1 octombrie: Rugăciune pentru Acoperământul Maicii Domnului - rostită de mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu la închisoarea de fete și femei de la Mislea
„Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăților noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărți, de față să ne stai întru ajutor și să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer și în ziua înfricoșătoarei judecăți, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.
La data de 1 octombrie a fiecărui an, românii o sărbătoresc pe Maica Domnului, mai precis Cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului. Tot în această zi, Biserica face pomenirea: Sfântului Apostol Anania, din cei 70; Cuviosului Roman Melodul din Siria; Cuviosului Ioan Cucuzel și a Cuvioșilor Iosif și Chiriac de la Bisericani.
Acest praznic se ține pentru că, în zilele împăratului Leon cel Înțelept, în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în Biserica Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în prima zi a lunii octombrie, cu mulțime mare de popor, în jur de 4 noaptea, „Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie și au văzut pe Maica Domnului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind cu lumină și acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oști cerești și de mulțime de sfinți, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleși, Sfântul Ioan înaintemergătorul și Evanghelistul Ioan.”
Cinstitul Acoperământ este OMOFORUL (veșmânt sub forma unei eșarfe), cu care Maica Domnului ne acoperă pe toți cei ce o iubim și o preamărim.
Maica Domnului se ruga cu graiuri de umilință, Fiului său, astfel: „Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfințește și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și-i izbăvește din toate nevoile și răutățile”.
Redăm și Rugăciunea Mărturisitoarei Aspazia către Maica Domnului, rostită la închisoarea de fete și femei de la Mislea
Să
ne înfrățim deci inimile și să ne rugăm împreună Măicuței Sfinte,
pecetluind cu binecuvântatul Ei har această miraculoasă amintire. Deci
să rostim împreună o rugăciune care va fi ca o pecete de taină pe toată
frumusețea ce o conține ziua de azi ca lumină și duhovnicie:
„O,
Preasfântă Fecioară, Maica Domnului Celui Preaînalt, milostivă
Apărătoare și Sfânt Acoperământ al tuturor, către Tine alergăm cu
credință. Caută cu îndurare din înălțimea slavei cerești la noi care
cădem la picioarele Tale, ascultă smerita noastră rugăciune de la noi,
păcătoșii și nevrednicii Tăi robi, și du-o înaintea Iubitului Tău Fiu.
O,
Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Tu, Care ești numită de toți
grabnic ascultătoare și bucuria celor scârbiți, ascultă-ne pe noi, cei
necăjiți.
Tu, Care ești liniștea celor mâhniți, liniștește durerile și întristările noastre sufletești.
Tu, Care ești rug nears, păzește lumea aceasta și pe noi toți de vătămarea săgeților celor de foc ale vrăjmașului.
Tu, Care ești căutarea celor pierduți, nu îngădui să ne pierdem în adâncul păcatelor noastre.
Tu,
Care ești vindecarea celor ce sunt în suferință, vindecă-ne și pe noi
cei ce suntem răniți de neputințele noastre cele trupești și sufletești.
Tu, Ceea ce ești neașteptata bucurie, cu bucuria mântuirii Tale
ia de la noi frica chinurilor viitoare și îngrijorările sterile.
Tu, Care ești chezășia păcătoșilor, fii și pentru noi, păcătoșii, o bună chezășie de pocăință și mântuire.
La
Tine, după Dumnezeu, ne îndreptăm toată nădejdea. Fii nouă pururea o
neadormită mijlocitoare înaintea Fiului Tău, a Domnului nostru Iisus
Hristos.
Întărește-ne în credința ce o avem către El.
Împuternicește-ne cu dragostea Lui, învață-ne să Te iubim și să Te
slăvim pe Tine, Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, mult prea binecuvântată
Marie.
Ne încredințăm atotstăpânitorului Tău Acoperământ, Născătoare de Dumnezeu, ne predăm în mâinile Tale pentru toți vecii. Amin”.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
Dacă CTP ar muri...
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Aspazia Oțel Petrescu Maica Domnului
Locații: Imperiul Roman Mislea România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)