„Familia cu mulți copii - curajul mărturisirii în societatea de azi” - Publicistul Iulian Capsali de Ziua Familiei cu PS Părinte Episcop SILUAN, la Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. VIDEO
Ziua Internațională a Familiei este marcată anual în lume în data de 15 mai, iar Biserica Ortodoxă Română sărbătorește, în duminica cea mai apropiată de această dată, o zi națională a familiei: Duminica Familiei Creștine. Anul acesta, ea se suprapune cu Ziua Internațională a Familiei, deoarece data de 15 mai cade duminică, transmite Basilica.
Într-un mesaj referitor la această zi, Părintele Patriarh Daniel spunea că familia creștină română este ocrotită de Sfântul Apostol Andronic și de soția sa, Iunia, pomeniți în ziua de 17 mai.
În alt mesaj, prilejuit de Duminica Părinților și Copiilor, Preafericirea Sa spunea că „familia creștină este chemată să fie o icoană a iubirii lui Dumnezeu în lume”.
Învățătura Bisericii cu privire la familie se concentrează pe importanța spirituală a acestei instituții și pe explicarea rolului ei în societate și în istoria mântuirii.
„Familia este icoană și arvună a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăiește taina filiației, fraternității și paternității, respectiv bucuria de a fi copil (fiu sau fiică), frate (sau soră) și părinte (tată sau mamă)”, transmitea Sfântul Sinod în Anul omagial al Sf. Botez și al Sf. Cununii.
„De la familia conjugală sfințită (creștină) copilul învață ce
este familia spirituală sfințitoare, adică Biserica, ai cărei membri
sunt numiți fii și fiice, frați și surori, părinți și maici duhovnicești
în Hristos Domnul.”, spune Patriarhul României.
Publicistul Iulian Capsali a participat de Ziua Familiei împreună cu PS Părinte Episcop SILUAN la o emisiune despre „Familia cu mulți copii - curajul mărturisirii în societatea de azi” susținută de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. VIDEO:
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A murit la ATI Timișoara Brîndușa Armanca, jurnalista care făcea apologia vaccinului și demoniza ”antivacciniștii” și ”georgiștii”. Articol la ”Europa liberă”: ”Credem în vaccin!”. TURBO-CANCER?
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
CCR a fost somat și AUR ne-a scăpat de Schwartz și Săftoiu, directorii ilegali ai Radioului și Televiziunii naționale instalați de USR și PNL. L-au înjurat pe Patriarhul Daniel, l-au denigrat pe Călin Georgescu și au infestat poporul 127 de zile
ȚINTA BOR. De ce Legea Wexler trebuie abrogată iar actualele manuale de istorie a holocaustului retrase din școli - Manifestările unor organizații și persoane publice care aparent militează împotriva antisemitismului sunt antiromânești și antievreiești
George Epurescu: Institutul Elie Wiesel funcționează nelegal și are o activitate în afara atribuțiilor și așa nelegale pe care le are. Demonstrația
Marele Protest din 15 Septembrie 2026. Ciobanul Ionică: Toți românii sunt așteptați alături de noi - VIDEO. Legitimă Apărare: Rezerviștii se alătură! Uniți suntem România!
Recomandările noastre
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iulian Capsali PS Siluan
Subiecte: Ziua Familiei Ziua Familiei Creștine
Organizații: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)