ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



După Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură despre statornicia în credință, evocând pildele de viață ale sfinților cinstiți în această zi.

Credința – cel mai valoros tezaur

„Cum să ne păzim credința, tezaurul cel mai valoros pe care îl avem? Căci, dacă păzim credința, ne păzim pe noi înșine pentru veșnicie, pentru a fi în lumină și în viața cea fără de sfârșit, plină de bucurie”, a spus ierarhul, subliniind că istoria Bisericii este plină de exemple ale celor care au apărat dreapta credință în fața prigoanelor și ereziilor.

Sfântul Nichifor, apărătorul icoanelor

Înaltpreasfințitul a evocat pilda Sfântului Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, care a fost prigonit pentru apărarea cinstirii icoanelor și exilat de împărații eretici Leon Armeanul și urmașii săi. „După 13 ani, sfintele lui moaște au fost readuse la Constantinopol, chiar în ziua trecerii sale la Domnul. Poporul s-a rugat pentru iertarea greșelilor înaintașilor, iar credința a triumfat”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

Sfânta Hristina – curajul mărturisirii

În continuare, ierarhul a amintit de viața plină de râvnă a Sfintei Mucenițe Hristina, o tânără care nu s-a temut să-L mărturisească pe Hristos în vremuri de prigoană. „Avea o dorință atât de mare după Dumnezeu, încât spunea: «Eu trebuie să-L mărturisesc pe Hristos, căci, dacă nu-L mărturisesc, simt că nu mai trăiesc.»” Înainte de a primi cununa muceniciei, ea a mărturisit: „Hristoase, pentru Tine am mărturisit! Te iubesc! Ne e dor de Tine! Așteaptă-mă să vin la Tine!”

Sfânta Ipomoni – pilda răbdării și a dăruirii

Un alt exemplu de sfințenie a fost oferit de Sfânta Ipomoni, împărăteasa care, după moartea soțului ei, a ales să se retragă la mănăstire, unde a primit numele ce înseamnă „răbdare”. „A fost o femeie care a trăit o viață pilduitoare, dedicată lui Dumnezeu. Și-a crescut fiii în credință, iar unul dintre ei, Constantin, avea să fie ultimul împărat bizantin. Dumnezeu a rânduit ca ea să nu vadă căderea Constantinopolului”, a subliniat ierarhul.

Pilda sfinților pentru lumea de astăzi

În încheiere, Înaltpreasfințitul Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul sfinților, amintind că și în istoria românilor există numeroase modele de statornicie în credință: „Mulți dintre înaintașii noștri au fost sfinți și au trăit o viață pilduitoare, asemenea Brâncovenilor, voievozilor Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab, dar și sfinților români canonizați recent. Mai ales în Dobrogea, pământul binecuvântat al primilor martiri, avem o mulțime de sfinți – mucenici, cuvioși și ierarhi. Să le urmăm pilda, căci, urmând viața lor, ne vom sfinți și noi.”

ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, miercuri, 12 martie - transcriere după VIDEO:

”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,

Iată, prăznuim astăzi trei sfinți atât de importante, cu viața pilduitoare pentru noi toți. Cum să ne păzim credința, tezaurul cel mai valoros pe care îl avem? Căci, dacă păzim credința, ne păzim pe noi înșine pentru veșnicie, pentru a fi în lumină și în viața cea fără de sfârșit, plină de bucurie.

Sfântul Nichifor a fost Patriarh al Constantinopolului. În timpul său, era erezia împotriva icoanelor. După ce a propovăduit adevărul, s-a sfârșit în ziua de 13 martie. După el, au urmat cei puși de împărații eretici, Leon Armeanul și celălalt împărat eretic, care au fost atât de cruzi au numit patriarhi nelegitimi, necanonici, oameni care nu aveau dreapta credință, ci credința strâmbă de a prigoni icoanele.

Dumnezeu, însă, a rânduit ca, în cele din urmă, pe tronul împărăției de la Constantinopol să se ridice împărăteasa Teodora, cu fiul ei minor, Mihail. Până când acesta a ajuns matur, împărtăteasa a condus imperiul și a avut o misiune foarte frumoasă. În timpul său, au fost aduse sfintele moaște ale Sfântului Nichifor, la 13 ani după moartea sa. Chiar în ziua de 13 martie, ziua trecerii sale la Domnul, moaștele au fost readuse la Constantinopol.

Așa cum Sfântul Ioan Gură de Aur a fost alungat din scaun pentru că nu îngăduia imoralitatea și a fost readus după 30 de ani, tot astfel, Sfântul Nichifor a fost readus la Constantinopol după 13 ani. A fost așezat în Biserica Sfânta Sofia, de unde fusese alungat. Poporul s-a rugat pentru iertarea greșelilor înaintașilor.

Cine a fost cel care a adus sfintele moaște ale Sfântului Nichifor? Patriarhul Tarasie al Constantinopolului, care a restabilit dreapta credință împreună cu împărăteasa Teodora, convocând un sinod ce a readus icoanele la cinstea lor, împreună cu sfintele moaște și Sfânta Cruce.

Tot astăzi prăznuim o sfântă muceniță, Hristina. Aceasta a fost râvitoare pentru credință. În vremea marilor prigoane, ea era doar o copilă tânără, dar stăpânită de dragostea lui Dumnezeu. Propovăduia adevărul despre Hristos, în timp ce creștinii se ascundeau.

Avea o dorință atât de mare după Dumnezeu, a spus: „Eu trebuie să-L mărturisesc pe Hristos, căci, dacă nu-L mărturisesc, simt că nu mai trăiesc.” A fost prinsă și amenințată cu moartea, însă a răspuns: „Pentru mine, moartea nu este înspăimântătoare. Dacă mor pentru Hristos, mă voi duce la El, iar El mă va primi în viața cea mai plină de lumină și de bucurie pentru totdeauna.”

Și astfel, Sfânta Hristina și-a încheiat mucenicia, primind cununa cea neveștejită. Înainte de a i se tăia capul, a zis: „Hristoase, pentru Tine am mărturisit! Te iubesc! Ne e dor de Tine! Așteaptă-mă să vin la Tine!”

Astăzi pomenim și o sfântă cu un nume neobișnuit: Ipomoni, care înseamnă răbdare. Ea a fost împărăteasă provenind din neamul sârbilor, fiică de împărat și voievod. Cu puțin timp înainte de urcarea pe tron ​​a lui Ioan Paleologul, s-a căsătorit cu acesta, purtând inițial un alt nume – Rodica.

Au trăit împreună 35 de ani și au avut 8 ​​copii – șase băieți și douăfete. Era o femeie cu multă râvnă, cu mare evlavie la Sfântul Patapie. Făcea danii la mănăstiri și biserici.

Și-a crescut fiii în frica de Dumnezeu, iar doi dintre aceștia au fost împărțiți – Mihail și Constantin, cel din urmă fiind ultimul împărat bizantin, înainte ca cetatea Constantinopolului să cadă sub turci.

După moartea soțului ei, Sfânta Ipomoni a ales să meargă la mănăstire. Deși fusese împărăteasă, în mănăstire a primit ascultare și a fost smerită. Acolo i s-a dat numele Ipomoni , adică răbdare , pentru că într-adevăr era o femeie răbdătoare.

A trecut la Domnul în anul 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului. Dumnezeu a rânduit să nu vadă acest nenorocire și să nu fie martoră la sfârșitul tragic al fiului ei, Constantin, ultimul împărat bizantin.

Când a intrat în mănăstire, și-a împărțit avea săracilor. În semn de evlavie față de Sfântul Patapie, a ajutat la ridicarea unor biserici și mănăstiri. Moaștele Sfântului Patapie au fost ascunse într-o peșteră, alături de capul Sfintei Ipomoni. După moartea sa, trupul i-a fost așezat în mormânt, iar capul a fost dus lângă moaștele Sfântului Patapie, unde se face pomenirea ei cu multă evlavie.

Cei ce au o credință vie, statornică și lucrătoare, nu și-o pierd, indiferent de rangul pe care îl dobândesc în viață.

Dacă Sfânta Hristina nu oferă pildă de curaj, bărbăție și dorință de a fi cu Dumnezeu, Sfântul Nichifor nu arată statornicia și puterea credinței, iar Sfânta Ipomoni este exemplul de smerenie și dăruire.

Trebuie să învățăm și să ne creștem copiii în frica lui Dumnezeu, urmând pilda înaintașilor noștri. Mulți dintre ei au fost sfinți și au trăit o viață pilduitoare, asemenea Brâncovenilor, voievozilor Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab, dar și sfinților români canonizați recent.

Mai ales în Dobrogea, pământul binecuvântat al primilor martiri, avem o mulțime de sfinți – mucenici, cuvioși și ierarhi. Să le urmăm pildă, căci, urmand viața lor, ne vom sfinți și noi.

Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni!”

VIEȚILE SFINȚILOR

Împăratul Leon Armeanul, (813 – 820) nu a respectat hotărârile Sinodului VII ecumenic de la Niceea, ci a pornit din nou lupta împotriva icoanelor. În această perioadă, ierarhii care au luptat împotriva iconoclasmului au fost trimiși în exil.

Printre aceștia s-a numărat și Patriarhul Nichifor care a fost exilat în insula Proconis, și care a trecut la cele veșnice la 2 iunie 828, după 13 ani de exil.

În secolul al IX-lea, binecredincioșii împărați Teodora și Mihail, împreună cu cei mai de seamă monahi ai timpului au hotărât restabilirea cultului icoanelor, l-au alungat pe patriarhul Ioan și l-au ales și rânduit ca patriarh pe Metodie.

După patru ani, patriarhul Metodie a cerut împăraților să aducă la Constantinopol moaștele Sfântului Nichifor, care fusese îngropat în Biserica „Sfântul Teodor" de pe acea insulă.

Moaștele au fost întâmpinate de împărat, senatori și mulți credincioși cu lumânări aprinse, iar apoi au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli, la data de 13 martie. (Basilica)

Sfânta Ipomoni

Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinți pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale și familiile domnitorilor. După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii și moștenitorii regatului sârb al lui Ștefan Dușan, și soție a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.


Numele „Ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veșnice a împăratului Manuil al II-lea. Întreaga viață a Sfintei Ipomoni, ca prințesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar și ca simplă monahie, s-a întemeiat pe trăirea adevărurilor de credință ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe lângă calitățile intelectuale și morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trăsăturile sale fundamentale au fost neîncetatul „dor după Dumnezeu” și rugăciunea.

Sfânta Ipomoni este prăznuită de două ori pe an, pe 13 martie (în ziua trecerii sale la cele veșnice) și pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului și a morții fiului ei, Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul).

Sfânta Ipomoni s-a născut în jurul anului 1372 în familia lui Constantin Dragastes. Este demn de amintit faptul că mulți dintre strămoșii ei au fost sfinți, precum Sfântul Ștefan Nemanja,sau Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir.

Creșterea și educația Sfintei Ipomoni au fost de factură bizantină, fiind cunoscută influența culturii bizantine asupra spațiului slav. De asemenea, pe lângă educația laică, a fost crescută în credința ortodoxă a strămoșilor ei, maninfestând încă de timpuriu o credință profundă. Această credință a călăuzit-o și a luminat-o pe parcursul vieții ei pline de încercări și ispite.

Sfânta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci când s-a căsătorit cu Manuil al II-lea Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat al Bizanțului.

Noua viață a sfintei s-a arătat de la început a fi una plină de încercări și ispite, dată fiind și situația politică critică a Imperiului Bizantin.

Peste toate acestea, Sfânta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestând credința nestrămutată întru El. Ca împărăteasă a iubit poporul. A fost ca o mamă de care oricine se putea apropia pentru a primi mângâiere sufletească și cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce făcea era însoțit de rugăciune.

Filosoful Georgios Plethon scrie că în calitate de împărăteasă era de asemenea cunoscută pentru înțelepciunea și dreptatea sa: „A dat dovadă de inteligență și curaj, mai mult ca oricare altă femeie a vremii sale”.

Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soțului ei Manuil, lângă care a viețuit vreme de 35 de ani. Împreună lucrau virtuțile prin cuvinte și fapte. Dumnezeu le-a dăruit opt copii. Din șase băieți, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea și Constantin al XI-lea (ultimul împărat al Bizanțului), Teodor, Dimitrie și Toma au devenit conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete au murit la o vârstă fragedă.

Sfânta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii în dragostea față de Hristos sădind întru ei, prin rugăciuni și lacrimi, dragostea pentru virtute. Trei din copii au devenit monahi, Teodor și Andronic, fiind tunși în monahism în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.

Împăratul Manuil al II-lea, soțul sfintei, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu două săptămâni înaintea morții sale, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.

După moartea soțului, împărăteasa a devenit maică (1425) în Mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni („Răbdare”). În această mănăstire a viețuit vreme de 25 de ani.

Deși era împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.

Sfânta Ipomoni a ctitorit un așezământ pentru bătrâni, ce purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți”. Așezământul era situat în cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan unde se aflau și moaștele Sfântului Patapie Tebeul, față de care Sfânta Ipomoni avea o râvnă deosebită.

Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemand-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul ei, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit în timpul căderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.

Sfânta Ipomoni a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (în orașul Loutraki, Corint, Grecia) într-o peșteră, moaștele Sfântului Patapie Tebeul. În această peșteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie, lângă care a fost reprezentată și Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie. Tot aici a fost adus și capul Sfintei Ipomoni.

În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a înființat pe acest loc Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki), unde încă se păstrează cinstitul cap al Sfintei Ipomoni. (Viețile Sfinților)