16 ianuarie: Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru. Minunea eliberării din temniță a Sfântului Petru prin atingerea îngerului trimis de Domnul

Sărbătoarea „Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru" este prăznuită de Biserica Ortodoxă la data de 16 ianuarie.
În această zi, Biserica Ortodoxă mărturisește minunea eliberării din temnița a Sfântului Petru și se închină cinstitelor lui lanțuri, care au căzut la atingerea îngerului.
Sfântul Apostol Petru (Simon) a fost un pescar din localitatea Betsaida, fratele Sfântului Apostol Andrei. Mântuitorul l-a chemat la apostolie mai întâi pe Sfântul Apostol Andrei, iar mai apoi a venit și fratele acestuia, Simon (Petru). "Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan (Botezătorul) și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: Am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos)" (Ioan 1, 40-41).
Din Faptele Apostolilor (12, 1-11) se cunoaște că în anul 42, regele Irod Agripa a poruncit ca Sfântul Apostol Petru să fie întemnițat și legat în lanțuri. Dar Sfântul Apostol a fost dezlegat și eliberat de un înger.
"Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostași, legat cu două lanțuri, iar înaintea ușii paznicii păzeau temnița. Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini" (Fap. Ap. 12, 6-7).
Lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru tămăduia neputințele și gonea duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de acest lanț se sfințea. Acesta a fost păstrat de credincioșii din Ierusalim, trecând de la unii la alții, până când patriarhul Iuvenalie l-a dat împărătesei Evdochia, care l-a dus la Constantinopol în anul 437 sau 439.
De aici, lanțul cu care a fost legat Sfântul Petru, a ajuns la o altă împărăteasă, Eudoxia, fiind depus într-o biserică ridicată în cinstea Sfântului Apostol Petru.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Sfântul Petru
Locații: România Țara Sfântă
Subiecte: Sărbători creştine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)