11 septembrie: A fost sau n-a fost? Cele mai tari documentare despre atentatele de la New York
Se împlininesc 19 ani de la ceea ce americanii numesc cel mai înspământător atentat din istoria SUA- patru avioane au fost deturnate de islamiști pe 9 septembrie 2001, șocând o lume întreagă.
Totul a început în New York, unde două dintre avioanele interceptate de teroriști au lovit turnurile gemene de la World Trade Center din New York la interval de doar câteva minute, cele două turnuri gemene prăbușindu-se în scurt timp sub privirile neputincioase a milioane de oameni. Al treilea avion s-a izbit de o aripă a Pentagonului iar al patrulea s-a prăbușit în câmp, după ceea ce se pare că a fost o revoltă a pasagerilor. Bilanțul tragediei a fost unul sfâsietor: aprope 3000 de oameni morți printre care și patru români.
Acum, la 18 ani după tragicele evenimente, există, în continuare, multe versiuni conform cărora totul a fost o acțiune planificată a guvernului american, multe teorii fiind dezvoltate în acest sens.
Din ce în ce mai mulți oameni cred că totul a fost un complot al administrației Bush destinat să justifice invadarea Afganistanului și Irakului. Cele mai multe teorii sustin că agenții americani, sau israelieni, au amplasat explozibil în turnurile World Trade Center și la Pentagon, înainte ca acestea să fie lovite de avioanele comandoului islamist. Altii refuză să creadă că Bush ar fi putut ordona moartea propriilor cetățeni dar sunt de părere că acesta nu a făcut nimic pentru a împiedica atentatele în timp ce știa despre pregătirea lor, spre același scop de declanșa un război mult dorit.
Cartea francezului Thierry Meyssan L’effroyable imposture (Teribila impostură) reprezintă una dintre cele mai populare publicații despre atentate, aceasta vânzându-se în 200000 de exemplare.
Dar poate cel mai popular documentar este cel ce poartă numele Loose Change ( https://www.youtube.com/watch?v=iE9LTYHiknE), el fiind vizionat de 125 de milioane de ori pe Google și de 30 de milioane de ori pe YouTube. Filmul rezumă diferitele teorii care contestă teoria oficială a faptelor:
- Turnurile gemene din New York nu s-ar fi putut prăbuși de la un singur impact cu un avion de linie.
- Evoluția Wall Street înainte de atentate arată că unii brokeri fuseseră avertizați.
- Peste Pentagon a căzut o rachetă a armatei americane, nu un avion.
- Zborul 93 al United Airlines nu s-a prăbușit în Pennsylvania, ci a fost doborât în zbor.
Un al documentar incediar despre atentate este cel ce poartă numele de "911 In Plane Site - The truth Behind 9-11" (" Adevărul din spatetele 9-11"), documentar pe care îl redăm integral mai jos și care a fost chiar șters în mod misterios de pe Utube dar a fost repostat.
Alte documentare și site-uri de specialitate au fost create pentru a explica ceea ce s-a petrecut pe 9 Septembrie. Cele mai populare le puteți regăsi mai jos:
„911truth.org: The 9/11 Truth Movement”
„9-11 Research: An Attempt to Uncover the Truth About September 11th, 2001 (WTC 7)"
„Architects and Engineers for 9/11 Truth!”.
„Pilots for 9/11 Truth”
„Scholars for 9/11 Truth”
„Conspiracy Theories”

Pe același subiect
MĂRTURIE: Mihai Eminescu a apărut drept sfânt Părintelui văzător cu duhul Nicodim Bujor de la Cernica. La Mormântul lui Eminescu de ziua lui, cu Părintele Emanuel Ganciu și tinerii veniți la chemarea lui Mihai Tîrnoveanu. FOTO / VIDEO

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro

15 ianuarie: Nașterea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut, Ziua Culturii Naționale. Credința lui Eminescu: “Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu”. Ioan Aurel Pop: Pentru Eminescu, România exista întreagă

Eminescu, fratele din închisoare al foștilor deținuți politic. Românul Absolut văzut de Radu Gyr, Dumitru Oniga și Aspazia Oțel Petrescu

Marturie Athonită: Mihai Eminescu, prim-redactor la ziarul TIMPUL, a strâns ajutoare pentru călugării români de la SFÂNTUL MUNTE ATHOS (1878)
Recomandările noastre
Secțiuni: Istorie
Persoane: George Bush Jr.
Locații: SUA
Subiecte: Atentat 11 septembrie
Organizații: Al Qaida
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (15)