Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina sunt sărbătoriți de Biserica Creștin-Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică la data de 10 iunie.

Au trăit în timpul împăraților Dioclețian și Maximian (286-305), în cetatea Crodamon, din Asia Mică. 

Laboratorul ImunoMedica


Sfânta Antonina, care își ducea viața în curăție și cu cinste, a fost trimisă într-o casă de desfrânare, din porunca dregătorului Festus, pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos. 

A fost salvată din acel loc de un tânăr pe nume Alexandru, căruia i s-a arătat îngerul Domnului și l-a îndemnat să meargă la casa unde se afla Sfânta Antonina. 

Tânărul, sub pretextul viciului, a mers și a scos-o pe furiș afară, acoperindu-i capul cu haina lui. Aici a fost găsit singur Sfântul Alexandru de soldații care erau trimiși să o ia pe Sfânta Antonina. În cele din urmă au fost torturați și uciși amândoi, fiind aruncați într-o groapă cu foc.
 
Despre cei doi Sfinți, portalul Doxologia precizează:
 
Într-o vreme, fiind prigoană împotriva creștinilor și mulți dintre ei fiind uciși cu felurite munci pentru credința în Hristos; după multe zile s-a prins și s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioară creștină, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna, care petrecându-și viața sa în dreapta credință și în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevoința mucenicească, pentru ca astfel să rușineze și să biruiască pe îndrăznețul și potrivnicul diavol. Deci această fecioară fiind adusă înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, acela a început a o amăgi cu cuvinte viclene, zicându-i: „Doamnă Antonino, fiindcă ești fecioară cinstită și întreg înțeleaptă, voiesc să te pun preoteasă zeiței Artemida, să-ți dau daruri și cinste și să fii mai mare în toată casa mea".

Iarea a tăcut multă vreme, apoi a răspuns: „O, Fiste, pentru ce-mi făgăduiești daruri deșarte? Mai bine voiește și tu să fii părtaș al bogățiilor mele, așa încât, crezând în Domnul meu Iisus Hristos, să câștigi visteria veșnicelor bunătăți". Fist a zis: „Să nu fie aceea ce zici tu și să mă ferească zeii ca să cred într-un Dumnezeu, sau mai bine zis om, ca Acela Care a fost pironit și spânzurat pe cruce". Antonina a grăit: „Nu tăgăduiesc nici eu că Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce și pus în mormânt, dar și aceasta o mărturisesc despre Dânsul; că a treia zi a înviat din morți și acum șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, precum este scris în cărțile noastre:Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor tale".

Fist a răspuns: „Aceste multe cuvinte ale tale sunt deșarte. Deci pentru ce nu te supui mie și nu jertfești zeilor noștri, ca să te îndulcești în voie de toate bunătățile care sunt în lume?" Fecioara a răspuns: „Eu nu mă voi închina unor zei nesimțitori ca aceia, pentru că sunt diavoli, precum este scris în legea Domnului meu:Toți zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile Fist a zis: „Tu numești diavoli pe zeii noștri?" Fecioara a răspuns: „Cu adevărat așa îi numesc, pentru că în ei nu este nici un fel de putere, nici vreun ajutor nu poți avea de la dânșii; deci aceia nu sunt zei, ci diavoli".

Mâniindu-se de aceste cuvinte, Fist a poruncit ostașilor să bată pe fecioară peste obraz, socotind că poate se va rușina puțin. Apoi a zis către dânsa: „Mă jur pe zei că, de nu te vei supune poruncii împăratului, te voi bate cu bătăi cumplite, voi porunci să te ducă în casa de desfrânare și te voi osândi la arderea focului; de aceea, îți dau vreme trei zile să te gândești dacă te lepezi desăvârșit de ceea ce-ți poruncesc sau vei voi să te pocăiești și să aduci jertfă zeilor; pentru că mulți din această credință a ta au început a face ceea ce faci tu acum, dar, după aceea, schimbându-și nesupunerea lor, s-au supus zeilor noștri".

Atunci Antonina a zis: „Fă ce voiești, necuratule muncitor!" Ighemonul auzind aceasta, a dat pe sfânta la patru ostași; iar ea s-a dus în temniță cu suflet bucuros și cu față veselă. Iar ighemonul, chemând în taină pe mai marele păzitor al temniței, i-a poruncit să nu facă nici un rău fecioarei, ci mai ales să o îndemne cu momeli ca să se întoarcă de la creștinătate și să aducă jertfă zeilor; de vreme ce - zicea el - neamul creștinesc s-a obișnuit cu greutate a se depărta de la credința sa. Apoi, după ce acel păzitor a închis pe sfânta fecioară în temniță, a început a o îndemna cu aceste cuvinte: „Prea cinstită fecioară Antonina, pentru ce petreci în această nesupunere a ta? Pentru ce nu-ți schimbi gândul, ca să jertfești zeilor noștri și astfel să scapi de muncile cele ce ai să pătimești?"

Dar ea nu a răspuns nimic, încât străjerul temniței se minuna și nu se pricepea pentru ce nu-i răspunde fecioara. Iar Sfânta Antonina, plecându-și genunchii la pământ, se ruga Domnului ziua și noaptea, petrecând fără de hrană. Apoi, după ce au trecut cele trei zile, deo­dată s-a auzit un tunet atât de puternic, încât s-au sfărâmat zăvoarele temniței, ușile s-au deschis singure și o lumină mare a luminat toată temnița, iar din cer s-a auzit un glas, zicând astfel: „Antonina, scoală-te și te întărește cu hrană, gustă pâine și apă și fii vitează! Nu te teme de Fist, păgânul ighemon, de vreme ce Eu sunt cu tine!" Atunci, sfârșindu-și rugăciunea sa, a zis: „Amin". Apoi, sculându-se, a gustat puțină pâine și apă și, după aceea, s-a culcat puțin ca să se odihnească.

Iar după ce s-a făcut ziuă, ighemonul a stat la judecată și a zis: „Aduceți la mine pe acea spurcată femeie, ca să-i aflu scopul ei". Deci ostașii au dus-o înaintea lui Fist ighemonul, și ea mergând, și-a ridicat ochii săi spre cer și a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne Dumne­zeul meu, că săvârșești voia Ta întru mine; mă rog Ție să nu mă părăsești până la sfârșitul meu". Atunci un glas s-a auzit iarăși din cer, zicându-i: „Mergi în drumul tău fără de temere, că Eu sunt cu tine!"

Iar când a venit la locul unde stătea Fist la judecată, Sfânta fecioară Antonina a râs. Deci el a întrebat-o: „Pentru ce râzi?" Sfânta a răspuns: „Iți voi spune pricina râsului meu. înainte am văzut că scaunul pe care șezi tu degrabă se va răsturna și vei pieri; pentru aceasta am râs de tine!" Atunci ighemonul, văzând că fecioara Antonina îl ocărăște, a poruncit să o bată cu vine de bou; iar ea, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne Dumne­zeul meu, că m-ai învrednicit pe mine ticăloasa și păcătoasa, să iau parte cu sfinții Tăi; iar pe acest om plin de fărădelegi și întinat cu vărsare de sânge, degrabă îl aruncă în prăpastia iadului, ca să cunoască ticălosul neputința deșerților săi zei, spre care și-a pus nădejdea".

Acestea auzindu-le ighemonul cel însetat de sângele omenesc, mai mult s-a mâniat și a zis către ostași: „Această femeie rea și urâtă nu numai că hulește pe zeii noștri, ci și pe noi singuri cu ocări ne batjocorește; de aceea duceți-o într-o casă de desfrânare, ca să se sature de poftele sale". Atunci ostașii, luând-o pe ea, au dus-o într-o casă oarecare.

Deci sfânta fecioară, șezând în casă și rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, îngerul Domnului s-a arătat unui ostaș cu numele Alexandru, care avea vârsta de 23 de ani, și i-a zis: „Du-te la ighemon și vorbește cu el să-ți dea voie să intri la Antonina, pe care, după ce o vei îmbrăca cu haina ta, să iasă de acolo necunoscută de acel ighemon înrăutățit". Atunci bunul ostaș al lui Hristos, mergând la ighemon, a zis: „Ighemoane, poruncește-mi ca să intru la Antonina și, de o voi îndupleca pe ea, bine va fi, iar de nu, apoi vei face cu ea ce vei voi". Atunci ighemonul i-a dat voie să intre, zicându-i: „De-ți place ție, fă cu dânsa ce voiești". Deci Alexandru, intrând în casa aceea în care era sfânta fecioară, a căzut la picioarele ei, zicându-i: „Roaba lui Dumnezeu, fecioară Antonina, Domnul m-a trimis la tine ca să-ți spun cele ce mi-a zis mie, cum are să se păzească fecioria ta".

Iar ea s-a înfricoșat, dar deodată o lumină mare a strălucit în casă și un glas s-a auzit zicând: „Nu te teme Antonino, pentru că Cel ce te-a chemat pe tine la această nevoință, Acela fiind îndurat și multmilostiv, îl cheamă și pe acest Alexandru la aceeași cunună mucenicească; deci îmbracă-te cu haina lui și, lăsându-ți capul în jos, să ieși de aici. În acest chip nu te va cunoaște ighemonul, pentru că eu te voi păzi pe tine, ca să nu fii cunoscută de dânsul".

Astfel, sfânta fecioară a luat haina lui Alexandru și s-a îmbrăcat cu dânsa; apoi, acoperindu-și capul, a ieșit afară și, făcând semn cu mâna spre ighemon, a zis: „Fă ce voiești!" Astfel sfânta fecioară a lui Hristos a scăpat ca o căprioară din laț și s-a dus pe cale, bucurân- du-se. Iar ighemonul, socotind că Alexandru a ieșit din casă, a trimis la Antonina patru ostași, zicându-le lor: „Mergeți la dânsa și faceți-i ei precum vă place vouă; iar după ce o veți batjocori, să o scoateți afară, ca să o ocărâm cu mare necinste".

Iar ostașii, ducându-se înăuntru, n-au găsit-o pe ea, ci pe Alexandru singur și, mirându-se, au zis: „Unde este femeia aceea? Și tu cum stai singur aici?" Apoi, luându-l, l-au dus la ighemon și-i spuseră: „Numai pe acesta singur l-am găsit în casă, iar fecioara nu este!" Atunci ighemonul, minunându-se de acel lucru, a zis lui Alexandru: „Ticălosule și netrebnicule, să ne spui nouă cum ai îndrăznit a face acest lucru potrivnic? Unde este acea urâtă desfrânată? Tu sigur ai batjocorit-o și după aceea, îmbrăcând-o în hainele tale, i-ai dat drumul, fagăduindu-i că o vei lua de soție. Dar nu va fi așa, pentru că nu vei scăpa din mâinile mele". Și fiindcă Alexandru tăcea, ighemonul, gândindu-se mult în sine, a poruncit să-l pună pe lemn la muncire și acolo să-l bată fără milă. Iar când îl băteau pe mucenic, ighemonul îl întreba, zicând: „Unde este acea spurcată femeie, la care ai intrat?" Iar Alexandru nu răspundea nimic, ci numai privea spre cer. Și deodată s-a auzit un glas, zicând ighemonului: „Necuratule Fist, pentru ce muncești pe acest om nevinovat?" Iar el, auzind glasul acela, a încetat a-l mai munci și a poruncit să-l ia de pe lemn și să-l arunce în temniță, iar pe fecioara Antonina să o caute pretutindeni.

Deci, trecând cinci zile, ighemonul a adus pe Alexandru la judecată înaintea sa, și-l întreba, zicând: „Ce ai hotărât pentru tine? Vei jertfi zeilor sau nu?" Atunci Alexandru a răspuns: „Ce altceva să hotărăsc, o, necuratule și preacumplitule muncitor?" Fist a zis: „Unde este femeia la care ai intrat?" Alexandru a răspuns: „Nu știu unde este". Acestea zicându-Je el, însuși Hristos Domnul arătându-se fecioarei Antonina, i-a zis: „îmbărbătează-te și mergi la acel loc unde șade nedreptul și necuratul ighemon". Deci, mergând ea, a stat cu îndrăzneală înaintea ighemonului și i-a zis: „Necuratule și spurcatule Fiste, pe cine cauți? Pe mine singură? Iată, stau înaintea ta ca să rușinez și să răstorn puterea ta!"

Și văzând-o pe ea, Fist a început a se mânia foarte mult și a poruncit ostașilor să o spânzure la muncire, să o bată și s-o întrebe de este fecioară sau nu. Iar ea, fiind bătută, n-a scos nici un cuvânt. Iar după ce au luat-o de pe lemn, a întrebat-o ighemonul însuși dacă mai este fecioară sau nu. Atunci sfânta muceniță a răspuns: „Ticălosule și cumplitule muncitor, noi, fiind creștini, nu suntem părtași la poftele voastre cele spurcate; căci Domnul Dumnezeul meu, cu a sa milostivire m-a păzit pe mine neîntinată". Atunci Fist, căutând spre dânsa, s-a mirat și a zis: „Dacă ești fecioară, apropie-te să aduci jertfă zeilor noștri împreună cu Alexandru, și atunci va fi bine de voi". La aceste cuvinte, mucenicii lui Hristos, Alexandru și fecioara Antonina, au răspuns într-un glas: „Ticălosule Fist, unele ca acelea nu sunt munci, care ar fi putut să ne silească pe noi să ne închinăm necuraților voștri zei, care nu au nici pricepere, nici putere".

Atunci ighemonul a poruncit să taie mâinile sfinților mucenici; iar sfinții cei mari la suflet și vitejii ostași ai lui Hristos, întinzându-și mâinile spre tăiere, ziceau: „Noi ți-am spus, ticălosule și nelegiuitule, că tu cu nici un fel de munci nu vei putea să îndupleci mintea noastră cea cucernică; deci fă ce voiești". Atunci ostașii, scoțându-și săbiile, au tăiat mâinile sfinților mucenici, iar ei, ca și cum nu simțeau durerile, slăveau pe Dumnezeu și, întorcându-se spre ighemon, au zis: „Cumplitule și nelegiuitule ighemon, noi pe aceste munci care le-ai adus asupra noastră, nu le simțim deloc, iar Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia îi suntem robi, degrabă te va arunca în gheena focului, ca să te muncești în veci, în muncile cele fără scăpare".

Și văzându-se ighemonul ocărât și batjocorit de către sfinți, s-a iuțit cu mai cumplită mânie și a poruncit să facă o groapă adâncă. Deci, în acea vreme spânzurându-i, a poruncit să-i bată într-atâta, până ce vor simți durerea rănilor ce se puneau pe trupurile lor; iar după aceea a poruncit să umple groapa cu lemne și uscături, ca să-i ardă într-însa pe sfinții mucenici. Iar ei, fiind bătuți cumplit, nu simțeau nimic, de parcă ar fi fost în trupuri străine, și dădeau slavă Domnului.

Acest lucru văzându-l ighemonul, a poruncit să le adauge munci peste munci și cu făclii aprinse să le ardă coastele. Atunci Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina au strigat cu glas mare către ighemon, zicând: „Ticălosule Fist, noi pătimim acestea pentru dragostea lui Hristos, crezând că în veacul ceva să fie, după această vremelnică viață, vom lua plată veșnică întru împărăția cea cerească; iar pe tine, Domnul și Dumnezeul nostru te va pierde degrabă, deoarece muncești fără de vină și așa de cumplit pe robii Lui".

Iar Fist iuțindu-se de mânie, a zis către slujitori: „Aprindeți lemnele în groapă, ca aceștia să se arunce în foc mai degrabă". Iar după ce ostașii au făcut aceasta, atunci nemilostivul muncitor a poruncit ostașilor să-i ungă pe mucenici cu smoala și să-i arunce în groapa cu foc. Făcându-se și aceasta, ighemonul a mai poruncit să pună smoală uscată pe lemne și astfel să ardă oasele lor desăvârșit, încât să se facă cenușă. După ce s-a făcut și aceasta, a poruncit să astupe cu pământ groapa aceea, ca femeile să nu adune oasele lor, după cum era obiceiul creștinilor să facă.

Iar după ce Fist a aruncat în foc pe sfinții mucenici și a astupat groapa, s-a întors în casa sa și nici mâncare, nici băutură n-a mai gustat, ci a rămas mut; de vreme ce un duh necurat, pe care sfinții îngeri îl trimiseseră într-însul, l-a muncit pe el până la a șaptea zi; iar după șapte zile, fiind chinuit cu grea muncire diavolească, și-a lepădat cu amar necuratul lui suflet. Astfel pierind el, prigoana împotriva creștinilor a încetat acolo.

Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina și-au săvârșit pătimirea lor într-o zi de sâmbătă, în al nouălea ceas din zi, împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și slavă în vecii vecilor. Amin.
 
Duminica Sfinților Români
 
Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinților Români.

Credința poporului român creștinat, născută și cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei și prin lucrarea misionarilor creștini, vorbitori de limbă greacă și latină, a rodit duhovnicește mai ales în mulțimea sfinților martiri, a sfinților cuvioși din mănăstiri, schituri și sihăstrii, în mulțimea sfinților ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinți apărători ai patriei și ai credinței, a spus Patriarhul României în predica rostită duminică, 3 iulie 2016, la Mănăstirea Pasărea, în ziua sărbătorii Sfinților Români.

Peste 100 de sfinți străromâni și români trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt pomeniți în această zi, dar și cei care nu sunt trecuți în sinaxare, „pe care numai Dumnezeu îi cunoaște și pe care îi va descoperi treptat în istorie, sau pe unii doar la sfârșitul veacurilor”.