ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În data de 10 noiembrie, Biserica face pomenirea: Sfinților Apostoli Olimp, Irodion, Erast, Sosipatru, Terție și Cvart; Sfântului Mucenic Orest; Cuviosului Teostirict din Simvola; Cuviosului Arsenie din Capadocia.
 
Sfinții Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart sunt din rândul celor șaptezeci de ucenici ai Domnului Iisus Hristos. 

Sfinții Olimp și Rodion au fost ucenicii Sfântului Apostol Petru și au fost decapitați în Roma, din porunca împăratului Nero (54-68), după cum aflăm la Romani 16, 11-15.

Sfântul Sosipatru, pe care îl pomenește Sfântul Apostol Pavel tot în Epistola către romani, a fost episcop al Iconiei,un oraș în Licaonia - Asia Mică.  A plecat la Domnul în liniște, la bătrânețe

Sfântul Erast, pe care în aceeași epistolă îl pomenește Sfântul Apostol Pavel, mai întâi a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar apoi episcop al Paneadei (Palestina), de unde cu pace s-a dus la Domnul.

Sfântul Cvart, episcopul Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credință și a convertit mulți greci la credința creștină.

Sfântul Terțiu a scris epistola Sfântului Pavel către Romani și a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).
 
Sfântul Arsenie Capadocianul, părintele spiritual al Sf. Paisie Aghioritul 
 
Sfântul Arsenie Capadocianul, cu numele de botez Teodor, s-a născut în satul Kefalohori, din ținutul Farasa, la anul 1840.

Rămas orfan de ambii părinți, după terminarea studiilor a intrat în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din orașul Flaviana, la 15 kilometri de Cezareea. La vârsta de 26 ani a fost călugărit și apoi hirotonit ierodiacon.

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinților, a căzut în apă și era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său și l-a scos afară.

Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu, ci și față de semenul său, indiferent dacă era creștin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simțit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli și îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii să dobândească prunci. Celor care erau bolnavi și nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească și apoi le trimitea prin rude sau cunoscuți. În cazurile grave, stătea lângă bolnav și se ruga și chiar făcea mătănii pentru acesta și se vindeca. 

În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea, Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani și nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credința ortodoxă nu este de vânzare. Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică și-și lăsau darurile lor într-o firidă, de unde săracii veneau singuri și își luat atât cât le trebuia, niciodată mai mult.

Miercurea și vinerea, părintele se zăvora în casa lui simplă, dar curată. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara, până la trei dimineața, iar în sărbători privegherea se prelungea până dimineața și se termina cu Sfânta Liturghie. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur și la Sfântul Mucenic Gheorghe.

Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie și cu darul înainte-vederii. Acesta a proorocit cu mulți ani înainte de a pleca în Grecia că toți farasioții vor fi strămutați acolo, iar după debarcare el va mai trăi 40 de zile și va trece la Domnul, vechiul sat lăsat în urmă având să fie risipit. De asemenea, a prevestit și anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial și ai războiului civil din Grecia.

La 14 august 1924, farasioții au plecat spre Grecia și au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. Sfântul Arsenie a slujit aici o liturghie de Înălțarea Sfintei Cruci și, apoi, s-a dus în insula Corfu (Kerkira), unde a slujit două liturghii în biserica Sfântului Gheorghe și, după o scurtă suferință, și-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur.

A fost nașul și părintele spiritual al Cuviosului Paisie Aghioritul, cel care mai târziu avea să străbată întreaga Grecie, prin locurile unde se aflau farasioți care au trăit alături de Sfântul Arsenie, și a strâns laolaltă toate mărturiile lor.

Sfântul Arsenie Capadocianul fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, prăznuirea lui făcându-se la data de 10 noiembrie.