10 iunie: Ziua parașutiștilor militari

Ziua parașutiștilor militari este sărbătorită la 10 iunie, informează Agerpres. Pe lângă Centrul de Instrucție al Aeronauticii, la 10 iunie 1941, a fost înființată Școala de Parașutiști, ulterior denumită Compania de parașutiști. Aceasta a fost dislocată la Popești-Leordeni, în cadrul Flotilei I Aerostație, primul comandant fiind numit locotenentul Gheorghe Iordăchescu. La 31 martie 1942, a luat ființă cea de-a II-a companie de parașutiști, respectiv Batalionul de parașutiști comandat de căpitanul Bordan Enea. Batalionul a fost întrebuințat în luptă începând cu 23 august 1944. La 1 martie 1945, Batalionul de Parașutiști a fost desființat, potrivit Calendarului Tradițiilor Militare 2010.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)