ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acest înger al Domnului s-a arătat femeilor mironosițe șezând pe piatra mormântului și spunându-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos.

Pe binevestitorul mântuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cântări, alcătuindu-i sobor de prăznuire a doua oară, pentru că întâiul sobor al acestuia se prăznuiește a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 26 martie, iar acum, iarăși același sobor al lui se înnoiește întru Sfânta Biserică și iarăși se pomenesc și se preamăresc arătările lui cele minunate care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă.

Acesta l-a învățat pe Moise în pustie scrierea cărților, spunându-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam - omul cel dintâi -, viața aceluia și a celor ce au fost după dânsul. L-a învățat a scrie despre toți anii și neamurile cele de mai înainte, despre potop și despre despărțirea limbilor. L-a mai povățuit pe el să înțeleagă rânduiala corpurilor cerești, stihiile, aritmetica, geometria și toată înțelepciunea. Acesta a tâlcuit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau să fie mai pe urmă pentru împărați și împărății, și care se închipuiau prin felurite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului și despre vremea venirii celei dintâi a lui Hristos în lume, prin întruparea cea din Preacurata Fecioară.

Acesta s-a arătat Sfintei și dreptei Ana, care se tânguia între pomii cei din grădină pentru nerodirea sa, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu; și a zis către dânsa: „Ano, Ano, rugăciunea ta s-a auzit și suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu. Deci, iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea binecuvântată, întru care se vor binecuvânta toate semințiile pământului. Numele ei va fi Maria și prin ea se va da mântuirea lumii". Asemenea s-a arătat și Sfântului și dreptului Ioachim, care postea în pustie. Și i-a spus același cuvânt ca și Sfintei Ana, că vor naște pe fiica cea mai aleasă din veci, pentru a fi Maica lui Mesia, Care avea să vină spre izbăvirea neamului omenesc.

Acest mare arhanghel, când s-a născut dumnezeiasca pruncă din părinții cei neroditori, i-a fost păzitor pus de Dumnezeu, iar când a fost dusă în biserică, el o hrănea, aducându-i hrana cea de toate zilele. Acesta s-a arătat Sfântului Zaharia arhiereul, stând de-a dreapta lui în timpul cădirii altarului, și i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea îmbătrânită de zile multe, și nașterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului, și a legat cu amuțire limba celui ce nu credea, până la vremea împlinirii cuvintelor sale.

Acest înaintestătător al Domnului, trimis fiind de Dumnezeu în Nazaret, a stat înaintea Preasfintei Fecioare, care era logodită cu bătrânul Iosif, și i-a binevestit ei zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea și lucrarea Sfântului Duh. Acesta i s-a arătat și lui Iosif în vis, încredințându-l despre Fecioara cea neispitită de nuntă, cum că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, Gavriil, acest înger al Domnului, s-a arătat noaptea păstorilor care străjuiau împrejurul turmelor, și le-a zis: Vă binevestesc o bucurie mare, căci astăzi s-a născut Mântuitorul lumii! Apoi îndată a cântat cu mulțimea oștilor cerești:Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Despre acest înger se mai povestește că s-a arătat din cer Mântuitorului Hristos, mai înainte de patima Lui cea de bună voie, pe când se ruga în grădină, de vreme ce numele acesta de Gavriil se tâlcuiește puterea lui Dumnezeu; de aceea și Gavriil, arătându-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, îl întărea, ca cel ce are pe lângă alte slujiri ale sale și aceasta: a întări pe cei ce sunt în nevoințe. Iar Domnul nostru, fiind atunci în nevoințe și rugându-se mai fierbinte, avea trebuință de întărire.

Acest înger s-a arătat femeilor mironosițe șezând pe piatra mormântului și spunându-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos; pentru că cel ce a fost binevestitor al zămislirii și al Nașterii Domnului, acela s-a arătat vestitor și al Învierii Lui. Acesta s-a arătat și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i despre apropierea cinstitei ei adormiri și de mutarea ei de la cele pământești la cele cerești; și i-a dat ei o stâlpare purtătoare de lumină din rai.

Aceste multe arătări ale Arhanghelului Gavriil, atât din Legea cea veche cât și din cea nouă, pomenindu-le Sfânta noastră Biserică și știind mijlocirea cea neîncetată a acestuia către Dumnezeu pentru neamul omenesc, alcătuiește acum prăznuire sobornicească, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se deștepte spre osârdie, ca totdeauna să alerge cu căldură spre apărarea și ajutorul mijlocitorului celui atât de mare și de binefăcător al neamului omenesc, și ca să ia, cu rugăciu­nile lui, iertare de păcate de la Hristos Domnul, Mântuitorul nostru.

Sursa: Viețile Sfinților

Notă - Despre Sfântul Arhanghel Gavriil, vezi cuvântul mai pe larg în 26 ale lunii martie, în care zi se săvârșește întâiul lui sobor. Iar pentru care pricină s-a așezat acest al doilea sobor, de aceasta nu avem înștiințare, negăsindu-se nimic în scripturile vechi bisericești. Se pare însă că atunci când în Constantinopol și în celelalte tari grecești s-au zidit cinstite biserici prin felurite locuri în numele acestui Sfânt Arhanghel, atunci și prăznuirea soborului său cel pus în Postul Mare după Buna Vestire, s-a mutat la această zi a lunii, deoarece atunci vremea Marelui Post oprește prăznuirea cea cu dezlegare la toate; iar acum se poate săvârși aceasta mai cu libertate. Precum și pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, care s-a pristăvit în 14 zile ale lunii septembrie, în ziua înălțării Cinstitei Cruci, pentru praznicul și postul ce se ține în acea zi, s-a mutat la 13 ale lunii noiembrie.

Tot pe 13 iulie, odată cu Soborul Arhanghelului Gavriil, Biserica Ortodoxă mai prăznuiește următorii sfinți: Cuviosul Ștefan Savaitul; Cuvioasa Sara din Egipt; Sfânta Muceniță Sira; Sfânta Golinduhia (Maria) Mărturisitoarea.