Concomitent cu bătălia de la Mărășești s-a desfășurat bătălia de la Oituz. Ea a fost declanșată pe 26 iulie/8 august 1917, cu două zile după primele lupte de la Mărășești

Bătălia de la Oituz dintre 26 iulie/8 august - 9/22 august 1917 a reprezentat o nouă și puternică confruntare cu forțele inamice, germane și austro-ungare, în care au fost angajate trupele române, concomitent cu desfășurarea bătăliei de la Mărășești.

 

Cunoscută și ca '„a treia bătălie de la Oituz'' (în campania din anul 1916 s-au dat două bătălii în sectorul Oituzului, prima în perioada 28 septembrie/11 octombrie — 14/27 octombrie, iar a doua în perioada 28 octombrie/10 noiembrie — 2/15 noiembrie), aceasta a început printr-o acțiune ofensivă a armatei germano-austro-ungare, aparținând Grupului generalului Gerock, care făcea parte din ansamblul puternicei ofensive pornite pe direcția Mărășești, la 24 iulie/6 august, și care urmărea străpungerea munților pe Valea Trotușului.

Apărarea a fost încredințată Armatei a 2-a române, comandată de generalul Alexandru Averescu, și, respectiv, Armatei a 9-a ruse. Armata a 2-a română trebuia să împiedice, în cooperare cu trupele de la flancul stâng al Armatei a 9-a ruse, pătrunderea inamicului spre zona carboniferă și petroliferă din triunghiul Târgu Ocna, Moinești, Comănești, precum și dezvoltarea ofensivei acestuia în lungul Oituzului și Trotușului, spre Onești și Adjud.

În urma efectuării regrupărilor necesare, dispozitivul de apărare al Armatei a 2-a române era, în ajunul declanșării bătăliei de la Oituz, următorul: Corpul 4 armată, comandat de generalul de divizie Gheorghe Văleanu, care ocupa fâșia dintre valea Dofteanei și exclusiv înălțimea Zboina Neagră; Corpul 2 armată, sub comanda generalului de divizie Arthur Văitoianu, care ocupa fâșia cuprinsă între inclusiv Zboina Neagră și satul Valea Sării, unde realiza joncțiunea cu trupe de la flancul drept al Corpului 8 din Armata 4 rusă, se arată în ''Istoria militară a poporului român'', vol. V (Editura Militară, București, 1988).

Raportul de forțe și mijloace în cadrul operației de la Oituz era favorabil inamicului. Astfel, Grupul Gerock dispunea de 54 de batalioane de infanterie, în timp ce Armata a 2-a română dispunea de 34 (raportul de forțe 1,6/1). La trupe de cavalerie, Grupul Gerock dispunea de o divizie, iar Armata a 2-a română — de o brigadă (raportul de forțe 2/1). De asemenea, Grupul Gerock dispunea de un total de 200 piese de artilerie, iar Armata a 2-a română — de 104 piese de artilerie (raportul de forțe fiind de 2,3/1). Pe direcția loviturii principale inamicul dispunea de o superioritate evidentă de 3,5/1 în infanterie și 3,8/1 în artilerie, conform volumului menționat mai sus.

Ofensiva grupului de armate von Gerock s-a declanșat în zona Oituz-Tg. Ocna în ziua de 26 iulie/8 august 1917.

În ziua de 26 iulie/8 august, ''văile Slănicului, Oituzului și Cașinului începură să răsune de glasul tunului, iar povârnișurile munților se umplură de trupe austro-germane ce se îndesau să coboare spre Trotuș. Rohr băgase în luptă aripa dreaptă a grupului său de armate, ca să dea mâna cu Mackensen la Adjud, în spatele armatelor româno-ruse din văile Șușiței și Putnei. Bătălia de la Oituz începuse; ea se va desfășura simultan și paralel cu cea de la Mărășești'', scrie Constantin Kirițescu în ''Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919'' (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989).

„Importanța deosebită dată sectorului Oituz era în legătură cu planul ofensivei (...). Lovitura principală se dădea de-a lungul șoselei Oituzului, care era astfel axa câmpului bătăliei. Ținta atacului ce dădea dușmanul era ruperea frontului român în valea Oituzului și ocuparea Oneștilor; în urmă, aripa stângă ar fi urmărit mișcarea, spre a ocupa Târgu Ocna. Așezați în valea Trotușului, la punctul de întretăiere al văilor Oituzului, Cașinului și Tazlăului cu Trotușul, Oneștii formează nodul tuturor căilor de comunicație din aceste văi; posesiunea lui asigură stăpânirea întregii linii a Trotușului. Reușita atacului dușman și cucerirea liniei Trotușului ar fi însemnat, pentru români, un dezastru strategic și economic. Căci Valea Trotușului, largă, bogată, populată, prevăzută cu o excelentă șosea și cu linie ferată, cu numeroase ramificații în dreapta și în stânga, era principala arteră de comunicație și aprovizionare a armatelor ruso-române din munții Moldovei și singurul rezervor de bogății minerale de care mai dispunea țara pentru trebuințele armatei și populației. Aici erau minele de cărbuni de la Asău și Comănești, puțurile de petrol de la Moinești, ocnele de sare de la Târgu Ocna''. Căderea liniei Trotușului ar fi avut drept consecință ocuparea Moldovei. ''Iată de ce, în valea Oituzului se juca acum nu numai soarta unei bătălii, ci însăși soarta țării''. (''Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919'', Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989).

Operația de la Oituz s-a desfășurat în două etape: prima etapă — 26 iulie/8 august până la 5/18 august — a cuprins luptele desfășurate de trupele române pentru zădărnicirea primei încercări a Corpului 8 armată austro-ungar, subordonat Grupului Gerock, de a pătrunde în valea Trotușului. Cea de-a doua etapă corespunde confruntărilor înverșunate dintre 6/19 — 9/22 august, când o nouă tentativă a inamicului de a pătrunde pe aceeași direcție a fost respinsă. (''Istoria militară a poporului român'', Ed. Militară, București, 1988)

Cele mai dramatice momente ale bătăliei au fost atacul Cireșoaiei (30 iulie/12 august), care a rezolvat criza în favoarea Armatei a 2-a române, și lupta de la Coșna (7/20-9/22 august), care încheie victorios pentru armata română bătălia de la Oituz. Împreună cu izbânda de la Mărășești, victoria în bătălia de la Oituz a zădărnicit planul strategic al adversarului și a împiedicat trupele germano-austro-ungare să pătrundă pe Valea Trotușului. (''Istoria României în date'', Editura Enciclopedică, București, 2003)

„La Coșna, pe Măgura Cașinului, pe crestele Cireșoaiei, infanteriștii, vânătorii, cavaleriștii, grănicerii, artileriștii români s-au bătut cu abnegație, apărând pământul sfânt al patriei și împiedicând pătrunderea inamicului în câmpia petrolieră a Moineștilor'', se arată în volumul ''Primul Război Mondial'' (autori Zorin Zamfir și Jean Banciu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995). ''La 30 iulie/12 august românii au recucerit coasta Cireșoaiei, care domina orașul Târgu Ocna; în aceeași zi alte unități românești au asaltat creasta Coșna, la nord de Slănic. Trupele lui von Gerock s-au izbit de un baraj de netrecut și au fost nevoite să renunțe temporar la ofensivă'', se mai arată în același volum.

În bătălia de la Oituz, Armata a 2-a română a oprit ofensiva dușmană cu prețul unor jertfe dureroase. Între 26 iulie/8 august și 9/22 august 2017 au căzut în lupte 1.800 de oameni, din care 52 ofițeri, 4.850 răniți din care 143 ofițeri, și 5.700 dispăruți, din care 27 ofițeri. În total, peste 12.000 luptători. Inamicul a înregistrat, la rândul său, pierderi deosebit de mari. Spre exemplu, numai în luptele de pe dealul Coșna Divizia 70 infanterie austro-ungară a pierdut 1.700 de oameni, morți și răniți, se arată în volumul ''Istoria militară a poporului român''.

Operația de apărare de la Oituz, încheiată cu o strălucită biruință a forțelor române, s-a evidențiat prin caracterul ferm, dinamic și manevrier al acțiunilor de luptă. Armata a 2-a română a oprit ofensiva Grupului Gerock, zădărnicindu-i toate încercările de a înainta spre est și a face joncțiunea cu Armata 9 germană, înfrântă și ea, la Mărășești, de către Armata 1 română.

 

La mijlocul lunii august, Marele Cartier General german și comandamentele grupurilor de armate arhiducele Iosif și feldmareșal Mackensen au renunțat la proiectul zdrobirii forțelor româno-ruse din zonele meridionale și vestice ale Moldovei; decizia lor, adoptată sub impactul înfrângerilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, exprima, în fapt, abandonarea strategiei de relansare a ''războiului de mișcare'' în spațiul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, în întreaga Europă de răsărit. (''Istoria militară a poporului român'')

Pe 12/25 august 1917 regele Ferdinand le comunica ostașilor: ”Cu piepturile voastre ați ridicat un zid mai tare decât granitul. Cu mândrie mă uit la voi și aduc mulțumirile mele călduroase și recunoștința mea ofițerilor și trupei care v-ați purtat atât de bravi. Onoare acelora care și-au lăsat viața pentru apărarea patriei lor”.

 

Sursa: AGERPRES