Agheu a fost unul din ultimii proroci ai Vechiului Testament. Numele "Agheu" înseamnă "sărbătoare", "cel ce sărbătorește" sau "cel ce este sărbătorit".  Acesta s-a născut în Babilon, în timpul robiei babiloniene a poporului lui Israel, cu 470 de ani înainte de Hristos.  

Tânăr fiind, a mers la Ierusalim îndemnând pe Zorobabel și pe losua preotul să reconstruiască Templul Domnului, prorocind că noul Templu va avea o cinste mai mare decât a avut Templul ridicat de Solomon: "Și slavă acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), aceasta pentru ca Mântuitorul Hristos avea să intre în acest nou Templu. Sfântul Proroc Agheu încă din timpul vieții sale a putut vedea ridicarea părții din Templul ridicat de Zorobabel.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea:

- Sfântului Mucenic Marin; Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam și încă de tânăr a făcut parte din senatul roman și a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creștin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Și atunci a primit sfârșitul prin sabie. Tatăl lui și mama lui l-au însoțit până la locul de osândă, fericindu-l.

 

- Sfinților Prom și Ilarie; care de foc s-au săvârșit.

 

- Sfintei Teofana; Sfânta Teofana s-a născut și a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiții Martinachi, fata lui Constantin și a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin și Ana se mâhneau și se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, și chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor și le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Și se rugau, zicând: "Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topește pe noi, robii tăi!". Și pentru că s-au rugat cu credință au primit o fetiță. După ce a fost înțărcată și după ce a împlinit șase ani, a învățat Sfintele Scripturi și se împodobea cu tot felul de virtuți. Părinții vedeau toate acestea și se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut și a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împărați după o copilă frumoasă și virtuoasă, ca să fie dată soție fiului lor, Leon împăratul. Și au găsit împărații toate aceste bunătăți la Teofana, fiica lui Constantin și a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie și de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme și vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, așa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soția sa, trei ani. De sfințirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, și au ieșit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărătești, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieții, ca pe o pânză de păianjen și umbră, le disprețuia; nu înceta zi și noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări și rugăciuni și să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era înveșmântată pe dinafară cu toate podoabele împărătești, dar pe sub podoabele acestea își chinuia în ascuns trupul în zdrențe. Îi plăcea viețuirea schimnicească și disprețuia mesele bogate și scumpe; se hrănea cu pâine și cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână și podoabele, socotite de lume de preț pentru desfătările vieții; dădea celor lipsiți hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuință pe văduve și orfani; îmbogățea cu bani și cu moșii locașurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de frați; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: "Domnule". Nu rostea jurământ cu limba ei și nici minciună sau ocară nu ieșea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze și să jelească pe ascuns, să ude așternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu așternuturi țesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul și se culca jos, pe podea, pe care așternea o rogojină și zdrențe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina viețuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar și boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obișnuită cu grăirea dumnezeieștilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de șapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferințele celorlalți; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniți, sprijinea pe văduve, era bucurie și mângâiere celor împresurați de necazuri și nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume și de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea și n-a fost lipsită de bunătățile cele făgăduite. Simțind că pleacă din trup și din lume, a chemat pe toți să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, și așa și-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul. (Calendar Ortodox)

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.