ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 1 august 1943, americanii au bombardat, fără succes, rafinăriile din Ploiești, orașul devenind cunoscut între aviatorii americani drept „cimitirul bombardierelor", scrie Observatorul Prahovean.

Operațiunea rămasă în istorie ca „Tidal Wave" sau „Valul ucigaș" a pus Ploieștiul pe harta mondială. Tidal Wave a fost cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviația Statelor Unite ale Americii într-o singură misiune, și una dintre cele mai costisitoare misiuni din istoria aviației SUA.
 
Încă angrenați alături de germani în Al Doilea Război Mondial, ploieștenii au devenit, la 1 august 1943, ținta unui bombardament aerian al Statelor Unite, care viza rafinăriile din jurul Ploieștiului, controlate de nemți.
 
Pentru început, în vara anului 1943, Înaltul Comandament al Statelor Unite ale Americii a desemnat „44 Bombardament Group”, pentru a organiza și îndeplini distrugerea rafinăriilor din Ploiești. Acestea au fost filmate, în prealabil, de avioane de spionaj, iar obiectivele care urmau să fie distruse au fost marcate.
 
Pe de altă parte, americanii aveau mari probleme cu piloții în vara anului 1943. În urma marilor pierderi suferite în bombardarea Germaniei, majoritatea piloților erau demotivați. Pentru a-i destinde, armata l-a trimis special din Hollywood pe un actor la modă în acea epocă, Tex McCrary.
 
 
Acesta a realizat un „show” pentru relaxarea piloților ce urmau sa plece în misiunea respectivă. Pentru o motivație suplimentară, oficialii din Armata SUA au prezentat și un film care începea cu o femeie goală, iar Tex McCrary le-a spus că vor avea de a face cu o țintă asemenea unei fecioare virgine, deoarece Ploieștiul nu a fost niciodată bombardat.
 
De asemenea, piloții au fost informați că apărarea antiaeriană română este la pământ după lunga campanie din Rusia.
 
Tidal Wave
 
Pe 1 august 1943 a fost declanșată misiunea în care au zburat 178 bombardiere grele B-24 Liberator. Acestea au pornit de la Benghazi, Libia și au atacat rafinăriile din jurul Ploieștiului, de la altitudine joasă.
Rezultatul a fost dezastruos pentru americani: au pierdut 53 de avioane în fața rezistenței anti-aerienei române și germane, 440 de soldați au fost uciși în luptă și alți 220 capturați. Mai mult, la Ploiești nu s-a înregistrat „nici o reducere a producției de petrol".
 
Atacul a durat 50 de minute, timp în care avioanele americane au lansat asupra Văii Prahovei 1.800 de bombe, producând moartea a peste 200 de persoane și rănirea altor câteva sute.
 
Printre acestea au fost aproape 100 de femei-deținuți care au pierit după ce un avion american s-a prăbușit peste pușcăria din Ploiești, amplasată pe același loc în care este și acum, pe strada Rudului.
 
Secretul operațiunii

Ploieștiul a trecut la limită pe lângă un dezastru care ar fi putut să-l radă de pe fața pământului datorită curajului piloților români, dar, mai ales, unui sistem defensiv antiaerian. Acesta cuprindea, pe lângă bateriile antiaeriene, instalații militare de ceață artificială. Datorită acestora, orașul și rafinăriile au fost învăluite într-un fum opac care au pus mari probleme americanilor.
 
 
Fumul de camuflaj făcea aproape imposibilă respirația, însă ploieștenii fuseseră instruiți să respire, în caz de atac, printr-o batistă udă.
 
 
Mai târziu, americanii au numit numind această zi „Sâmbăta Neagră” iar Ploieștiul a devenit cunoscut între aviatorii americani drept „cimitirul bombardierelor", informează Observatorul Prahovean.
 
 
Profesorul Alesandru Duțu: Acum 82 de ani! Adevărata față a războiului de 1421 de zile!

Duminică, 1 august 1943. A 771-a zi de război!

Al doilea bombardament al aviației americane asupra României.
 
• ,,Tratamentul (prizonierilor - n.n.) va fi omenos, conform legilor internaționale și fără nicio exagerare... ,,Să se aplice convenția și nimic mai mult. Acte de servilism care dezonorează un popor nu trebuiesc făcute. Nimeni nu are dreptul să facă mai mult decât ceea ce trebuie”.

♦ Aviația americană execută, între orele 13.08-16.00, al doilea bombardament asupra teritoriului României, sub denumirea de cod ,,Tidal Wave” (Valul nimicitor), după cel din 12 iunie 1942.

• Pregătit cu minuțiozitate, de această dată, atacul aerian a fost executat cu 177 bombardiere ,,Consolidates B‑24 Libertador”, din Armata 9 aeriană a S.U.A., care au parcurs itinerarul de la Bengazi (Libia) până la Ploiești (3 700 km), într‑un singur zbor, atacând la mică înălțime (până la 150 m), în formațiuni mici (10 ‑ 18 avioane) orașul Ploiești și zona înconjurătoare.

♦ Ineditul operației aeriene, itinerarul și distanța mare care trebuia parcursă (prin spațiul controlat de inamic), cantitatea mare de armament, bombe, benzină și alte materiale transportate, precum și alți factori au făcut ca misiunea primită de echipajele celor cinci grupuri de aviație (,,Liberandos”, ,,Circul Ambulant”, ,,Pyramiderii”, ,,Biletele negre” și ,,Scorpionii”) să fie de sacrificiu.

• La aceasta s-au adăugat semnalarea formațiunilor de avioane de către posturile de pândă germane la 100 km sud-vest de Sofia, pierderea navigatorului-șef și a adjunctului acestuia (în urma prăbușiri avioanelor în care se aflau), unele greșeli de concepție și execuție a deplasării (distanțarea grupurilor ,,Liberandos” și ,,Circul ambulant” de restul formației, greșirea de către acestea a traseului spre Ploiești etc.), reacția artileriei antiaeriene și a aviației române și germane etc.

♦ Ajunse în zona Ploiești, bombardierele americane au aruncat (după datele oferite de Subsecretariatul de Stat al Aerului) 520 bombe explozive de 225 și 450 kg (58 nu au explodat) și 4 343 bombe incendiare de 1 kg (1 195 nu au explodat).

• Deși s-au produs pagube însemnate rafinăriilor din Valea Prahovei (45% din capacitatea de distilare și 40% din cea de cracare), distrugându-se parțial șase rafinării, producția de benzină nu a fost afectată în mod hotărâtor. Pierderile materiale au fost reduse datorită zidurilor de protecție, batalurilor de apă și altor mijloace de protectie.
♦ Alarmată, înainte de pătrunderea bombardierelor americane pe teritoriul national, aviația de vânătoare română (31 avioane) și germană (26 avioane) a decolat la ora 13.18, ridicându-se la circa 5 000 metri altitudine, deși avioanele inamice zburau la înălțimi mici (pentru a ieși din raza de acțiune a radiolocatoarelor).

• Cele 57 de avioane române și germane, care au putut decola, au efectuat 123 ieșiri (52 române și 69 germane), atacând circa 60 – 70 de bombardiere americane, în luptele aeriene fiind pierdute două avioane românești și 11 avioane germane, precum și 4 ofițeri aviatori (2 români și 2 germani).

• Artileria antiaeriană a angajat 52 de baterii (21 românești și 31 germane), cu un total de 374 guri de foc (cele 33 baterii grele au tras 1 703 lovituri, iar cele 17 baterii ușoare 18 000 de lovituri).

• Concomitent, au mai fost ridicate în aer 41 de baloane de protecție (din 58 existente) și au fost puse în funcțiune 274 aparate de produs ceață (din 1000).

♦ Rezultatele au constat în doborârea a 36 de avioane americane (identificate pe teren; 17 doborâte de artileriștii antiaerieni români, 12 de aviatorii militari români și 7 de aviatorii militari germani).

• Pierderile umane ale americanilor pe teritoriul românesc s-au ridicat la 350 de oameni (180 morți, 110 prizonieri și 60 dispăruți).

♦ În ansamblul raidului, din 162 avioane care au ajuns în zona petroliferă s‑au înapoiat la baza din Bengazi 88, din care 55 cu avarii (23 au aterizat pe drumul de întoarcere în Cipru, Sicilia, Malta, sudul Italiei), iar din cei 1 762 aviatori americani au fost pierduți 627 (morți, răniți, dispăruți, prizonieri).

♦ Toate acestea au făcut ca ,,Tidal Wave” să devină o operație militară aeriană extrem de costisitoare.

♦ Pierderile proprii au fost de 120 morți (101 civili și 19 militari români și germani) și 335 răniți (238 civili și 97 militari).

• Pierderile din rândul populației civile s-au datorat și faptului că mulți cetățeni ai Ploieștiului nu au intrat în adăposturi, preferând să privească atacul aerian de la suprafață.

• Pagubele materiale produse departamentelor de stat și regiilor autonome s-au ridicat la 6 535 737 890 lei.

♦ Referindu-se la tratamentul care trebuia să li se aplice prizonierilor aviatori americani, Ion Antonescu a ordonat următoarele, la 6 august 1943: ,,1. Toți vor fi grupați într-un singur lagăr - cei valizi - și într-un singur spital - cei răniți - pentru ca paza să se facă mai ușor și tratamentul să fie egal. 2. Nu se va permite contactul lor cu persoane străine de armată și chiar cu militari care nu au căderea a-i vedea sau a le vorbi. 3. Tratamentul va fi omenos, conform legilor internationale și fără nicio exagerare. 4. Paza va fi astfel organizată ca nicio evadare să nu fie posibilă”. Pentru a nu se exagera cu bunăvoința, la 24 septembrie 1943 a mai precizat: ,,Să se aplice convenția și nimic mai mult. Acte de servilism care dezonorează un popor nu trebuiesc făcute. Nimeni nu are dreptul să facă mai mult decât ceea ce trebuie”.

♦ În urma bombardamentului, la 3 august a fost constituit Corpul Special de Intervenție, cu misiunea de a interveni pentru limitarea efectelor viitoarelor bombardamente inamice asupra teritoriului național și normalizarea vieții în zonele atacate. Din punct de vedere operativ, a fost subordonat Comandamentului Apărării Pasive, iar din punct de vedere al dotării, Direcției Geniului din Ministerul Apărării Naționale. Asimilat unui comandament de divizie, avea în compunere unități speciale tehnice de pionieri, apărare contra gazelor (A.C.G.) și pompieri. Cele patru detașamente erau organizate pe patru grupuri: 1 culegere bombe, dezarmare și distrugeri, 2 dărâmări și ridicarea dărâmăturilor, 3 construcții și 4 pompieri și A.C.G.; grupurile erau alcătuite din companii și plutoane. Inițial, comandamentul corpului a avut sediul la Otopeni, iar de la 15 ianuarie 1944, la București. În mai 1944 dispunea de 130 ofițeri, 60 subofițeri și 2 781 soldați. Detașamentele speciale de intervenție erau dislocate, în ordinea numerelor, la București – Otopeni, Brașov – Dârste, Galați și Timișoara.

P.S. În istoriografie unele cifre diferă de la sursă la sursă! Le-am folosit pe cele din arhive!, conchide profesorul Alesandru Duțu.