Sfântul Codrat era doctor și a venit pe lume în timpul împăraților romani Deciu (249-251) și Valerian (253-259), care au declanșat ample persecuții împotriva creștinilor. Ei doreau să desființeze cu orice preț creștinismul din Imperiul Roman.

Mama sa, pe nume Rufina, se afla între creștinii din orașul Corint (Grecia) care încercau să scape de prigoana păgână, fugind în munți. Fiind însărcinată când a fugit din cetate, i s-au împlinit zilele și a născut un prunc de parte bărbătească, chiar acolo în pustie, căruia i-a pus numele Codrat. Peste alte câteva zile, Rufina a murit, Codrat rămânând orfan. Dumnezeu a avut grijă de micul orfan, astfel încât el a fost găsit de oameni credincioși care l-au crescut și i-au purtat de grijă.

În cetate, copilul a învățat carte și a devenit doctor, tămăduind boli trupești și sufletești. Dar cei mai mulți ani i-a petrecut în munți și pustietăți, iubind singurătatea și îndeletnicindu-se cu pomenirea lui Dumnezeu, deși venea în cetate câteodată pentru anumite trebuințe.

Împreună cu câțiva dintre prietenii săi: Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel și Crescent, Codrat a hotărât să se retragă în sihăstrie.

În timpul persecuției împăratului Deciu (249-251), un demnitar imperial a fost trimis de acesta în Corint pentru a judeca pe cetățenii ce refuzau să părăsească creștinismul.

Printre cei chemați la judecată a fost și Sfântul Mucenic Codrat care, mărturisindu-și credința în Iisus Hristos și neacceptând să se închine zeităților păgâne, a fost supus chinurilor și martirizat prin decapitare. Mărturisind cu aceeași putere credința în Hristos, și prietenii săi Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel și Crescent au suferit moarte martirică, la ordinul aceluiași slujbaș imperial.