Sfântul Mucenic Autonom este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 septembrie

Sfântul Mucenic Autonom (+ 303) – a trăit în timpul când la Roma era împărat Diocletian (284-305). A fost episcop în Italia, dar, din pricina persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Dioclețian, a părăsit Italia și s-a dus în Bitinia (regiune istorică, apoi regat elenistic în NV Asiei Mici, între Marea Neagră și Marea Marmara), unde a fost primit de un creștin, pe nume Corneliu.

În Bitinia erau foarte mulți păgâni, iar Sfântul Autonom, fiind un om plin de râvnă pentru credința în Hristos, a desfășurat o puternică activitate misionară, zidind aici o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail. Împăratul Dioclețian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră.

După ce a propovăduit Evanghelia și în Lykaonia și Isauria (Asia Mică) s-a întors în Bitinia și a numit episcop în locul său pe Corneliu, iar el a mers în orașul Claudia, să propovăduiască și aici Evanghelia lui Hristos. Sfântul Autonom se întorcea însă și slujea în Biserica din Bitinia împreună cu Corneliu.

Păgânii fiind deranjați de activitatea misionară a Sfântului Autonom, într-una din zile, pe când slujea în biserica închinată Sfântului Mihail, a fost scos afară și ucis cu pietre, primind astfel moarte martirică. A fost îngropat de către o diaconiță pe nume Maria, iar în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare a fost construită o biserică deasupra mormântului său.

În 430 biserica a fost dărâmată, fără să cunoască că aceasta fusese construită deasupra mormântului sfântului, și a reconstruit-o într-un alt loc. În 490 moaștele sfântului au fost găsite nestricăcioase și s-a construit un alt lăcaș închinat sfântului ierarh martir Autonom.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe sfinții Macedonie și Teodul.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews