ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul Teofan era fiul marelui dregător Isaac și era rudă cu împărații Leon Isaurul și Constantin Copronim (741-775). Murind tatăl său, a fost crescut la curtea împăratului Constantin Copronim. A îmbrățișat viața monahală la Sigriana, lângă Cizic, unde a ridicat o frumoasă mănăstire.

Luând împărăția Leon Armeanul (813-820), acesta tulbura Biserica lui Hristos cu lupta împotriva icoanelor, voind să-l câștige de partea sa și pe Sfântul Cuvios Teofan. Împăratul se străduia în tot chipul să-l ademenească prin înfricoșări, făgăduințe și dese întemnițări. Toate însă s-au dovedit zadarnice. Deci, silindu-l în fiecare zi să se supună voii sale și neputându-l îndupleca, l-a exilat pe cuvios în insula Samotraciei, unde sfântul a și murit pe 12 martie, ne scrie Pr. Ștefan Sfarghie în Ziarul Lumina.

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, își sărbătorește ocrotitorul spiritual pe pe 11 octombrie, în ziua pomenirii Sfântului Ierah Teofan Mărturisitorul. Dar noi îi urăm și azi Întru mulți ani cu sănătate și pază de la Domnul!

VIDEO cu Andrei Vlădăreanu (articolul continuă sub video):

Învățăturile neprețuite ale Sf. Simeon despre rugăciunea minții și despre lupta duhovnicească i-au adus numele de "Noul Teolog."


Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) și a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură și pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulți ani, pregătindu-se pentru viața monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul pe lângă alți scriitori spirituali. El a citit acele cărți cu atenție și punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu "Despre legea duhovnicească" ( Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ți asculți conștiința și să faci ce-ți spune ea, dacă dorești să-ți vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poți atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupește fără cunoștința spirituală este ca și orbul care a strigat, "Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18, 38). Când orbul și-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9, 38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumusețea duhovnicească și a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conștiința îi spunea să mai adauge câțiva psalmi și metanii, repetând constant "Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!" Bineînțeles că și-a ascultat conștiința.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiași care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopții la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său și nu a mai simțit pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La șapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul și privegherea, învățând lepădarea de sine. Vrăjmașul mântuirii noastre i-a ridicat pe frații din mănăstire împotriva Sf. Simeon, care era indiferent la laudele sau reproșurile altora. Datorită nemulțumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-și nevoințele duhovnicești.

Prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor sfinților părinți, precum și prin conversațiile pe care le purta cu sfinți părinți, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogățindu-și cunoștințele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas și a rămas în funcție timp de 25 de ani. El a reparat și restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenței fraților și a impus ordine în viața călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulțumiri în rândul fraților. Odată, după Sf. Liturghie, câțiva călugări l-au atacat. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire și vroia să-i predea autorităților civile, Sf. Simeon a cerut ca aceștia să fie tratați cu blândețe și să fie lăsați să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon și-a dat demisia din funcția de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în liniște. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele. El a scris și instrucțiuni pentru călugări: "Capitole teologice și practice", "Tratat despre cele trei metode de rugăciune," și un "Tratat despre credință." Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creștin, scriind "Imnuri despre iubirea divină," care conțin în jur de 70 de poezii pline de meditații religioase profunde.

Învățăturile neprețuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus numele de "Noul Teolog." Aceste învățături nu au fost creația Sf. Simeon, ci pur și simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate și de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autoritățile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârșit prin a fi exilat din oraș. El a traversat strâmtoarea Bosfor și s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1022 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieții sale a primit darul facerii de minuni și chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care și găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viața a fost scrisă de discipolul și ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos. (Sursa: Doxologia)

Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei, numit așa pentru vorbele cele frumoase, s-a născut în Roma cea veche, din tată care se numea Gordian, și din maică, Silvia fericită, amândoi fiind de neam bun, senatori cinstiți și bogați. Dar nu atât pentru cinstea de senator era cinstit neamul acestui Sfânt Grigorie, cât pentru acele sfinte persoane plăcute lui Dumnezeu care se aflau în neamul acela. Căci fericitul Felix, al treilea cu acel nume, papă al Romei, îi era moș; iar Sfânta Tarsila, care a văzut la sfârșitul său pe Domnul venind la dânsa, asemenea, și fericită Emiliana, care împreună cu Tarsila, s-a învrednicit cereștii vieți veșnice, i-a fost moașă lui. Însă și Silvia, maica lui, este cinstită cu sfinții în Biserica Romei.

Pe un neam sfânt că acesta fericitul Grigorie l-a împodobit și mai mult cu sfințenia sa, deprinzându-se din tinerețe la fapta bună și la plăcerea de Dumnezeu. Apoi se îndeletnicea din pruncie cu învățătura cărții, făcându-se filosof ales și bărbat cuvântător, plin de înțelegere și de judecată. De aceea s-a ales și în dregătoria divanului; însă nu la cele lumești, ci la cele duhovnicești își avea el gândul și dorința cea neîncetată, râvnind să fie monah. Dar, având pe părinții săi între cei vii, amina călugăria, până la vremea cea cuviincioasă. Și, deși petrecea în lume, el era monah cu voința și cu viața cea curată în feciorie.

Murind tatăl său, a început a împărți averea cea multă ce-i rămăsese în milostenii și spre zidirea sfintelor locașuri. În Sicilia a zidit șase mănăstiri, îndestulându-le cu toate cele de trebuință, iar a șaptea, în Roma, înăuntrul cetății, în cinstea Sfântului Apostol Andrei. Prefăcându-și în mănăstire casa sa, care era aproape de biserica Sfinților Mucenici Petru și Pavel, lângă muntele ce se numea Scvara, și într-acea mănăstire lepădându-și hainele mirenești țesute cu aur, împreună cu perii de la tundere, s-a îmbrăcat în hainele cele de lină ale rânduielii monahicești și s-a povățuit de iscusiții stareți Maximian și Ilarion.

Apoi, nu după multă vreme, s-a făcut egumen locașului aceluia. Iar fericită Silvia, maica lui, locuia aproape de poarta Sfântului Apostol Pavel, slujind Domnului în văduvia sa, cu post și rugăciuni, ziua și noaptea fiind în casa Domnului. Hrana ei erau verdețuri crude de grădină, din care îi trimitea în toate zilele și fiului său, fericitul Grigorie. Și era foarte milostivă spre cei săraci și scăpătați, împărțind până la sfârșit toată averea ei. Asemenea și fiul ei, fericitul Grigorie, era atât de milostiv, încât n-a cruțat lucrul cel din urmă, ci îndată l-a dat celor ce cereau.

Odată șezând el în chilia sa, scriind cărți după obicei, a venit la dânsul un sărac - însă acela era îngerul Domnului în chip de sărac - și i-a zis: "Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu din cer, deoarece, fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar și pe cele străine".

Iar iubitorul de săraci și adevăratul rob al lui Hristos, Sfântul Grigorie, având durere din inimă pentru dânsul, a chemat pe fratele care-i slujea și i-a poruncit să dea omului aceluia șase galbeni. Săracul, luând ceea ce i s-a dat, s-a dus. Apoi, după câtăva vreme, tot în ziua aceea, a venit la fericitul același sărac, zicând: "Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu, că multe am pierdut, iar tu puțin mi-ai dat". Fericitul, chemând iarăși pe slujitorul lui, i-a zis: "Frate, du-te și-i dă alți șase galbeni". Fratele a făcut așa și săracul acela a luat de la sfântul, în aceeași zi, doisprezece galbeni și a plecat.

După puțină vreme, a venit iarăși, a treia oară, același sărac, strigând către Sfântul: "Fie-ți milă de mine, părinte, și-mi mai dă încă din îndurările tale, că am pierdut în mare foarte multă bogăție străină". Iar fericitul Grigorie a zis către slujitorul său: "Mergi, frate, și mai dă aceluia ce cere încă șase galbeni". Fratele răspunse: "Să mă crezi, cinstite părinte, că n-a mai rămas în cămară nici un galben". Fericitul îi zise: "De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas". Fratele răspunse: "Nu avem alt vas decât un taler de argint, în care marea doamnă, maica ta, ți-a trimis linte după obicei".

Grăit-a plăcutul lui Dumnezeu, Grigorie: "Du-te, frate, și dă săracului și acest taler, ca să nu se ducă mâhnit de la noi, căci caută mângâiere în primejdia sa". Deci, luând săracul acela talerul de argint, s-a dus veselindu-se. După aceea, n-a mai venit să ceară milostenie, ci era nevăzut lingă dânsul, păzindu-l și ajutându-l în toate. Pentru că îngerul Domnului era lângă sfântul, cu puterea darului cea minunată, prin care Sfântul Grigorie s-a făcut slăvit, deoarece se făceau multe minuni în locașul lui.

După ce a murit Pelaghie, papă al Romei, toți, cu un glas, au ales în scaunul acela pe Sfântul Grigorie, egumenul Mănăstirii Sfântul Andrei. Dar el, fugind de treapta aceea atât de înaltă și de cinstea omenească, a plecat din cetate și s-a ascuns prin locuri pustii. Căutând tot poporul din Roma pe doritul lor păstor, Grigorie, și negăsindu-l, s-a făcut multă mâhnire pentru aceasta. Apoi, au început a face rugăciuni către Dumnezeu cu dinadinsul, ca să le arate pe robul Lui. Atunci s-a făcut din cer un stâlp de foc, văzut de toți, și s-a pogorât spre locul unde era Sfântul Grigorie, ascuns într-un munte pustiu. Deci, toți au cunoscut că pentru Grigorie s-a arătat acel stâlp ceresc și au alergat îndată acolo, unde găsind pe cel căutat, o, cu ce negrăită bucurie l-au luat de acolo, măcar că nu voia.

Așa s-a așezat Sfântul Grigorie papă al Romei celei vechi, pe vremea împărăției lui Mavrichie (582-602). Și era negrăită milostivirea lui spre săraci, scăpătați, lipsiți, văduve și spre străini. El a zidit multe case primitoare de străini și de săraci, nu numai în cetatea Romei, ci și în altele. În Ierusalim într-adins a trimis pe ava Prov, cu aur din destul, ca să zidească acolo o casă de oaspeți. La muntele Sinai, în tot timpul vieții sale, trimitea multă milostenie spre hrană monahilor, iar pe cei ce erau în Roma săraci și bolnavi, îi avea într-o carte scriși pe nume și în toate zilele îi hrănea pe dânșii. De multe ori la masă sa aducea străini și săraci și singur le slujea lor.

Altă dată a poruncit cămărașului său să cheme la masă doisprezece străini, ca să prânzească cu dânsul. Iar după ce au stat, Sfântul Grigorie, uitându-se, a văzut treisprezece inși la masă. Deci, chemând pe cămăraș, i-a zis încet: "Oare nu ți-am poruncit să chemi doisprezece inși? Iar tu de ce ai chemat, fără voia mea, și pe al treisprezecelea?" Sachelariul, înfricoșându-se, a zis: "Să mă crezi, preacinstite stăpâne, că nu sunt mai mult decât doisprezece!" Pentru că nici el, nici altul, nu vedea pe cel de-al treisprezecelea, care ședea la sfârșitul mesei și chipul feței lui se schimba, încât uneori se arăta bătrân și cărunt, iar alteori i se părea a fi un tânăr voinic.

Când s-a sculat de la masă, Papa Grigorie le-a dat drumul la toți, iar pe cel de-al treisprezecelea, care era minunat la chip, l-a oprit și, apucându-l de mână, l-a băgat în cămara sa și i-a zis: "Te jur cu puterea cea mare a lui Dumnezeu Cel Atotțiitor, să-mi spui cine ești tu și care este numele tău?" Iar el a zis către dânsul: "Pentru ce întrebi de numele meu? Acesta este minunat! Însă să știi, aducându-ți aminte, că eu sunt acel cârmaci de corabie sărac, care am venit la tine în Mănăstirea Sfântului Andrei, când ședeai și scriai în chilia ta și mi-ai dat doisprezece galbeni, cum și talerul cel de argint, pe care cu linte ți-l trimisese fericită Silvia, maica ta! Și să-ți fie știut că dintr-acea zi în care mi-ai dat acelea cu dragoste și cu bunătate, te-a ales pe tine Domnul, ca să fii întâi pe scaun șezător al Sfintei Lui Biserici din Roma, unde a suferit răstignire Sfântul Apostol Petru".

Iar Sfântul Grigorie a zis către dânsul: "Cum știi tu că de atunci m-a hotărât Domnul să fiu papă?" Răspuns-a acela: "Deoarece sunt înger al Domnului Atotțiitorul, pentru aceasta știu că de atunci m-a trimis Domnul la tine, ca să știu judecata ta, dacă cu iubire de oameni iar nu pentru slavă deșartă faci milostenie!"

Fericitul, auzind aceea, s-a înspăimântat foarte tare, căci până atunci nu văzuse înger la față și să vorbească cu el ca și cu un om. Iar îngerul care i se arătase a zis către sfânt: "Nu te teme, că, iată, m-a trimis Domnul să fiu împreună cu tine toată viața ta și să duc rugăciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nădejde le vei cere de la El, să ți se dea". Iar Sfântul Părinte Grigorie a căzut cu fața la pământ și s-a închinat Domnului, zicând: "Dacă pentru o mică dare la săraci, care nu este însemnată, cu atât de mari bunătăți îmi răsplătește Domnul, Atotputernicul, încât și papă m-a făcut al Sfintei Sale Biserici, iar pe sfântul său înger l-a pus lângă mine să mă păzească, apoi, cu câte bunătăți va răsplăti celor ce petrec întru poruncile Lui și fac dreptate?" După aceea îngerul s-a făcut nevăzut, iar Sfântul Grigorie, dând negrăite mulțumiri Domnului său, și mai sârguitor era spre facerea de bine a oamenilor și spre bună plăcere a lui Dumnezeu.

Iarăși, într-o zi ospătând la prânz pe niște străini, unuia dintre dânșii, după obiceiul smereniei sale, a voit să-i dea apă pentru mâini și, întorcându-se, a luat vasul cu apă degrabă; dar iată că acela căruia voia să-i toarne apă pe mâini nu s-a mai găsit și, căutându-l cu dinadinsul și negăsindu-l, se mira foarte mult. Iar în noaptea viitoare, dormind el, i s-a arătat Domnul, zicându-i: "În celelalte zile ai ospătat mădularele Mele, care sunt săracii, iar în ziua de ieri, chiar pe mine Mine Însumi M-ai primit!"

Pentru smerenia cea mare a Sfântului Grigorie, în Limonariu - cartea prea sfințitului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului -, se găsește scris astfel: "Într-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul și ne-a spus acestea despre marele și fericitul Grigorie, papă al Romei, zicând: "Am dorit odată să mă închin la mormintele Sfinților mari Apostoli Petru și Pavel și m-am dus în Roma. Stând eu în mijlocul cetății, s-a făcut veste în popor că papă avea să treacă atunci pe acolo și așteptam să-l văd și pe el. După ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Și vă spun, fraților, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apucând înaintea mea, a căzut la pământ și mi s-a închinat și de la pământ nu s-a sculat mai înainte până nu m-a văzut pe mine mai întâi sculat. Apoi, sărutându-mă cu multă osârdie, mi-a dat cu mâna sa trei galbeni, poruncind ca să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat lui atâta smerenie, dragoste și milă către toți"".

Nu se cuvine să tăcem nici minunea cea înfricoșată ce s-a făcut pentru Preacuratele lui Hristos Taine, cu rugăciunile acestui mare arhiereu al lui Dumnezeu. Acest lucru s-a făcut astfel: O femeie vestită din Roma a adus prescuri la dumnezeiescul altar, iar slujba dumnezeiască o făcea prea sfințitul papă Grigorie. Deci, în timpul când se împărțea la popor dumnezeiasca Împărtășanie, s-a apropiat și femeia aceea să se împărtășească cu Sfintele Taine. Și auzind pe prea sfințitul papă, zicând: "Trupul cel de viață făcător al Domnului nostru Iisus Hristos se dă...", atunci femeia a început a râde. Papa, oprindu-și mina, a întrebat pe femeie: "Pentru ce ai râs?" Iar femeia a răspuns: "De mirare îmi este lucrul acesta, stăpâne, că pâinea aceasta pe care eu cu mâinile mele am făcut-o din făină și am copt-o, o numești trupul lui Hristos!"

Atunci sfântul, văzându-i necredința, s-a rugat lui Dumnezeu și îndată chipul pâinii s-a schimbat în trup omenesc. Și vedea femeia aceea carne omenească însângerată; dar nu numai femeia aceea ci și toți oamenii care erau în biserică au văzut minunea aceea și slăveau pe Hristos Dumnezeu. Deci se întăreau în credință, neîndoindu-se despre Preacuratele Taine că sub chipul pâinii este adevăratul Trup, precum și sub chipul vinului este adevăratul Sânge al lui Hristos. Apoi iarăși, rugându-se sfântul, s-a schimbat chipul trupului omenesc în vedere de pâine și femeia s-a împărtășit cu frică și cu credință neîndoită, primind pâinea ca Trupul lui Hristos, asemenea și vinul, ca Sângele lui Hristos.

Acest mare luminător al lumii, preasfințitul Grigorie, a împodobit Biserica lui Hristos nu numai cu viața cea asemenea îngerilor și cu minunile, ci și cu multe scrieri foarte trebuincioase dreptei credințe. Iar când scria, atunci Duhul Sfânt se arăta în chip de porumbel, zburând deasupra lui. Acest lucru adeseori se învrednicea a-l vedea arhidiaconul său, Petru, bărbat îmbunătățit. Scrierile Sfântului Grigorie se află în patru cărți, pline de mare folos, care au într-însele povestiri pe scurt despre vieților sfinților care s-au nevoit cu plăcere de Dumnezeu în pământul Italiei și multe învățături de folos sufletesc. Păstorind Sfântul Grigorie Biserica lui Dumnezeu treisprezece ani, șase luni și zece zile, s-a mutat la Domnul pe vremea împărăției lui Foca Tiranul (602-610).

Se scrie și aceasta pentru acest mare plăcut al lui Dumnezeu, că pe Traian, împăratul Romei (98-117), care a fost închinător la idoli, după mulți ani de la moartea lui l-a izbăvit sfântul din veșnicele munci cu rugăciunile sale. De acest lucru Sfântul Ioan Damaschin, în cuvântul său pentru cei adormiți, scrie astfel: "Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum știu toți, era vestit întru sfințenie și înțelegere și, când slujea, avea părtaș un înger din cer slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră și stând într-adins, a făcut rugă-ciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu, zicând: "Rugăciunea ta am auzit-o și dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni"".

Că acesta este adevărul, mărturisește tot Răsăritul și Apusul. Despre aceasta, Sfântul Ioan Damaschin mărturisește: "Iar despre celelalte minuni ale acestui mare Grigorie, papă al Romei, și despre toată viața lui cea minunată și sfântă, Ioan, diaconul Bisericii celei mări a Romei, a scris patru cărți, în care se află până la două sute și zece capitole". Din acestea noi luând aceste puține spre folosul sufletelor credincioșilor, slăvim pe Cel ce a preamărit pe plăcuții Săi, pe Hristos Domnul nostru, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh este slăvit în veci. Amin. (Viețile Sfinților)