Înainteprăznuirea Înălțării Sfintei Cruci – Sărbătorile mari din timpul unui an bisericesc sunt precedate de o zi de preserbare pentru pregătirea sufletească a credincioșilor. Între aceste sărbători se înscrie și cea închinată Sfintei Cruci.

Ziua de astăzi a Înainteserbării Înălțării Sfntei Cruci înseamnă începutul acestei sărbători. La slujbele din această zi se adaugă cântări, rugăciuni și lecturi biblice în legătură cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Este un moment de pregustare a bucuriei sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.

Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul – a fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37) din cohorta Italica din orașul Cezareea Palestinei. Deși era păgân, Corneliu era un om bun și milostiv așa cum vedem în Faptele Apostolilor, capitolul X. Aflând despre învățăturile și patimile Domnului nostru Iisus Hristos începuse să creadă și se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a primit Sfântul Botez.

Acest lucru nu era tocmai ușor de împlinit, deoarece creștinii veniți din Iudeea în frunte cu Sfântul Apostol Petru susțineau că păgânii trebuie să fie mai întâi tăiați împrejur, să primească legea mozaică și pe urmă să fie botezați. În Faptele Apostolilor capitolul X, versetele 10-16 se arată descoperirea lui Dumnezeu către Sfântul Apostol Petru prin care i se arată că și păgânii pot fi primiți la creștinism numai prin sfântul botez.

Corneliu Sutașul a fost cel dintâi păgân primit în creștinism, în felul acesta el a deschis calea păgânilor către Hristos. După ce a primit sfântul botez, Corneliu a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit Episcop. În timp ce se afla în Efes cu Petru și Timotei, sunt înștiințați că în orașul Schepsia există păgâni.

Au tras la sorți și aceștia au căzut asupra lui Corneliu. Ajungând în oraș, senatorul Dimitrie îl prinde pe Corneliu și îl obligă să jertfească idolilor. Atunci Corneliu s-a rugat lui Dumnezeu și s-a cutremurat pământul, prinzând sub dărâmături pe soția și fiul senatorului.

Dumnezeu ascultă rugăciunea lui Corneliu și Evdochia împreună cu Dimitrie sunt scoși teferi de sub dărâmături. În urma acestei minuni, senatorul Dimitrie se botează împreună cu familia sa și alți 277 de păgâni. Episcopul Cornelie a construit pe locul vechiului templu păgân, o frumoasă biserică. Despre moartea sa unii spun că a rămăs până la sfârșit în orașul Schepsia, iar alții spun că Sfântul Apostol Pavel l-a trimis ca Episcop în Troada (Troia – Ilion) și că acolo a murit.

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei – s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius. Nu avem informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar luând în considerare reputația sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creștinism, deducem că și-a însușit o cultură profană vastă și profundă.

Convertirea la creștinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl repspecta și îl iubea ca pe un părinte. Convertirea a produs o schimbare radicală a concepției Sfântului Ciprian despre viață, schimbare de care este uimit el însuși. A fost înzestrat cu două mari virtuți: castitatea și dragostea. În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei.

Ca Episcop s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare. În anul 250 în timpul persecuției împăratului Deciu a crescut numărul creștinilor din Africa care au apostaziat. Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Cirpian s-a retras într-un loc ascuns.

După aproximativ 15 luni de absență, Sfântul Ciprian a a avut mult de luptat cu cei care au apostaziat de la creștinism și a introdus ca regulă generală, pentru reintegrarea acestora, penitența. Sfântul Ciprian, cu Biserica Romei și cu Episcopii africani, a reprimit pe apostați, însă treptat, după un timp de penitență, excepție făcând cei bolnav pe moarte.

O contribuție deosebită a avut Sfântul Ciprian pe tărâm social, o dată cu izbucnirea ciumei, între anii 252-254 și a unui nou val de persecuții, implincâdu-se în numeroase acte de milostenie și întrajutorare creștină. În anul 256 izbucnind persecuția lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august.

În anul 257 este chemat din exil de Galeriu Maximus și după unele încercări de atragere a sa la păgânism, nereușite, este condamnat la moarte și executat la data de 14 septembrie 258. Executarea sa s-a făcut prin sabie în localitatea Ager Sexti, lângă Cartagina. Sfântul Ciprian al Cartaginei este părintele ecclesiologiei creștine.

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – Cuviosul Ioan s-a născut spre sfârșitul veacului al XV-lea, în satul Silvașul de Sus, din apropierea orașelor Hațeg și Hunedoara. El își însoțea părinții la lucrul câmpului unde, treptat, a început să înțeleagă, din contemplarea naturii, înțelepciunea și atotputernicia Ziditorului tuturor.

Credința i-a sporit prin învățăturile primite de la părinții săi dreptcredincioși și prin rugăciunile făcute în biserica satului, dar și în singurătate. Dorind să-și închine întreaga viață lui Dumnezeu, a părăsit casa părintească și s-a închinoviat în obștea călugărilor de la Mănăstirea Prislop, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana (†1406), în care se păstrau încă vii amintirea și rânduiala lăsate de marele stareț.

După mai mulți ani și după ce s-a deprins cu virtuțile ascultării și smereniei, cu binecuvântarea duhovnicului său s-a retras pe malul abrupt al pârâului Slivuț, nu departe de mănăstire, unde și-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”. Aici a viețuit în neîncetate rugăciuni și posturi, bine plăcând lui Dumnezeu.

Viața sa îmbunătățită s-a sfârșit, potrivit tradiției locului, în acest fel: Pe când își făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători, de pe versantul celălalt al prăpastiei, l-au vânat, neștiind că viețuia în acele locuri. Poporul dreptcredincios l-a cinstit cu evlavie ca sfânt încă din timpul vieții, dar și după neașteptatul lui sfârșit.

Vestea despre el s-a răspândit și în Țara Românească, de unde au venit câțiva călugări care i-au cerut trupul, ducându-l și tăinuindu-l într-una din mănăstirile de peste munți. Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop stă până astăzi pildă vie de sfințenie pentru credincioșii din părțile Hațegului și Hunedoarei, iar chilia Sfântului rămâne loc de pelerinaj pentru toți cei ce se îndreaptă către străvechea mănăstire a Prislopului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 19 iunie 1992 a trecut în rândul Sfinților din calendar pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, având zi de prăznuire data de 13 septembrie a fiecărui an.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sfântul Sfințit Mucenic Gordian și Sfinții Mucenici Macrovie (Macrobiu), Helie, Valerian, Zotic, Seleuc și Lucian, au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuției lui Liciniu.

Sfinții Macrobiu și Gordian erau doi tineri de prin părțile Asiei Mici, unul era din Paflagonia, iar celalalt din Capadocia. Amândoi slujeau la curtea împaratului Liciniu. Dar, într-o zi aflându-se că sunt creștini, au fost exilați în Scythia Minor, la Tomis.

Aici a avut loc judecarea și execuția Sfinților Zotic, Lucian și Helie, care în final au și fost decapitați pentru faptul că au refuzat să se lepede de credința creștina. La aceasta au fost nevoiți să asiste și cei doi sfinți exilați de Liciniu.

Ulterior, Macrobiu și Gordian au primit și ei mucenicia, fiind condamnați la moarte prin ardere în foc. Ultimul dintre cei prăznuiți în această zi, Sfântul Mucenic Valerian, a murit plângând pe mormintele fraților săi de credință.

Sursa:Basilica