La data de 12 noiembrie a anului 1763, Calendarul ortodox român „s-a îmbogățit” cu 4 noi mucenici. Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra și Vasile Oichi din Telciu sunt cei patru sfinți năsăudeni care au fost uciși prin torturi pentru că au apărat credința strămoșească, ortodoxă, a românilor și demnitatea umană. Datorită acestui fapt, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea celor patru martiri în rândul sfinților.

„Să nu ucizi”

Primind moarte martirică, Atanasie Todoran și cei împreună cu el și-au vărsat sângele pentru credința strămoșească și pentru drepturile românilor transilvăneni. Felul în care au murit reprezintă, totodată, o dovadă deslușitoare a faptului că motivele pentru care au refuzat cu atâta îndârjire să se convertească la catolicism, erau bine întemeiate. Sub numele de „creștin”, „frații” catolici au făcut nenumărate crime, de-a lungul istoriei, crime care au fost puse pe seama tuturor creștinilor, implicit a ortodocșilor, deși, aceștia, din urmă, nu s-au abătut, timp de 2000 de ani, de la poruncile biblice, printre care se numără și „Să nu ucizi”.

Din neamul lui George Coșbuc

Sfântul Atanasie Todoran, un „ales al Lui Dumnezeu” s-a născut, înainte de anul 1663, în satul Bichigu, de pe Valea Sălăuței, județul Bistrița-Năsăud, într-o familie de țărani liberi. A fost un luptător înnăscut, pentru adevăr și dreptate. A îndurat multe suferințe, apărând pe cei asupriți și umiliți.

A avut dragostea față de credința strămoșească, încă de mic, cu atât mai mult cu cât, din familie, făceau parte preoții Coșbuc din Hordou, strămoși ai poetului George Coșbuc. Astfel, datorită educației primite, a ajuns un om de frunte în comună, fiind jude și colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului și a Sălăutei.

Încă din tinerețe a făcut parte dintr-un regiment de apărare a Vienei, dar, mânat de dragostea pentru neamul românesc și pentru că eliberarea îi tot era amânată, nemaisuportând, a dezertat și s-a întors în țară. Din această cauză, Atanasie Todoran a fost urmărit, însă a găsit refugiu în Munții Țibleșului, în Maramureș și în Țara Chioarului.

Mai târziu, a ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungați, după cum atestă un fragment al documentului emis de domnitorul Mihai Racoviță, de unde se înțelege că îl eliberează din oaste pe Atanasie - în vârstă de 74 de ani - după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan și că este ridicat la rang de răzeș.

Pentru vechea dezertare, însă, nu a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, urmând a fi închis câțiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriței. După eliberare, s-a întors la Bichigiu.

Apărător al Ortodoxiei și al neamului românesc

Nu există documente care să ateste câți copii a avut Sf. Atanasie, însă, spune părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea și autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Țara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”, cel mai probabil a avut o fată și un băiat. Ambii au murit; fata, atunci când el se ascundea de austrieci, iar despre fiul lui se știe că, fiind pe moarte, în condințiile în care, în sat neexistând nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie a refuzat, totuși, cu îndârjire, ca acesta să fie spovedit și împărtășit cu azimă, de către un preot unit. Într-un sfâtșit, înmormântarea a fost făcută după obiceiul credinței strămoșești.

În anii 1761-1762, Atanasie a negociat, împreună cu alți ostași de frunte din ținutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuței și Someșului Mare. Mergând la Viena, împreună cu alți români, a încheiat pactul cu guvernul austriac, prin care au primit asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ținutul Năsăudului vor beneficia de mai multe drepturi.

Deoarece, de mai multe decenii, deja, ortodocșii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinței „unite”, Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înființarea regimentului de graniță, românii să nu fie siliți să-și lepede credința ortodoxă.

Ajuns acasă, Atanasie a dibuit planurile ascunse ale austriece și că nu s-a ținut cont de dorința românilor. Din acest motiv, a trecut în tabăra adversă, opunându-se, fățiș, procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede cum sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească, totuși la catolicism și cum promisiunea ridicării iobăgiei era ignorată. Aceste aspecte ulterioare ale pactului făcut la Viena a produs în cugetul acestor țărani românii, un sentiment de revoltă împotriva asupritorilor catolici.

„Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre!” 

La acea vreme, exista o intensă acțiune de convertire la catolicism a ortodocșilor. Generalul Bukow a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească și să impulsioneze, în Ardeal, această convertire forțată.

La 10 mai era organizată ceremonia de jurământ al grănicerilor năsăudeni, odată cu sfințirea steagului acestora:

„Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimiși ofițeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită și însoțit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni și să le sfințească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă»”, conform spuselor părintelui Alexandru Mizgan.

În mijlocul acestor eveniment, a venit călare Moș Tănase Tudoran și a rostit o cuvântare. „Când cele două batalioane de infanterie și opt companii de cavaleri stăteau înșirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în față a ieșit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea și le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare: «De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.

„Nu ne tulbura pe noi în credința noastră!”

Cuvintele înflăcărate ale bătrânului Tănase Todoran au avut, ca efect imediat, începerea revoltei, în contextual în care, credincioșii români s-au simțit profund jigniți de faptul că ofițerii regimentului își băteau joc de religia și de Biserica românească, încercând, astfel, prin mijloace atât neortodoxe, cât și necreștine, să-i atragă la catolicism.

„Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, și i-a spus:«Fătul meu, de unde ești?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă ești de la Blaj și împărăteasa ți-a dat domeniu, du-te acolo și stai liniștit, nu ne tulbura pe noi în credința noastră!». Spunând acestea, l-a prins pe episcop de mână și l-a condus ca mulțimea tulburată să nu se năpustească asupra lui. Grănicerii l-au înfruntat și pe generalul Buccow, care, împreună cu episcopul Aron, a scăpat prin fugă. La scurt timp după răscoală, grănicerii au reținut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud și le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , precizează părintele Alexandru Mizgan.

„În pământ de m-or băga / Nu mă las de legea mea”

La scurt timp după răscoală, a venit la Salva o comisie pentru a cerceta întâmplările petrecute pe platoul „Mocirlă” în mai 1763. Cercetările s-au întins pe durata a 6 luni. Cu un curaj mucenicesc, Tănase Todoran, principalul acuzat, a declarat că este responsabil pentru cele întâmplate. Ședința s-a pronunțat în ziua de 12 noiembrie 1763, conținând următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnați la moarte prin spânzurătoare și trupurile neînmormântate, pentru aceeași vină.

Alți 15 conducători de revolt, în mod ironic, au fost „grațiați” de la spânzurătoare, în schimbul a 6000 de lovituri de vergi date de soldați, ceea ce, invitabil au dus tot la moarte.

Capetele celor martirizati au fost „expuse” la poarta caselor în care aceștia locuiseră, iar bucăți din trupurile ciopârțite au fost așezate la răscruci de drumuri, spre „luare aminte”.

Întăriți de credință, la executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât și ceilalți martiri, au declarat, spre auzul tuturor, că nu regretă deloc suferința morții pentru dreptate și credință, zicând că este mai bine să-și piardă viața decât să trăiască în robie, pentru că e mai frumos a muri pentru credință decât a te face vânzătorul ei.

În popor, s-au păstrat în cântece și doine cuvintele pe care Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu le-a rostit în timpul torturilor la care a fost supus pentru credința strămoșească și dreptatea socială a românilor năsăudeni:

Sfinții Năsăudeni au rămas la loc de cinste, în conștiința localnicilor

Atât Tănase Todoran, cât și confrații săi, au luptat și și-au jertfit ce aveau mai scump, viața, împotriva asupririi de orice natură: socială, politică și religioasă. Pedepsele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca, pe moment, românii să refuze categoric intrarea în regimentele grănicerești.

Acesti sfinți martiri, care au fost dispuși să moară pentru credința ortodoxă, sunt modele vrednice de urmat. S-au mântuit, se roagă pentru noi și ne învață să rămânem până la sfârșit, de neclintit, în Adevărul Lui Hristos”. VIDEO: