Sfântul Mucenic Haralambie este pomenit în calendarul creștin ortodox și în calendarul greco-catolic la 10 februarie.

Sfântul Haralambie a trăit în timpul împăratului roman Septimiu Sever (193-211) și s-a făcut vestit cu puterea credinței sale și cu râvna în propovăduirea lui Hristos. De altfel Sfântul a suferit moarte martirică în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de Septimiu Sever.

ImunoMedica


După câțiva ani de liniște pentru creștini, în timpul primei perioade a domniei lui Septimiu Sever, persecuția împotriva lor a izbucnit violent în Africa (197). Împăratul însuși a devenit persecutor pe fondul ostilității populației păgâne și a guvernatorului.

Sfântul Haralambie este cel mai vârstnic mucenic dintre cei cunoscuți de Biserică. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. În acea vreme era mai-mare al cetății păgânul dregător Luchian. Deci, acesta, nesuferind cuvintele și râvna propovăduirii bătrânului preot Haralambie, care avea atunci vârsta de 113 ani, a poruncit ostașilor să fie prins. Fiind dus la judecată înaintea lui Luchian, Sfântul a mărturisit fără frică pe Hristos. Din această cauză Sfântul Haralambie a fost dezbrăcat de hainele sale și, după ce i-au jupuit tot trupul cu unghii de fier, i-au tăiat fâșii de piele de pe trup. Iar Sfântul Haralambie, grav rănit, a zis: „Mulțumesc vouă, fraților, că, strujind trupul meu cel vechi și bătrân, m-ați înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferințelor pentru Hristos”.

Conform Basilica.ro, văzând cei de față răbdarea Mucenicului în atâtea chinuri și neîncetatele lui rugăciuni pentru toți, mulți dintre ei, bărbați și femei, s-au lepădat de idoli și au crezut în Hristos; iar dregătorul, cercetându-i și chinuindu-i fără milă pe aceștia, a poruncit să li se taie capetele. Apoi Sfântul a fost legat și dus la Antiohia, înaintea împăratului. Și acolo, marele Mucenic a îndurat felurite chinuri și a făcut multe minuni. Atunci însăși fata împăratului, Galini, auzind de tăria de suflet cu care Sfântul Haralambie a răbdat cele mai grele chinuri, a crezut în Hristos și s-a botezat. 

Deci, istovit de atâtea cumplite chinuri pe care a trebuit să le îndure, Sfântul Haralambie a fost osândit la moarte prin sabie. Dar mai înainte de a fi dus să i se taie capul, s-a mutat la Domnul, la 10 februarie în anul 202.

Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creștinii au început să cinstească moaștele sale cu multă credință și evlavie. Minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conștiința creștinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situații în care oamenii i-au cerut ajutorul în situații grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, Sfântul Haralambie este "izbăvitor de ciumă și de foamete (...) tămăduitor de răni și boli".

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi trecuți la Domnul, notează Ziarul Lumina. Cunoscută și sub denumirea populară de Moșii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare și rugăciune pentru cei care „s-au săvârșit în dreapta credință”.

Părintele Alexander Schmemann referindu-se la pomenirea celor adormiți spune: „Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste și Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața și această Viață este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii și motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți”.

În ziua sâmbetei Moșilor de iarnă, așa cum spune Sinaxarul zilei din Triod, „dumnezeieștii Părinți au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiți întru dreapta credință, în nădejdea învierii veșnice”.

A fost rânduită comemorarea în această sâmbătă, pentru că în ziua următoare este prăznuită cea de-a doua venire a Domnului, când are loc Înfricoșătoarea Judecată.

În acest sens Triodul ne spune că „prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoșătorul și dreptul Judecător să aibă, față de suflete, obișnuita Sa milă și să le așeze întru desfătarea cea făgăduită”. Rugăciunea pentru cei adormiți devine, astfel, o imagine a marii adunări eshatologice care va preceda Judecata, la care sperăm să dobândim cu toții răspuns bun.

 Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți prin Învierea Sa, pe care o cinstim în fiecare duminică, ziua Învierii lui Hristos.