1 noiembrie 1599: 421 de ani de la intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul, în Cetatea Alba Iulia

Au trecut mai bine de patru secole de când Alba Iulia a fost pentru prima dată capitala țărilor române unite sub sceptrul lui Mihai Viteazul. Înainte de îndeplinirea idealului românesc, de unire a teritoriilor de la nord și sud de Carpați, în 1600, în istorie a rămas glorioasa intrare a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia.
Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinți, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei și, pentru o scurtă perioadă în anul 1600, conducătorul celor trei provincii istorice care formează România de astăzi.
Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iuliei, unde s-a proclamat „Domn din mila lui Dumnezeu al Țării Românești și al Ardealului”.
Intrarea triumfală a avut loc în data de 1 noiembrie 1599, primind cheile orașului chiar din partea episcopului romano-catolic Demetrius Napragy. Voievodul a organizat Cancelaria domnească, prin care a început să emită, pentru prima dată în Transilvania, acte oficiale în limba română, alături de cele în latină și slavonă.
Domnitorul a înființat la Alba Iulia una dintre cele mai importante instituții culturale românești din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp foarte scurt, el a reușit să construiască o catedrală mitropolitană, cu hramul „Sfânta Treime”, și clădirile aferente pentru sediul mitropoliei, demolate însă de autoritățile habsburgice în 1715.
Voievodul a fost ucis de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii, la data de 9 august 1601. Trupul acestuia a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut, dar capul a fost dus în Țara Românească și înmormântat la Mănăstirea Dealu.
Pe același subiect
A apărut o lucrare unică: ISTORIA MIȘCĂRII LEGIONARE

Constantin Barbu: Liiceanu are 80 de ani de viață și 50 de ani de PLAGIAT

Viorel Patrichi: Zelenski nu are nici o legătură cu Zelea Codreanu. CTP și „românoșii”, Zelenskii și ofticoșii

Ioan Sperling: COȘMARUL și SFÂRȘITUL. Cuvântul Cititorului

Patriarhul Daniel: Sfântul Constantin cel Mare a fost daco-roman din Timoc. S-a mai numit și Maximus Dacicus. Românii din Valea Timocului sunt continuatori ai creștinilor din primele secole

Noi încercări de inventare a unei minorități etnice: Aromânii! 23 mai, „Ziua Națională a Armânilor”
Recomandările noastre
Persoane: Mihai Viteazul
Locații: Alba Iulia România
Subiecte: Istoria României
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)