18 iunie: 15 ani de la moartea lui Gică Petrescu

Pe 18 iunie 2006 pleca din această lume Gică Petrescu. Cântărețul a murit la vârsta de 91 de ani. Trupul neînsuflețit a fost depus, pentru trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române, unde sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ulterior a fost dus la capela din Cimitirul Bellu, unde a și fost înmormântat cu onoruri militare.
Despre viața cântărețului s-a scris o carte, ''Viața și cântecele lui Gică Petrescu'', semnată de George Sbârcea, și s-a făcut un film, ''Muzica e viața mea'' (singurul în care maestrul a jucat). Se numără printre puținii artiști din lume care și-au imprimat muzica de la discuri de patefon, de pick-up, casete până la CD-uri.
Timp de 34 de ani a fost căsătorit cu Cezarina Moldoveanu, poetă și scriitoare, care a contribuit la succesul său.
După moartea soției sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susțină spectacole.
Printre șlagărele cântate de Gică Petrescu se numără: ''Fetițe dulci ca-n București'', ''Costică, Costică'', ''Ia mai toarnă un păhărel'', ''Uite-așa aș vrea să mor'', ''Du-mă acasă, măi, tramvai'', ''Zi-i una mai săltăreață'', ''Cel mai frumos tangou'', ''Astăzi e ziua ta'', ''Să-mi cânți, cobzar!'', ''Iubesc femeia'', ''Bucureștiul meu iubit'', cântece fredonate de generații întregi. Talentul său vocal și componistic și vocația pentru un anumit gen al muzicii ușoare i-au conferit un statut aparte în peisajul muzical autohton.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre
Persoane: Cezarina Moldoveanu Gică Petrescu
Locații: România
Subiecte: Mari români
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)