18 ianuarie: Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei
Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă la 18 ianuarie.
Sfântul Ierarh Atanasie, originar din Alexandria Egiptului, a trăit în secolul al IV-lea. A fost martor al succedării pe tronul imperial a câtorva împărați romani, de la Constantin cel Mare (306-337) până la Valens (364-378). Educat în spirit creștin a urmat cele mai renumite școli ale vremii.
Sfântul Atanasie a fost ales în scaunul episcopal din Alexandria, dar, din cauza permanentei lupte cu ereticii arieni, printre care se aflau și ierarhi ai bisericii creștine, a fost exilat de cinci ori din cetate.
În acea mare furtună și tulburare stârnită de erezia ariană (care tăgăduia Dumnezeirea Fiului), patriarhi în centrele bisericii drept măritoare erau: Maxim al Ierusalimului (333-350), Alexandru al Constantinopolului (327-337) și Atanasie al Alexandriei (328-373) care, deși în surghiun, nu lăsa cârma bisericii, cu cuvântul și cu scrisul îndreptând dreapta credință.
Sfântul Atanasie a trecut la Domnul după 46 de ani de episcopat și după osteneli lungi și multe nevoințe pentru dreapta credință. În urma multor izgoniri, a viețuit un timp scurt în liniște și pace în scaunul episcopal, apoi s-a dus către părinții săi, către patriarhi, către prooroci, către apostoli, către mucenici și către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.
Despre Sfântul Atanasie se spune că atunci când era mic și se juca cu alți copii de o vârstă cu el, pe malul mării, făcea ceea ce văzuse în biserică, căci copiii care erau împreună cu el l-au hirotonit episcop și îi aduceau pe alți copii elini, care erau încă nebotezați. Atunci el îi boteza cu apă din mare, spunând cuvintele de la Taina Sfântului Botez.
De acest fapt a aflat patriarhul Alexandriei, Alexandru, care i-a chemat la el pe toți acești copiii cu „episcopul” lor și i-a întrebat ce făceau în jocurile lor la malul mării. Iar ei au spus cum l-au pus episcop pe Atanasie și cum a botezat el pe copiii elini. Patriarhul, cercetându-i cu de-amănuntul, s-a încredințat că se săvârșiseră toate potrivit cu normele Bisericii. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit ca bun botezul copiilor și l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.
Tot în această zi este pomenit Sfântul Chiril, arhiepiscopul Alexandriei.
Sfântul Chiril s-a născut în Alexandria. A fost succesorul patriarhului Teofil în scaunul patriarhal al Alexandriei, având o poziție puternică și influentă.
În calitate de patriarh s-a confruntat cu susținătorii ereziei nestoriene, care a fost răspândită în toată lumea creștină de patriarhul Constantinopolului, Nestorie. Acesta susținea că Hristos este „numai om, nu și Dumnezeu”, iar pe Născătoarea de Dumnezeu o numea nu „Născătoare de Dumnezeu”, ci „Născătoare de Hristos”.
În urma acestor controverse, împăratului Teodosie al II-lea a convocat la Efes cel de-al III-lea Sinod Ecumenic (431) care, după lungi dezbateri, a sfârșit prin a-l îndepărta pe Nestorie din scaunul său și a-l trimite în exil.
Sursa: vol. „Viețile Sfinților”.
Pe același subiect

VIDEO: Incompetentul Vlad Voiculescu habar nu are că morții „de Covid” se îngroapă goi în saci de plastic, la un ordin al Ministerului Sănătății. ACTUALIZARE: Ordinul de ministru a fost schimbat

Scriitorul Ion Cristoiu, în apărarea scriitorului Octavian Goga, atacat pe un soclu de la Iași de pigmeii istoriei. Cristoiu demonstrează cum USR-iștii sunt mai comuniști decât PCR-iștii

12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile Cruciaților Occidentali. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze

„Mânca-v-ar Raiul!” 10 aprilie: 109 ani de la nașterea părintelui Cleopa, unul dintre stâlpii Ortodoxiei românești, între cei mai însemnați duhovnici și predicatori români ai secolului XX

Declarație surprinzătoare a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei: s-a vaccinat!

Bucureștiul de ieri. Un ecou de altădată (I)
Recomandările noastre

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)