1 august: Tudor Gheorghe împlinește 77 de ani. Deși a zbârcit-o în perioada pandemiei noi îi urăm La Mulți Ani! VIDEO: Unul din cântecele emblematice ale artistului, compus de un legionar, fost coleg de temniță cu tatăl său la Aiud
Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, județul Dolj. A urmat studiile liceale la Craiova, iar apoi Institutul de Teatru din București, pe care l-a absolvit în 1966.
A fost apoi actor al Teatrului Național din Craiova, unde a interpretat numeroase roluri în piese precum: 'Visul unei nopți de iarnă'' de Tudor Mușatescu, ''D-ale carnavalului'' de I. L. Caragiale, ''Doamna nevăzută'' de Pedro Calderón de la Barca, ''Mitică Popescu'' de Camil Petrescu, ''Filfizonul pedepsit'' de John Vanbrugh, ''Unchiul Vanea'' de Anton Cehov, "Năpasta" de I.L.Caragiale, "Vărul Shakespeare" de Marin Sorescu, ''Piticul din grădina de vară'', de Dumitru Radu Popescu sau "Omul din LaMancha", regia Cezar Ghioca.
Primul recital de poezie ''Menestrel la curțile dorului'' a fost susținut în cadrul Festivalului Național de Teatru din 1969, cu care a câștigat Marele Premiu.
În 1975 a lansat volumul "Cântece de dragoste de țară", care includea și piesa "Cântec oltenesc", a poetului Virgil Carianopol, membru al mișcării legionare. Carianopol a fost închis la Aiud, ca și tatăl lui Tudor Gheorghe, și Periprava. Melodia "Cântec oltenesc" a devenit una din cele mai cunoscute ale maestrului.
În perioada pandemiei a zbârcit-o cu o declarație insensibilă despre vaccinare și nevaccinați.
În anii '80, Tudor Gheorghe a fost interzis de către autoritățile comuniste, dar a avut un și mai mare succes la public după 1990.
De altfel, Tudor Gheorghe a fost primul artist care a pus pe muzică versurile scrise în închisorile comuniste, adunate în albumul "Cu Iisus în celulă".
De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, cântărețul a lansat peste 20 de albume, între care: ''Viața lumii'' (1974), ''Cântece de dragoste de țară'' (1975), ''Veniți, privighetoarea cântă'' (1976), ''Pasăre galbenă-n pene'' (1978), ''Tudor Gheorghe'' (1984), ''Primăvara'' (1989), ''Reîntoarcerea'' (1999), ''Mie-mi pasă!'' (1999), ''Suflet De Român'' (2000), ''Primăvara Simfonic'' (2001), ''Toamna Simfonic 2001'', "Pe-un franc poet" (2002), ''Petrecere cu taraf I'' (2002), ''Iarna Simfonic'' (2003), ''Diligența cu păpuși'' (2003), ''Petrecere cu taraf II/Trimite Vorba" (2004), ''Între râsuri și trandafiri'' (2005), ''Cu Iisus în celulă'' (2005), ''În căutarea dorului pierdut'' (2006), ''Vara simfonic'' (2006), ''Calvarul unei inime pribegi'' (2007), "Petrecere cu taraf III/Când Dumnezeu era mai jos" (2007), "Parfumele nebunelor dorinți" (2007), ''Risipei Se Deda florarul'' (2007), ''...de Primăvară'' (2009), ''Degeaba'' (dublu album, 2012), ''La margine de imperii'' (dublu album, 2013), ''Mahalaua Mon Amour'' (2013).
Președintele Iohannis a promulgat o lege care pedepsește cu închisoarea "răspândirea" ideilor și simbolurilor legionare. Legea a fost inițiată de un grup de parlamentari PNL și a fost votată în unanimitate de Parlament.
Unul dintre cele mai celebre cântece ale maestrului este pe versurile altui mare poet legionar, Radu Gyr:
Un altul este Iisus în celulă, de același autor:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O Lege dată de Parlament a schimbat ADN-ul Poporului Român
A murit Nicolae Manolescu, unul dintre ultimii dinozauri ai tuturor regimurilor. A reușit sinistra performanță de a omagia toți dictatorii-roșii ai României începând cu Dej și sfârșind cu Iliescu. Susținea vaccinarea Covid cu forța
25 de ani de la lansarea atacului criminal asupra populației civile sârbe. ”Serbia nu-i va uita niciodată pe copiii, civilii și luptătorii care au murit în agresiunea NATO”
Nicolae Manolescu a făcut stop cardiac – se află în stare gravă la Spitalul Elias
Priveghere la Moscova în memoria celor 143 de victime nevinovate pentru care autoritățile bisericești de la București nu au găsit nici un cuvânt de compasiune. Slavă Manolescu!
”Homosexualitatea a devenit un criteriu de promovare în multe zone din BOR” - Părintele și regizorul Ciprian Mega la podcast-ul avocatului Florentin Țuca, Pe Drept Cuvânt - VIDEO
Recomandările noastre
27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
ActiveNews: Solidaritate cu Domnul Vlad Țăranu, elev care crede în Idealul Sfânt al Unirii, sancționat printr-un act de Poliție Politică de un cretinism care întrece imaginația lui Orwell, la Colegiul Tehnic ”George Barițiu” din Baia-Mare
Secțiuni: Cultură Muzică Prima pagină Știri
Persoane: Tudor Gheorghe
Locații: România
Subiecte: Biografie Mari români
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)