Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1671-1724) a fost stareț al Mănăstirii Neamț, devenind apoi episcop al Romanului între 1704-1714. S-a retras din scaunul episcopal întemeind Schitul Pocrov (Acoperământul Maicii Domnului). Apoi a pribegit prin Transilvania și în cele din urmă a ajuns la Pecerskaia Lavra din Kiev. În anul 2007 a fost proslăvit de Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea sa făcându-se pe 14 aprilie.

Sfântul Ierarh Pahomie (Penciu) s-a născut în satul Gledin, județul Bistrița-Năsăud în preajma anului 1671. In 1697 a primit tunderea monahală în obștea Mănăstirii Neamț, iar între anii 1702-1704 a fost stareț al acestei mânăstiri. După ce vizitează Mănăstirea Pecerska și pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, se întoarce la metanie și se face sihastru în Muntele Chiriacu. La 17 ianuarie, 1707, este hirotonit episcop de Roman, iar după șapte ani se retrage din nou în pustie și întemeiază Schitul Pocrov, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului".
 
Din cauza vitregiei vremurilor, în anul 1716 pribegește în Transilvania, apoi se stabilește la Mănăstirea Pecerska. Răpus de boala, Hristos Domnul, Arhiereul cel Veșnic, îl cheamă la odihna cerească în ziua de 26 a lunii aprilie a anului 1724. A fost îngropat în biserica cea marea a Lavrei Pecerska fiind prohodit de Arhiepiscopul Varlaam Vanatovici al Kievului împreună cu tot soborul. La scurt timp ucenicii îi aduc moaștele la Pocrov, așezând-le în biserică.
 
În 9 septembrie 2013 în urma unor reparații la pardoseala bisericii Schitului Pocrov, în chip minunat, s-au descoperit moaștele Sfântului Pahomie.

Cum a devenit Cuviosul Pahomie episcop al Romanului

Punându-i mitropolitul și alte multe întrebări din Sfintele Scripturi și uimind pe toți cu răspunsurile lui, îndată au ieșit de sub perdea sfetnicii domnului care erau tăinuiți și au strigat: „Cuviosul Pahomie să fie episcop la Roman!”. Și într-un glas toți au răspuns: „Amin!”. Atunci, arhimandritul Pahomie, nemaiputând scăpa, îndată a fost hirotonit episcop și așezat în scaunul vacant de la Roman.

În toamna anului 1706, au poposit la Mănăstirea Neamț câțiva boieri din sfatul țării, rude ale domnului Moldovei, Dimitrie Cantemir. A doua zi, umblând prin păduri după vânat, au rătăcit și au dat de chilia Cuviosului Pahomie. Deci, rămânând peste noapte la chilia lui, s-au rugat împreună și au vorbit multe cuvinte despre credință din Sfintele Scripturi, încât s-au uimit boierii de înțelepciunea și sfințenia vieții lui. Apoi i-au adăugat: 

– Se cuvenea, părinte, să fii episcop și păstor de suflete, iar nu să stai ca o făclie ascunsă în pustia aceasta! 

– Ei, fraților, eu sunt om păcătos și nu sunt vrednic de asemenea cinste, a răspuns sihastrul. 

A doua zi, petrecându-i, cuviosul i-a binecuvântat și le-a zis:

– Mergeți înainte cu Hristos și numaidecât în poiană veți afla destul vânat!

Și cu adevărat, au aflat vânat din belșug.

Rămânând vacant scaunul Episcopiei de Roman, se sfătuia mitropolitul cu domnul Moldovei pe cine anume să pună episcop, că nu găseau un părinte vrednic de o cinste ca aceasta. Atunci, boierii care fuseseră la Mănăstirea Neamț au spus: 

– Noi știm un sihastru sfânt ce se nevoiește în Munții Neamț, vrednic de a fi episcop, dar cum să-l aducem aici, că fuge de orice dregătorie?

– Mergeți, a zis mitropolitul, și-l îndemnați să vină la Iași, spunând că pentru oarecare întrebări de dogme este chemat și credem în Dumnezeu că va veni. 

Aducându-l boierii la mitropolie pe Cuviosul Pahomie, la începutul anului 1707, după Bobotează, îndată mitropolitul, adunând pe sfetnicii săi, l-a chemat la sine pe sihastru și i-a zis: 

– Te-am chemat, părinte, să ne ajuți la apărarea dreptei credințe, că avem pe oarecare ce învață greșit dogmele Bisericii Ortodoxe. Spune-ne, așadar, cum trebuie înțeleasă dogma Sfintei Treimi? Dar dogma întrupării Domnului din Sfânta Fecioară? Și prin ce mijloace lucrează harul la mântuirea omului? 

Deci, punându-i mitropolitul și alte multe întrebări din Sfintele Scripturi și uimind pe toți cu răspunsurile lui, îndată au ieșit de sub perdea sfetnicii domnului care erau tăinuiți și au strigat: 

– Cuviosul Pahomie să fie episcop la Roman! 

Și într-un glas toți au răspuns: „Amin!”.

Atunci, arhimandritul Pahomie, nemaiputând scăpa, îndată a fost hirotonit episcop și așezat în scaunul vacant de la Roman.

Timp de 7 ani, cât a păstorit turma lui Hristos, episcopul Pahomie s-a dovedit un mare păstor de suflete. Căci hirotonea numai preoți cu viață aleasă, cunoscători ai Sfintei Scripturi, iar prin mănăstiri și schituri rânduia egumeni și duhovnici iscusiți, spre lauda lui Dumnezeu și mângâierea credincioșilor. Apoi scria și cărți de învățătură, cerceta pe toți, făcea milostenii la săraci și se nevoia mult cu cele duhovnicești.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 255-256)