Sfântul Cuvios Macarie cel Mare este pomenit în calendarul creștin-ortodox și în calendarul greco-catoloc la data de 19 ianuarie.  Acesta este cunoscut și ca Macarie Egipteanul și a fost unul dintre Părinții pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. 

Sfântul Cuvios Macarie cel Mare s-a născut în jurul anului 300, în partea de nord a Egiptului, în localitatea Ptinar, într-o familie creștină, tatăl său fiind preot. Din fragedă vârstă s-a nevoit la deprinderea credinței și a faptelor bune.

ImunoMedica


În tinerețe, când părinții săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustiu și s-a rugat Mântuitorului Hristos, Mirele Bisericii, să îl călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În acest răstimp de post și rugăciune, a avut o vedenie. Un Heruvim înaripat l-a luat de mână și l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus, și zicându-i: ,,Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi duhovnicești drept moștenire această pustie!”.

La scurt timp după aceasta, Sfântul Macarie, după moartea neașteptată a logodnicei și a părinților săi, și-a împărțit săracilor moștenirea. Apoi, aflând un monah bătrân, venit la biserica din sat pentru primirea Sfintei Împărtășanii, Macarie s-a făcut ucenicul lui și, clădindu-și chilie în pustie, s-a făcut monah, viețuind în rugăciune, în înfrânare și în lucrul mâinilor, după obiceiul monahilor. 

Dar oamenii din sat au deci să-l facă preot fără voia lui, deși era încă tânăr. Atunci Macarie a început o viață și mai aspră. El venea la slujbă în sat, iar în cealaltă vreme se liniștea în pustie. Însă mulți cercetându-l acolo în pustie, iar el simțindu-și sufletul în primejdie, și-a săpat singur, departe de chilie, o peșteră, unde rămânea îndelung în liniște, fără să-l mai tulbure nimeni. Iar pentru mâncarea și băutura lui, este de prisos a scrie, că trupul și obrazul său mărturiseau despre covârșirea postului și a ajunărilor. 

Pacea lui n-a rămas însă multă vreme netulburată. Din uneltirea diavolului, a fost învinuit pe nedrept de necinstirea unei fecioare iar Macarie a fost batjocorit de tot satul și a fost bătut până aproape să moară. Dar fata, fiind însărcinată și neputând să nască, a mărturisit pe adevăratul vinovat. Atunci, auzind Macarie că vor să vină să-l laude pentru răbdarea și umilința lui, a fugit în pustiul Schitului (Sketis). Și, nevoindu-se acolo mulți ani, tânărul Macarie s-a dus la marele Antonie pe care dorea să-l vadă și, primit fiind cu dragoste, Macarie i-a devenit ucenic apropiat. Și a fost povățuit de Cuviosul Antonie, care i-a dăruit la moarte toiagul său, drept moștenire, povățuind cetele de călugări din pustie, care s-au adunat în jurul său.

Deci, către vârsta de 40 de ani, fericitul Macarie a primit de la Dumnezeu darul tămăduirii și al prorociei și s-a făcut îndrumător celor din Schit. Și multă lume venind la el, cerea ajutorul și învățăturile lui cele luminate de Duhul Sfânt. Și le dădea fericitul Macarie învățături scurte despre rugăciune, răbdare, omorârea patimilor și bunătate, iar alții îl căutau pentru tămăduiri și binecuvântare.

În anul 360, Cuviosul Macarie a întemeiat mănăstirea care îi poartă numele, în pustia Nitriei, cu viață monahală neîntreruptă până astăzi. Și, din milă de oameni, a pus de s-a zidit, în pustie, o casă de oaspeți pentru străini și bolnavi. Și a prorocit fratelui pus să slujească acolo, urgia Domnului, pentru iubirea lui de argint. Acest frate lua bani până și de la cei săraci, ascundea arginții și nu se pocăia, lucru pentru care s-a umplut de lepră. Și l-a vindecat de boală starețul și, certându-l, i-a tămăduit și patima sufletească.

Așadar, a început Dumnezeu a lucra prin fericitul Macarie, până și învieri din morți, spre mântuirea și folosul oamenilor.Într-o zi a venit la el un eretic, stăpânit de diavolul mândriei, care zicea că Mântuitorul n-a luat trup omenesc și că nu va fi o înviere a morților. Acest eretic era si vrăjitor și reușise să răzvrătească peste 500 de suflete. Dar cu rugăciunea sa, fericitul Macarie a înviat un mort, care a mai trăit trei ani, spre adeverirea învierii și întoarcerea atâtor suflete. Și încă și pe alți doi morți i-a făcut de au grăit din morminte, scăpând, astfel, pe cei din neamul lor de vânzare în robie și de năpastă.

Conform Basilica.ro, Cuviosul Macarie cel Mare a fost apreciat mult de contemporani, ca un monah desăvârșit, care a trecut de treapta practică a luptei cu patimile, și a ajuns la contemplație. Ucenicii îl numeau: vasul alegerii, bătrânul egiptean, fericitul Macarie, sau: sfântul și foarte practicul nostru învățător și marele învățător și dascăl. El se distingea prin înțelepciunea cu care recomanda o asceză moderată, ca și prin darul discernământului sau al deosebirii duhurilor, povățuind cu multă dragoste comunitatea monahală de la Schit (Sketis). 

Paladie spune că Macarie se afla permanent într-o stare de uimire sau extaz, mintea lui fiind mereu la Dumnezeu, nu la lucrurile acestei lumi. Pentru smerenia și blândețea sa era numit un dumnezeu pe pământ. Macarie era un desăvârșit învățător în ceea ce privește rugăciunea. El arăta că nemânierea este o condiție a sporirii în rugăciune. Tot el recomanda rugăciunea scurtă, dar deasă, care s-a numit mai târziu rugăciunea minții.

Deci, fiind împodobit cu daruri și cu fapte dumnezeiești, ne-a lăsat fericitul Macarie și o carte cu 50 de cuvântări, de foarte mare folos duhovnicesc, precum și o scrisoare către călugării tineri, cu tot felul de sfaturi.

A trecut la cele veșnice în anul 390, după 90 de ani de osteneli pentru Domnul Iisus Hristos, fiind pomenit de Biserica Ortodoxă la 19 ianuarie. Moaștele sale se găsesc acum în mănăstirea coptă din Egipt, care-i poartă numele (Deir Abu Maqar).