Academicianul Ioan - Aurel Pop a continuat explicarea celor 100 de adevăruri istorice despre Marea Unire, cu episodul al cincilea.

În acest segment, profesorul Ioan - Aurel Pop vorbește despre limba folosită de Biserică în spațiul românesc.

Acesta a explicat că slavonismul cultural a fost o ocazie de a ne integra în universalismul răsăritean și ortodox pentru români.

„Trăind în această parte de Europă, n-am putut avea ca limbă a culturii, a cultului, a cancelariilor, în primul rând a Bisericii, că de acolo au plecat, n-am putut avea limba latină cum au avut popoarele romanic occidentale prin simplul motiv că Imperiul Roman de Răsărit a devenit un imperiu grecesc inițial și atunci șansa noastră era să avem ca limbă a Bisericii limba greacă. Asta dacă nu s-ar fi întâmplat ca bisericile bulgară și sârbă, dar mai ales pentru bulgară, să ceeeze propria sa limbă de cult în primul rând prin inventarea alfabetului glagolitic și apoi chirilic (frații Chiril și Metodiu), și dacă n-ar fi obținut statutul de limbă sfântă și pentru slavonă. Când s-a întâmplat acest lucru. Bulgarii slavizați, sârbii, rușii - erau mai aproape decât noi față de bizantini. Și atunci am avut ca limbă a Bisericii limba slavonă, mai aleas că ne-am creștinat cu misionari veniți de la sud de Dunăre și mărturie în acest sens sunt aproape toate cuvintele care denumesc esența cultului nostru creștin ortodox și care sunt de origine latină sau greco-latină spre deosebire de cuvintele care se referă la organizarea Bisericii și la organizarea cultului care sunt multe slave, slavone preluate din vechea limbă slavonă sau din slava ecleziastică medievală. Și atunci am fost un popor ca toate celelalte europene. Am avut o limbă a poporului în Evul Mediu și o limbă a Bisercii, a culturii și a cancelariilor. Și în Occident era la fel. Numai că în Occident era latina. Dar nu trebuie să ne închipuim că un italian de la 1300 înțelegea latina care era predicată în biserică pentru că deja diferența dintre ele era foarte mare. Niciun slav de la 1500 nu mai înțelegea limba slavonă. La fel era și cu românii. Această era concepția vremii.

După părerea mea, slavonismul cultural a fost o ocazie de a ne integra în Universalismul răsăritean și ortodox pentru noi românii. Și departe de a considera slavonismul un handicap, eu îl consider un fel de a ne manifesta întru ortodoxie.

Asta nu înseamnă că boierimea nostră, cum mai spun unii, și mai puțini în țară și mai mulți peste hotare, era de sorginte slavă și vorbea limba slavă ca să se înțelegă unul cu altul. Nu. Boierimea noastră, încă din secolele 14-15, cunoștea limba slavonă dacă era educat sau dacă făcuse școli. Altminteri și boierii, ca și poporul, vorbeau între ei românește”, a spus academicianul la Trinitas TV.