ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales între bine și rău."-  Părintele Justin

„La ora 22:40, ora României, în ziua de Duminică, 16 iunie 2013, după o suferință de mai multe săptămîni și după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viața aceasta trecătoare și s-a mutat la cereștile cete, la Sfinții Mucenici și Mărturisitori pe care atît i-a iubit și după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat între anii 1948-1964 pentru iubirea de Dumnezeu și de neam, făcînd parte din Mișcarea Legionară, alături de alți 1.000.000 de români din toate categoriile sociale, iar între anii 1967-1975 a fost reprimit în monahism ca viețuitor al Mănăstirii Secu, între 1975-1991 ca viețuitor al Mănăstirii Bistrița, apoi în 1991 cîteva luni din nou la Mănăstirea Secu (toate în jud. Neamț). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici), a spitalului, azilului de bătrîne și căminului de copii.

În ultimii 21 de ani a primit în fiecare zi cîteva sute, uneori mii de oameni care l-au căutat pentru binecuvîntare sau povățuire, cîștigîndu-și, astfel, numele de "Duhovnicul Neamului”.

De la sfîrșitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîțiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicațiile medicale în urma cărora, după o suferință mucenicească pe deplin asumată și conștientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Obștile Mănăstirilor Petru Vodă și Paltin”

Cu câteva zile înainte de a-și da ultima suflare, părintele, într-o dimineață, în zori, și-a ridicat ușor capul și, binecuvântând în văzduh, a spus:

Doamne, binecuvintează pe toți românii din această țară!

Apoi a doua oară:

Doamne, binecuvintează pe toți românii de pretutindeni!

Apoi a treia oară:

Doamne, binecuvintează această țară, România!

Dintre ultimele povețe...


„Vineri, 31 Mai 2013, după terminarea Sfintei Liturghii, părintele stareț s-a împărtășit cu Sfintele Taine și s-a odihnit cîteva ceasuri. Pulsul i-a fost stabil și respirația bună.

La orele 17 Înalt Prea Sfințitul părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei, a venit și a săvîrșit Taina Sfîntului Maslu în fața chiliei Părintelui Justin.

La sfîrșit, părintele mitropolit i-a cerut părintelui stareț cîteva cuvinte de folos, dintre care redăm cuvîntul adresat poporului român și arhiereilor Bisericii:

Mitropolitul Teofan: – Pentru poporul român ce cuvînt lăsați, părinte?

Părintele Justin: – Poporul român… pentru poporul român este un cuvînt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit și forțat, împins, fără stăpîn. Poporul e fără stăpîn, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menține într-o unitate, așa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată, în care…

Mitropolitul Teofan: – Ce să le spun fraților arhierei: prea-fericitului, fraților arhierei din Sfîntul Sinod?

Părintele Justin: – Au o răspundere cum nu a existat și nu există în lupta aceasta a noastră duhovnicească. Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparație în periodul istoric cu ceea ce a fost și ceea ce este în istorie și toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi sîntem… în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană… Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care n-are soluție, nu există … rezoluții și situații. Din noaptea aceasta și pînă mîine noapte să rezolvăm problemele pe planul cel duhovnicesc, spiritual și administrativ. Dacă nu va exista această unitate și înțelegere, atunci nu putem face nimic. Nu putem face nimic. Să fim mulțumiți, bucuroși, să stăm drepți, chivernisitori, cu răspunderea înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, cîte le-am făcut în viață. Dumnezeu să-i ocrotească.”

Unitate, pocăință, ascultare, rugăciune 


ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

După o viață adâncă, cuprinzătoare, înălțătoare, tulburătoare și sfântă, Părintele s-a îndreptat spre Împărăția Cerurilor, Împărăție pe care a pregustat-o încă din această viață.  A mărturisit un testament: în primul rând, a ținut să ceară iertare tuturor, începând cu Patriarhul țării.

A dorit, de asemenea, să comunice unui popor pe care el, cu durere, îl numea „fără stăpân”, a dorit să-i comunice patru lucruri, prin patru cuvinte rostite cu greu, dar apăsat. Cele patru cuvinte, lăsate ca stâlpi de rezistență pentru cei care doresc să-i urmeze drumul sufletului său, au fost: în primul rând, unitate în orice situație; în al doilea rând, pocăință multă, ca Dumnezeu să ne ierte de prea multele noastre păcate; în al treilea rând, ascultare în Biserică să fie, și toate așezate sub egida rugăciunii de zi și de noapte.  Unitate, pocăință, ascultare și rugăciune!

Acest testament l-a rostit în numele lui Dumnezeu Atotțiitorul, Căruia i-a închinat viața, cu durere pentru neamul său și cu dragoste nesfârșită pentru familia creștină. Căci acestea au fost cele trei altare cărora Părintele Iustin s-a consacrat: Dumnezeu, neamul său și familia creștină.

Fragment din cuvântul rostit de ÎPS Mitropolit Teofan la înmormântarea Părintelui Justin Pârvu

 

„PUȚINI SUNT ACEIA CARE ÎȘI ÎNNOBILEAZĂ SUFLETUL ÎN ÎNCERCĂRI, CEI MAI MULȚI DEVIN MAI RĂI”

Trebuie să ne ținem tare de nevoință pentru că o să căutăm momentele acestea și nu o să avem loc, nu o să avem odihnă și liniște să le mai facem. Trebuie să ne formăm de la început în duhul nevoinței și al ostenelii.

Nu vă odihniți cu gândul că: „eu mă spovedesc la părintele Stareț” sau la cutare, nu lăsați lucrurile să meargă „pe sprânceană”, că atunci când o să vină lucrurile acestea grele peste noi va fi mult mai greu; că acum au cam început ăștia constrângerile. În Grecia sunt deja conflicte provocate de turci în legătură cu niște insule și nu-i exclus să înceapă și un război. Și noi așteptăm o „zarvă” din asta că poate mai întârzie planurile acestea cu cip-urile. Astea sunt o ispită tare mare. Vor fi multe mijloace de constrângere, nu doar războaie, pentru că astea înrăutățesc viața omului, distrug și pierd orice liniște sufletească iar omul devine mai dur și mai sălbatic. Puțini sunt aceia care își înnobilează sufletul în încercări, cei mai mulți devin mai răi. Dumnezeu le îngăduie spre pocăință dar puțini înțeleg. Omul, în situații grele și excepționale, devine sălbatic. Ei bine, suferința aceasta să știți că este adevărata stare creștină.

Vremurile acestea sunt rele. În vechime nu veneau peste obștile monahale și peste asceți nici poliția, nici controalele de stat ca să-i tulbure pe monahi. Erau cumva mai liberi și mai de sine stătători. Noi însă la ora aceasta trebuie să luptăm și cu cel văzut și cu cel nevăzut, să lupți și cu tine, să lupți și cu lumea și cu dracu. S-au schimbat mult nevoile. Acum 50 de ani, de exemplu, nu se pomeneau atâtea boli organice, ori psihice – nu mai vorbesc, sau demonizări. Preoții aveau mult mai puține pomelnice și le pomeneau singuri sau cu diaconii și scoteau părticele pentru fiecare. Acum s-au înmulțit așa de mult încât sunt nevoiți și monahii să pomenească.

(,,,) Păi nu vedeți și sistemul acesta cât de perfid este, cât de evoluat, încât încearcă să-ți prindă și gândul, iar dacă îți atinge gândirea aici este și partea sufletească și-apoi când a reușit să intre satana pe firul acesta apăi să vedeți că nu este deloc ușor. În reeducarea de la Pitești și în general în sistemul comunist de detenție unde era atacul cel mai mare? În spirit. Trupul îl torturau și îl făceau una cu pământul, dar miza lor era sufletul. Acum sunt alte metode; dacă vrei un servici sau ceva te condiționează prin diverse lucruri: să te înscrii în cutare organizație sau lojă masonică. În lupta asta anticreștină de veacuri s-a urmărit întotdeauna lepădarea de Hristos.

În Vechiul Testament îl avem pe Aaron care purta stele pe umeri și aceasta a rămas ca o consemnare a nevoinței în istoria poporului evreu. Mă gândesc că și steaua bolșevică tot de acolo se trage, ca un simbol care a fost preluat și pus pe frunte. Probabil și cip-urile astea, dacă o să îngăduie Dumnezeu să vină peste noi, tot pe frunte se vor pune. Este destul de important pentru că aceasta va fi ca o mucenicie mai directă. Cred că numai mucenicia ne mai mântuiește, o ocazie mai fericită decât aceasta nici nu cred că există. Oasele noastre vor grăi. Chiar dacă vor fi aruncate pe undeva, acolo unde vor fi, vor lucra dacă au fost sălaș al Duhului Sfânt.

Trebuie să păstrăm mintea limpede. Să nu ne intereseze dacă vom trăi bine sau rău, mult sau puțin, dacă vom dormi pe canapea sau pe o cioată, dacă vom sta în căldură sau frig. Sunt grele aceste vremuri pentru că și ispitele au devenit atât de subțiri, încât aproape că ating sufletul. Creștinii de altfel au aceeași șansă și mod de mântuire ca dintotdeauna, doar că în plus sunt și încercările acestea moderne și ascuțite ale supratehnicii. Altădată forța răului era legată de rugăciunea marilor trăitori, acum însă această forță este mult mai slobodă. Lipsa de rugăciune face ca sufletul nostru să se umple de răutate[1].

[1] Cuvânt adresat maicilor din mănăstirea Paltin Petru-Vodă, 2011.

(Continuare în Revista Atitudini Nr. 69)

 

 Mărturia unui pustnic despre Părintele Justin

„Răspunsul părintelui Justin [cu privire la Dictatura Biometrică] a fost limpede, în acord cu ceilalți mari duhovnici ai Filocaliei și cu părintele Cleopa și părintele Stăniloae, și anume: până la căderea totală sunt căderile treptate, exact ca la ispitele cu gândul, cu voia, cu inima, și așa mai departe, cuprinzând toată ființa și toată fapta, până la căderea totală. Treptele căderii sunt, în cazul acesta: părerea că cipul nu e rău, părerea că poți să-l „contracarezi”, încrederea adică în puterile tale de creatură neputincioasă – vai! că nici Dumnezeu nu ajută pe cel ce crede că se poate ajuta singur! -, apoi urmează folosirea tot mai deasă a tehnologiei ca înlocuitoare a realității (cei care nu pot trăi fără tehnologie, care nu pot gândi singuri fiindcă n-au exercițiul citirii, nici al meditării, și nu pot comunica decât prin tehnică – și ce poți comunica, dacă nu gândești, decât senzațiile propriului trup și zvonurile primite de la alții, și asta înseamnă îndobitocire), apoi urmează primirea actelor de identitate cu cip, care reprezintă lepădare de Hristos. Deci fiindcă odată cu lepădarea de Hristos pleacă harul, căderea se face dintr-una în alta, aproape fără să te mai poți opri, și ajunge omul să primească implantarea, care reprezintă lepădarea de condiția umană, pierzania totală, definitivă, și pe pământ, și în veșnicie. Acele momente sunt foarte, foarte aproape. Deja au început. (...)

Părintele duhovnic mi-a lăsat cu limbă de moarte să mă rog nu pentru altceva decât pentru două lucruri: 1. iertarea păcatelor mele și ale neamului și 2. ca nu cumva arhiereii să cadă în ispita de a accepta identitatea lui Antihrist. Pentru că dacă arhiereii, în număr cât mai mare, fiecare în eparhia sa, nu respinge, și dacă toți dimpreună nu dau anatemei identitatea antihristică, al cărei simbol este cipul, mare parte din Biserică va cădea, și va rămâne unul-doi arhierei, drept-credincioși, mai prețioși decât toată planeta, și o mână de creștini, ascunși prin crăpăturile pământului. Dacă arhiereii nu au vedere duhovnicească să vadă lucruri pe care oamenii simpli, ca mine, păcătoși, le văd de la Dumnezeu, din Mila lui Dumnezeu, atunci să ne rugăm cu post și lacrimi pentru ei, să le arate Dumnezeu! Doamne, fă milă cu turma Ta, și luminează pe păstori! Doamne, suntem nevrednici să mai ții pământul pe care l-am spurcat noi cu gândurile și cuvintele și faptele și voile noastre, dar Tu ești îndelung-răbdător și mult-milostiv, miluiește-ne, mai așteaptă-ne, Doamne, să ne pocăim, Doamne, nu Te mânia pe noi foarte…!

Prin 2007, când i-am povestit părintelui Justin vedenia de mai sus, a zis: „bine că ai văzut numai atât! Că ce mai urmează nu poate nimeni din cei de azi să vadă”. Însă cu câțiva ani mai pe urmă mi-a arătat el însuși mai multe despre acest subiect, nu atât prin cuvinte, cât prin rugăciunile cu care mă sprijinea clipă de clipă, ca pe fiecare dintre fiii lui duhovnicești (și sunt câteva mii). Ultima dată când m-am spovedit la el, în martie 2013, venisem odată cu părintele Gherontie și eram amândoi cazați în chilii pe același etaj cu părintele Justin. Atunci, noaptea aceea, a fost cel mai greu… Părintele Gherontie s-a chinuit cel mai mult în trup, părintele Justin avea ochii umflați de plâns, încât dimineață mă miram că n-am murit nici unii iar Părintele Justin a zis: „se vor desface toate în stihii, măi!”… „În noi? Sau creația, părinte?” l-am întrebat eu. „Când oamenii n-or mai fi oameni!”.”

*

Între creștini nu există despărțire: Duhul Sfânt și Trupul și Sângele lui Hristos ne unesc pe toți întru Tatăl, fără de spațiu și timp, în cea mai minunată fericire. Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ție!

Surse: Revista Atitudini și Mănăstirea Petru Vodă