La 16 martie 1957, la Paris, marele român din Hobița, sculptorul Constantin Brâncuși, pleca la Domnul după ce schimbase la față arta omenirii. Pe 19 martie era înmormântat în cimitirul parizian Montparnasse.

Când era student de liceu la Craiova, Brâncuși a cântat la Biserica Madona Dudu din oraș, amintește Ziarul Lumina.

Mai târziu, a făcut parte din corala bisericii bucureștene Mavrogheni: între 1898 și 1902, când studia Sculptura la Școala de Belle Arte.

Parohul Radu Petre Mureșan crede că în aceeași perioadă Brâncuși a fost și ipodiacon la Mavrogheni.

La fel avea să fie și mai târziu, la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Paris: cântăreț în strană și ipodiacon - FOTO MAI SUS.

De altfel, Brâncuși afirma despre credință și artă: Tot ce se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut. Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase.

Până în ultimele clipe de viață, Brâncuși a fost un om cu frică de Dumnezeu. În primăvara anului 1957, Constantin Brancuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris. După ce se spovedește și se împărtășește, sculptorul gorjean îi mărturisește: "Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țara mea". 

Deși bolnav, Brâncuși a hotărât să rămână acasă, cerând ca patul său să fie mutat din camera lui obișnuită în atelierul în care a sculptat peste 40 de ani, unde L-a întâlnit pe Dumnezeu. Cu ultimele puteri, bătrânul sculptor a spus: "Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup... mă aflu printre lucrurile esențiale. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu și nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi. Îl voi aștepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu."

Poetul Laurian Stănchescu a propus în urmă cu mai mulți ani repatrierea osemintelor lui Constantin Brancuși, demers ce nu a fost soluționat până astăzi.

Vă prezentăm mai jos o serie de filmări cu și de Constantin Brâncuși, marele român și sculptor al Secolului XX, realizate în România interbelică și în atelierul său de la Paris, după elogiul doamnei Maria Toacă:

A LUAT ȘI ÎN MORMÂNT ZBORUL, CA SĂ AJUNGĂ MAI REPERE LA RĂDĂCINI 

Cel mai bine plătit sculptor din lume, cum era Constantin Brâncuși la sfârșitul vieții, spunea că munca sa  nu-i creatoare: "E muncă și atât. Numai Dumnezeu creează. Eu tai piatra, o lustruiesc...". 

Extraordinar de simple în măreția și profunzimea lor genială sunt toate câte le avem de la Constantin Brâncuși – chiar și sfârșitul vieții. Moartea l-a găsit la 81 de ani, la vârsta când se odihnea resemnat pe Olimpul celebrității și nimic nu-l mai interesa. Trăia liniștit în atelierul său din  Montparnasse, detașat de haosul de afară. Cele două războaie mondiale, frământările lumii nu-i afectau modul de viață, nelăsând urme nici în creația sa. Nu avea temere de moarte artistul care pătrunse tainele neantului, reușind să transforme materia în sprit.

Avea putere să glumească chiar în fața morții. Le spunea prietenilor că se reține pe pământ de dragul colegilor artiști vecini cu atelierele. Autoritățile Parisului preconizau să construiască pe acel loc o clinică, însă nu îndrăzneau să treacă la faptele atât timp cât se afla acolo o celebritate ca Brâncuși. "Unii așteaptă să mor, alții se roagă să mai trăiesc. Trăiesc și mă amuz", făcea Brâncuși haz de  necaz, știind că numai sculpturile sale nu-l lăsau să închidă ochii pentru vecie. Credea că viața i-a fost „o succesiune de întâmplări minunate” și că va trăi continuu în zborul păsării măiestre.

I-a rămas scris în istoria vieții că s-a stins la ora 2 dimineața, 16 martie 1957, asta, însă, e doar pentru simpli muritori care trăiesc în timp. Pentru Brâncuși timpul n-a însemnat nimic: „Viața omului e scurtă dacă privești înapoi. Timpul nu înseamnă nimic – este nimic. Ceea ce ai făcut este important”.

Și nici trupul nu însemna mult pentru părintele zborului, românul care ne-a dăruit dorul de a căuta înălțimi. „Trupul meu, al tău, și-al altora nu este decât unealta”. Cei care i-au fost aproape în ultimele zile au lăsat scris că genialul Brâncuși și-a dorit o înmormântare simplă, fără sicriu, fără „închisoarea de lemn”: „Mai bine puneți-mi trupul nevrednic gol, în pământ, pentru a deveni țărâna din care s-a născut”.

A luat și în mormânt o parte din zbor, dorind poate ca unealta care-i era trupul să ajungă mai repede la firul de iarbă, ca să nu se stingă nicicând misterul sărutului pământesc. (Maria Toacă) 

VIDEO:

Foto: Laurian Stănchescu (Facebook)