16 septembrie: Sfânta Mare Muceniță Eufimia, care a adus lumină la Sinodul din Calcedon. Minunea care a umilit ereticii

Aceasta a trăit pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian Galeriu (305-311). Ea s-a născut și a crescut la Calcedon, în ținutul Bitiniei, lângă Bosfor, fiind fiica unui oarecare Filofron și a Teodosianei, și era în rânduiala fecioarelor Bisericii, îndeletnicindu-se cu duhovniceștile nevoințe, întrucât își închinase viața lui Hristos, scrie Basilica.ro. Sfânta Eufimia era o fecioară foarte frumoasă, de neam bun, fiica
binecredincioșilor părinți Filotron Sigeliticul și Teodorosia. Deoarece a
refuzat să aducă jertfă idolilor, a fost supusă la numeroase chinuri
care au ajutat-o să câștige cununa muceniciei, scrie Doxologia, prezenând viața ei. Sfânta a rămas în istorie și prin minunea de la Sinodul cel mare din Calcedon (451):
În zilele binecredincioșilor împărați Marcian și Pulheria (450-457), în anul 451, s-a adunat la Calcedon Sinod mare, de 630 de Sfinți Părinți din toată lumea. Ei au osândit erezia lui Dioscor și al lui Eutihie, care învățau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire și o lucrare, și nu primeau dreapta credință ortodoxă, care învață că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, Care după întrupare are două firi: dumnezeiască și omenească, unite între ele în chip neîmpărțit și nedespărțit, neamestecat și neschimbat. Părinții de la Calcedon au arătat că izbânda hotărârilor Sinodului se datora și mijlocirilor Sfintei Eufimia. Astfel, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credințe, Sfinții Părinți ai Sinodului au zis către eretici:
„Scrieți, într-o carte, mărturisirea credinței voastre și vom scrie și noi mărturisirea noastră. Amândouă scrierile să le pecetluim și să le punem în racla cu preacinstitele moaște ale Marii Mucenițe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credința cea dreaptă”.
Și, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Iar după trei zile de post și rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioșilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioși la picioarele ei. Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniță Eufimia este înfățișată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână. Pentru această minune, Mucenița este prăznuită și la 11 iulie, iar duminica următoare acestei date este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul al patrulea Ecumenic.
Pentru rugăciunile Sfintei Mari Mucenițe Eufimia, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

Mentalitate de #rezist: Claudiu Bleonț, susținător al lui Nicușor Dan, și-a umilit fiica de 11 ani, pe scenă la Premiile Gopo: ”TACI DRACU' DIN GURĂ SĂ NU MĂ FACI DE CĂCĂT!” - VIDEO

3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

Actrița Manuela Hărăbor, după vot: ”Exista o vreme când onoarea era salvată prin duel. Astăzi am înlocuit pistolul cu ștampila. Am votat cu gândul la tata și pentru viitorul copilului meu”

George Simion, la conferința Romanian Business Leaders: ”Ca să evităm falimentul trebuie să scăpăm de paraziții din administrația locală și centrală” - VIDEO
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Imperiul Bizantin Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)