16 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen, episcop de Pidahtoe, și cei 10 ucenici ai săi

Pe data de 16 iulie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Sfințit
Mucenic Atinoghen, episcop de Pidahtoe, și pe cei 10 ucenici ai săi.
În aceeași zi, mai sunt pomeniți și Sfântul Mucenic Avudim; Sfântul
Mucenic Faust; Sfântul Antioh; Sfânta Muceniță Iulia.
Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen, originar din Sevastia Capadociei, a fost episcop al orașului Pidahtoea.
În timpul persecuției împăratului Dioclețian, Sfântul Atinoghen s-a retras într-un schit din apropierea satului Pidaton. Aici trăia împreună cu 10 ucenici în rugăciune. Într-o zi, pe când Sfântul Atinoghen nu se afla în schit, ucenicii săi au fost prinși din porunca guvernatorului Filomarh și apoi uciși.
Plecând în căutarea lor, Atinoghen i-a aflat în temnița dregătorului și l-a mustrat pe acesta, atrăgând mânia guvernatorului, care a poruncit să fie omorât.
I s-a respectat totuși ultima dorință, aceea de a primi moartea în mănăstirea sa, prin tăierea capului.
Tot, astăzi, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfânta Muceniță Iulia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

Actrița Manuela Hărăbor, după vot: ”Exista o vreme când onoarea era salvată prin duel. Astăzi am înlocuit pistolul cu ștampila. Am votat cu gândul la tata și pentru viitorul copilului meu”

George Simion, la conferința Romanian Business Leaders: ”Ca să evităm falimentul trebuie să scăpăm de paraziții din administrația locală și centrală” - VIDEO
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos împăratul Dioclețian
Locații: Imperiul Roman
Subiecte: Calendarul zilei Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)