19 noiembrie: Sfântul Proroc Avdie, „robul Domnului" care a mers în urma Sfântului Proroc Ilie

În ziua de 19 noiembrie, Biserica face pomenirea: Sfântului Proroc Avdie; Sfântului Mucenic Varlaam; Sfântului Mucenic Agapie; Sfântului Mucenic Eliodor; Cuviosul Ilarion din Georgia; Cuvioșilor Varlaam și Ioasaf.
Sfântul Proroc Avdie era din pământul Sihem, din țărâna lui Vitaharam. A trăit cu opt sute de ani înainte de nașterea lui Hristos. Numele Avdie se tâlcuiește "robul Domnului". A slujit mai întâi lui Ahav și apoi lui Ohozia. Murind Ahav și după dânsul luând împărăția lui Israil fiul sau Ohozia, în acea vreme Sfântul Avdie slujea în rândurile ostașilor. Și a fost el unul din cei trei căpitani care s-au trimis de Ohozia la Ilie Prorocul cu câte cinci soldați, dintre care peste doi căpitani, căzând foc din cer, i-a ars, după cuvântul prorocului.
Iar al treilea capitan, care era Avdie, a fost miluit pentru că s-a apropiat cu smerenie de Sfântul Proroc Ilie și s-a închinat în genunchi înaintea lui și l-a rugat, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, cruță sufletul meu și sufletele robilor tăi!”. Deci Sfântul Ilie l-a cruțat pe el și l-a sculat, ducându-se împreună cu el la împăratul.
Din acea vreme a lăsat Avdie slujba împăratului și a mers în urma Sfântului Proroc Ilie, luând duhul prorociei, ca cel ce păzise și hrănise pe prorocul Domnului și ca cel ce urmase prorocului. Apoi, murind, a fost îngropat împreună cu părintii săi.
Sursa: crestinortodox.roActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

INEDIT: Rețeta Părintelui Justin pentru tratarea cancerului și sfaturile Părintelui Cleopa despre „medicamentul care vindecă de cancer”

Diana - Regina Șamanilor și fiica unei așa zise inițiate în masonerie. Dorel Vișan - tot mai confundabil cu rolurile de torționar și milițian
Am dat jos Codul QR de pe Catedrală! Patriarhul ne-a auzit și a îndreptat eroarea - FOTO. ActiveNews se ține de promisiune: susținem Catedrala Mântuirii Neamului!

Cum arăta cu adevărat chipul lui Moș Nicolae. Reconstituiri istorice după moaștele inundate în mir ale Sfântului Nicolae, din Bari, și imaginile sintetizate ale icoanelor sale. FOTO (6 Decembrie)

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: Calendarul zilei Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)