene să fie tunși ,,ridiche’’. Dar la București, în ziua de 12 iunie 1848, el a dat un frumos anunț, în calitatea de ,,șef al Poliției Capitalei’’, împuternicit de guvernul revoluționar. El cerea bucureștenilor să arate „că sunt vrednici de libertate, păzind toată liniștea, cinstind legile și drepturile fiecăruia, făcându-se fiecare păzitorul vecinului său, ca să poată guvernul cel nou să pună totul pe calea cea dorită și astfel să arătăm lumii că nația română este binecuvântată de Dumnezeu”.
 
Cerând în 1870 intrarea în slujbe a adevăratului bărbat de stat, competent, patriot și cinstit, ministrul Ion Ghica spunea: ,,Este însă foarte trist a vedea pe acei care, fără știrea lui Dumnezeu, s-au suit acolo unde nu-i chemau puterile lor intelectuale și morale; nenorociții nu-și pot împlini misiunea cu demnitate și se expun a fi rușinea nației și a familiei’’. Urmașul domnitorului care a înmânat steagul agiei, adică ministrul de interne Dimitrie Ghica scria despre ,,sfințenia datoriilor” fiecăruia. La Gherganii de Dâmbovița încă se mai poate vedea biserica zidită de acest ministru și mormintele acestei însemnate familii.
 
În 1877, pe când armata noastră lupta pentru neatîrnarea față de turci, Mihail Kogălniceanu îndemna românii ,,să apărăm căminele noastre și mormintele părinților noștri”. Au fost vremuri de cumpănă, dar am avut bărbați de stat, care au gândit și au făptuit pentru țară, nu pentru ei. 
 
„Să păstrăm cu scumpătate sămânța de credință”, cuvânta în clipe grele, în 1916, Nicolae Iorga. Înfățișând lupta pentru regat și creștinătate a polițiștilor în Basarabia, unde crimele teroriștilor bolșevici plănuite și plătite de peste Nistru se întețiseră, în 1929 Gh.Tătărescu vorbea în Senat despre singura armă de apărare, ,,cumințenia poporului român” și cerea întărirea poliției prin ,,ridicarea nivelului moral al personalului nostru polițienesc”. Deopotrivă la Iași și la București, ,,sub ochii poliției neputincioase” (S.Mehedinți) se introducea virusul marxist și se propovăduia republica. Pentru actele teroriste de la Tatar Bunar, din cei 287 de arestați, justiția a dispus condamnarea doar a 85.
 
Spre cinstea noastră de creștini, printre ei nu era vreun român. A trecut vremea, noi am fost iertători, însă drept urmare, ucigașii au căpătat îndrăzneală. În aprilie 1919 bolșevicii îi tăiaseră picioarele agentului de siguranță Ștefan Popescu. Pe drept cuvânt, ministrul de interne generalul A.Văitoianu arăta în Senat, în 1923, cum ,,sub masca umanismului s-a introdus și terorismul comunist în țară”.
 
 
Pentru liberalul Ionel Brătianu, ,,ca să fim buni europeni, trebuie să fim buni români”, pentru că ,,ne-a dat Dumnezeu o țară fecundă și un popor sănătos ale căror facultăți sunt mari” și ,,există o graniță care ar trebui să apară în fiecare moment în fața conștiinței noastre”. (1922). Aici făcea referire la cei care le plângeau de milă criminalilor autori ai atentatului din Senat (1920). Iar în 1918 Ion Inculeț socotea că dacă se ,,strică armata” (și poliția!), ca la ruși, poporul cu toate cele ale lui va fi înfrânt.
 
 
Alexandru Vaida-Voevod, cel care a dat legea bună a poliției din 1929, care sistematiza, centraliza și o aducea la zi pe cea din 1903, considera că statul modern se afla pe drumul spre consolidare; oricâte ar avea, acesta nu se poate lipsi de ,,interesele morale”. De fapt, după ce făcea referire elogioase la legea lui Lascăr, el își îndemna colegii din Camera Deputaților să voteze noul act normativ, astfel încât să facem ,,ceea ce ne învață moravurile neamului nostru, sobru și bun’’. 
 
 
Istoricul și președintele liberal Dimitrie Sturdza, cel care a inițiat Legea de organizare a jandarmeriei la sate (1896), adică a slujbașilor care îndeplineau munca de poliție în mediul rural, era împotriva ideilor socialiste ,,rătăcite și nesocotite, care împing la dezordine internă”, iar Take Ionescu (1858-1922), ministru de interne în 1912-1913, cel care-și doarme somnul de veci la ctitoria cantacuzină (Mănăstirea Sinaia), găsea elementele de coagulare națională: ,,limba, credința religioasă, originea, trecutul istoric, totul îi unește pe români”. Astăzi mai mult ca oricând, la acel ,,instinct național” despre care făcea vorbire, noi trebuie să ajungem pornind de la instinctul creștinesc.
 
Iarăși Iorga, în Senat (1937): ,,Eu am groaza politicii de stânga, care tinde la răsturnarea operei de civilizație pe care au îndeplinit-o toate popoarele, când erau cuminți, când credeau într-un Dumnezeu sus și în omenia omului pe pământ, timp de veacuri – și care este mândria omenirii”. Pentru cel mai mare istoric al lumii, Enciclopedia-enciclopediilor, ,,hotarul nostru este o religie” iar ,,trecutul nu moare niciodată, el vorbește”.
 
 
O atitudine creștinească la un martir al neamului românesc dovedea în 1946, cu puțin înainte de a fi executat de bolșevici, conducătorul statului, mareșalul Ion Antonescu, care spunea: ,,Sunt fericit să cobor și să mă așez cu un minut mai devreme, alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri”, pentru ca gen. Nicolae Rădescu, la radio, în 1945 să combată pe cei ,,fără nație și fără Dumnezeu” care au organizat diversiunea de Sf.Arhangheli Mihail și Gavriil.