1 noiembrie 1599: Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia ca Domn al Țărilor Românești. Calendarul Ortodox îl așteaptă pe marele voievod Întregitor pentru a-i fi înscris numele în rândul Sfinților Mucenici ai Neamului Românesc


Au trecut mai bine de patru secole de când Alba Iulia a fost pentru prima dată capitala țărilor române unite sub sceptrul lui Mihai Viteazul. Înainte de îndeplinirea idealului românesc, de unire a teritoriilor de la nord și sud de Carpați, în 1600, în istorie a rămas glorioasa intrare a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia.
Imediat după bătălia de la Șelimbăr (28 octombrie 1599), în care Mihai
Viteazul îl învinge pe cardinalul-principe al Transilvaniei, filoturcul
Andrei Bathory, acesta intră în Alba Iulia, unde este întâmpinat cu un
nemărginit și sincer entuziasm de către locuitorii cetății, scrie Historia. „Ardealul
întreg îi zăcea la picioare” – consemna Nicolae Iorga – „în pulberea
sângeroasă a înfrângerii de la Șelimbăr. Atunci minunea după care trei
sute de ani încheiați nu ni poate ieși din minte, cum nu ni va ieși cât
vom dăinui pe lume, se împlini”. Odată cu triumfala intrare a lui Mihai
pe poarta Sfântului Gheorghe, intra și Alba Iulia pe poarta cea mare, de
sărbătoare, a istoriei românilor. „De la 1600 nici un român n-a mai
putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau
securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și
desăvârșită poezie.” (Nicolae Iorga).
Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul împreună cu oastea
sa, la 1 noiembrie 1599, la trei zile după biruința de la Șelimbăr,
urmată la câteva luni de cucerirea Moldovei, transforma orașul în prima
capitală a celor trei țări unite sub sceptrul marelui voievod. Aici,
Mihai Viteazul s-a intitulat „voievod și domn a toată Țara Românească și
al Ardealului și al Țării Moldovei”.
Voievodul a primit cheile orașului chiar din partea episcopului romano-catolic Demetrius Napragy. Voievodul a organizat Cancelaria domnească, prin care a început să emită, pentru prima dată în Transilvania, acte oficiale în limba română, alături de cele în latină și slavonă.
Domnitorul a înființat la Alba Iulia una dintre cele mai importante instituții culturale românești din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp foarte scurt, el a reușit să construiască o catedrală mitropolitană, cu hramul „Sfânta Treime”, și clădirile aferente pentru sediul mitropoliei, demolate însă de autoritățile habsburgice în 1715.
Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinți, stolnic domnesc și ban al
Craiovei, apoi domnitor al Munteniei și, ca Întregitor al românilor, conducătorul celor trei provincii istorice care formează
România de astăzi: Moldova, Ardealul și Țara Românească.
Voievodul a fost ucis de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii, la data de 9 august 1601. Trupul acestuia a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut, dar capul a fost dus în Țara Românească, la Mănăstirea Dealu. Calendarul Ortodox îl așteaptă pentru a-i fi înscris numele în rândul Sfinților Mucenici ai Neamului Românesc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Viteazul
Locații: Alba Iulia România
Subiecte: Istoria României
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)