1 iunie: Sfântul Justin Martirul și Filozoful. Sfinții Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon și Valerian, Firm și Tespesie. VIDEO: Troparul, cântat la Paltin - Petru Vodă
Născut în secolul al II-lea din părinți păgâni, Sfântul Iustin a devenit creștin după ce un bătrân pe care l-a întâlnit pe malul mării i-a vorbit despre Hristos. Ajuns la Roma, a deschis prima școală filosofică în care a predat credința creștină, deși trăia într-o vreme a persecuțiilor, în care creștinii se ascundeau pentru a nu fi omorâți, informează Doxologia.
Denunțat autorităților, Sfântul Iustin a refuzat să se lepede de Hristos și a murit ca un martir, fiindu-i tăiat capul cu sabia. Sfintele sale moaște se află în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, în Sacrofano, în apropierea Romei.
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful era fiul unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina, numit după colonizarea romană din anul 70 Flavia Neapolis, iar astăzi Nablus, și s-a născut la începutul secolului al II-lea (100-110).
Crescut în păgânism, din tinerețe a fost atras spre filozofie, astfel va cerceta conceptele filosofice ale vremii. Se va întâlni cu un bătrân creștin și, în urma discuției purtate, se va apleca supra creștinismului, convertindu-se în anul 130/133. Va merge la Roma, unde va petrece a doua parte a vieții sale. Aici deschide o școală de doctrină creștină, iar printre elevii lui se numără Miltiade și Tațian.
Tot aici, Sfântul Iustin are ca adversar violent pe filosoful cinic Crescens, din cauza căruia, se spune, ar fi suferit chiar moartea. Despre moartea martirică a Sf. Iustin ne relatează o scriere de la sfârșitul secolului al II-lea, intitulată „Actele Sfântului Iustin și a celor împreună cu el’. Sfântul Iustin a fost dus, împreună cu alți șase creștini, în aula prefectului Tulius Rusticus.
La început, este invitat de prefect să se închine la zeii păgâni și să abandoneze închinarea la Dumnezeul Adevărat. El nu primește, mărturisind că este creștin. Sunt întrebați, apoi, pe rând, ceilalți creștini și condamnați la moarte. Martirizarea Sfântului Iustin are loc în vremea împăratului roman Marc Aureliu, între anii 165-166.
Preocuparea principală a Sfântului Iustin a fost aceea de a apăra și dezincrimina creștinismul de acuzațiile păgâne, iudaice și eretice care i se aduceau. În acest scop, a făcut o descriere a tainelor din adunările de cult creștine, despre care păgânii aveau informații denaturate. Expunerea Sfântului Iustin este cel mai precis document despre rânduiala liturghiei creștine din primele secole.
Pe larg despre Viața Sfântului Justin Martirul și Filosoful, la Doxologia, din VIețile Sfinților, lucrarea editată de vrednicul de pomenire Arhimandrit Ioanichie Bălan și disponibilă la Librăria Sophia
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon și Valerian.
Acești sfinți s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, și după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: "Voi credeți, că dacă veți fi omorâți va veți sui la ceruri, și veți lua vreun bine?" Iar el zise: "Nu ni se pare, ci suntem adeveriți, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri și desfătată primire". Și așa li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.
Acesta a fost în zilele lui Maximian și pentru credința în Hristos a fost prins și adus către Magon ighemonul, și neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat și bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârșit i-au tăiat capul, și așa a luat cununa luptelor sale.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.
Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever și pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era și el din Capadocia, și adus în capiștea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăși în capiștea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, și apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Și îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală și de seu, și stând în ea două zile, a ieșit sănătos și pe mulți necredincioși i-a întors la credința lui Hristos, pentru mărimea minunii. Și mai pe urmă l-au scos din cetate și i s-a tăiat capul.(Calendar-Ortodox.ro)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Tropar, la Petru Vodă:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Zoe Dantes: Ce a avut de spus la Davos ideologul "gurii iadului", Yuval Noah Harari
PUSTNICA GIUMALĂULUI în Calendarul ActiveNews. Comandor Ștefan Popa, ucenic al Sfintei Elisabeta: ”Animalele ei de companie erau doi lupi”. Moaștele Sfintei, deshumate și mutate în Biserica Mănăstirii Pasărea
Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
Magda Ursache: Parlez-moi de l' histoire! Legea Vex - ”Dacă taci, te înveți cu tăcerea!”
Actorul și teologul Răzvan Ionescu, fost colaborator ActiveNews, a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
”Ultima generație care a avut libertăți”? Occidentul adoptă instrumente autoritare de cenzură și supraveghere. O simplă postare te poate băga după gratii
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Hariton Negrea Părintele Justin Pârvu
Locații: România
Subiecte: Calendarul zilei Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)