2 decembrie: 26 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa Ilie, Sfântul Duhovnic al Mănăstirii Sihăstria. LA PATRIARHIE, CLOPOTUL MARE A BĂTUT SINGUR (VIDEO)

Părintele Cleopa Ilie, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României, a cărui canonizare a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut în comuna Sulița, din județul Botoșani, pe 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei de țărani Alexandru și Ana Ilie.
A urmat cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească pe lângă schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.
În decembrie 1929 s-a alăturat obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, au fost primiți în obștea schitului. În 1935 a fost luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 s-a reîntors la schit și a fost uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de Cleopa, scrie Agerpres.
În iunie 1942 a fost numit locțiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi. Pe 27 decembrie 1944 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior a fost numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.
În 1947, Schitul Sihăstria a fost ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotonisit arhimandrit. În 1948, urmărit de Siguranță, s-a retras pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie a fost numit stareț al Mănăstirii Slatina Suceava unde s-a transferat alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.
A întemeiat la Mănăstirea Slatina o obște care număra peste 80 de persoane. Între 1952-1954, a fost urmărit de Securitate și s-a retras în Munții Stănișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani a fost readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian.
În 1956, a revenit la metanie, iar în primăvara anului 1959, s-a retras pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își va petrece următorii cinci ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât calugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.
Părintele Ioanichie Bălan i-a alcătuit seria de volume „Ne vorbește Părintele Cleopa” (disponibile la Librăria Sophia).
La 2 decembrie 1998 trece la Domnul unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai României. Trecut deja de vârsta de 80 de ani, „starostele monahismului românesc” era bătrân și bolnav, trupește, însă duhul îi era la fel de viu.
Deși în ultimul an de viață nu mai putea merge decât cu sprijinul ucenicilor de la Mănăstirea Sihăstria, la ușa chiliei sale era, mereu, plin de oameni, pe care nu înceta să îi sfătuiască să meargă pe drumu cel bun și să se roage, să caute să-și lucreze mântuirea.
Monahul Cleopa și-a dat duhul la vârsta de 86 de ani. Timp de trei zile, curtea mănăstirii a fost la fel de împânzită de oameni ca și în timpul vieții pământești, când predicile părintelui se auzeau până la marginile pădurii, datorită numărului, mereu mare, de credincioși care veneau să îl audă vorbind și să îi ceară să se roage și pentru ei. De data aceasta, însă, toți „copiii” părintelui Cleopa se rugau pentru odihna sufletului celui care le-a fost duhovnic cu har și bun sfătuitor.
Pe sicriul părintelui Cleopa nu a fost aruncată nici măcar o lopată de pământ. Credincioșii l-au îngropat cu mâinile goale, aruncând fiecare câte o mână de țărână, până ce groapa a devenit mormânt. Pământul acela face acum parte din trupul preotului și oferă tămăduiri sufletești și trupești celor ce îl ating, după cum povestește o măicuță.
Părintele Cleopa Ilie (10 Aprilie 1912 – 2 Decembrie 1998):
– Fiule, voi ce luptați pentru neamul nostru străbun trebuie să fiți și ostași ai lui Hristos! Să-l aveți pe Hristos permanent în inimă! Numai așa poți birui dușmanul! Căci cei ce mor pentru Hristos și pentru neam se mântuiesc. Ei sunt pomeniți zilnic la Sfânta Liturghie, la Vohodul Mare (ieșirea cu Sfintele Daruri). Că și în veacul acesta au căzut mii și milioane de români pentru Sfânta Cruce și pentru Țară. Pământului acesta românesc îi place de moarte, de mucenicii căzuți pentru apărarea credinței și a neamului românesc în războaie, temnițe și închisori.
– Părinte, cum să-i cinstim pe acești eroi si martiri ai neamului?
– Să țineți, fiule, de credința noastră, pe care au ținut-o toți voievozii, domnii, regii și moșii și strămoșii noștri și toți românii cei adevărați. Dacă vreți să fiți ai lui Hristos și ai Țării Românești, să țineți neclintită credința cea dreaptă a voastră, ortodoxă, pe care o ținem de 2000 de ani! Nu poți să fii creștin și român dacă nu ești ortodox; ești străin, nu ești fiu al Țării Românești! Că Biserica Ortodoxă străbună a ținut neamul românesc de 2000 de ani, nu veneticii care ne învață acum pe noi ce-i credința. Pe sectanți să nu-i primiți în casele voastre!
– Părinte, dar statul a aprobat„democratic” si alte confesiuni.
– Cei care au confesiuni aprobate de stat, treaba lor… Aceia sunt cu credința lor. Dar aceștia care s-au rupt de Biserica Ortodoxă și s-au făcut sectari nu sunt fii adevărați ai țării noastre, nici ai Bisericii, ci sunt înainte-mergători ai Satanei. Sunt prooroci mincinoși care vor să vă rupă credința și să ducă poporul nostru la pierzanie. Țineți dreapta credință și nu ascultați de ei! Țara asta Românească a fost ortodoxă dintotdeauna și trebuie să țină linia Ortodoxiei. Ortodocși ne-am născut, ortodocși am trăit două mii de ani, ortodocși trebuie să stăm până la moarte! Asta-i adevărata credință ortodoxă a Țării Românești! Nu primiți nimic din afară, căci toți vor să strice unitatea neamului nostru străbun, a credinței și a Bisericii. Toți aceștia sunt vrăjmașii neamului și ai Crucii lui Hristos.
Fragment dintr-un interviu luat de Eleodorus Enăchescu în anul 1998 și publicat de Mănăstirea Petru Vodă
CLOPOTUL MARE A BĂTUT SINGUR
La trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, unul dintre cei mai mari duhovnici ai acestui neam, clopotul mare de la Patriarhie a bătut singur.
Puțini știu, însă, că moartea sa a fost marcată de o minune, căreia nici o explicație fizică nu i-a fost găsită.
Într-o după amiază, spre seară, spovedeam în biserică la Catedrala Patriarhală, povestește părintele Arsenie Muscalu. Cred că era în jurul orei 19, când, dintr-o dată, clopotul cel mare a început să bată, clopotul are peste 8 tone și se trage electric numai la Sfânta Liturghie, la început și la Axion.
Am rămas nedumerit. De ce s-ar trage clopotul acum? Nu era nici un eveniment. Dacă ar fi fost ceva, eu trebuia să știu.
În câteva clipe am fost în Sfântul Altar. Odată cu mine a ajuns și fratele Nicolae pe atunci paraclisier.
Iar în Sfântul Altar nu era nimeni.
Și eu și fratele Nicolae am încercat să oprim clopotul de la tablou, însă acesta nu reacționa în nici un fel. Clopotele de la Patriarhie sunt acționate electric, iar tabloul de comandă se află în Sfântul Altar.
Văzând că nu îl poate opri, fratele Nicolae a fugit la clopotniță. Clopotnița stă încuiată, iar cheia se află la electrician, care trecea pe acolo numai dimineața.
M-am uitat după Ștefan, celălalt paraclisier, sau nea Sebastian, electricianul, care aveau cheia de la clopotniță, dar nu erau pe-acolo, și atunci am fugit la clopotniță și am spart lacătul de la ușa de acces.
Mi-era teamă că Părintele Patriarh Teoctist mă va certa, crezând că eu am tras clopotul cel mare intenționat.
Am urcat la clopote. Nu era nimeni. Clopotul cel mare bătea cu putere. Când am scos toate siguranțele, numai atunci l-am oprit. A doua zi a venit vestea că Părintele Cleopa de la Sihăstria a plecat la Domnul.
Clopotul a bătut ceva, adaugă Pr. Arsenie, două-trei minute, poate mai mult. Toți părinții cărora le-am povestit întâmplarea aceasta au avut același gând: e semn că cineva mare va pleca la Domnul!
După ce am primit vestea despre moartea Părintelui Cleopa, cu toții am făcut imediat legătura.
(Întâmplarea a fost povestită de Părintele Arsenie Muscalu, actualmente duhovnicul Mănăstirii Sfântul Ioan Evanghelistul din Cornu, care în acea vreme era Marele Ecleziarh al Catedralei patriarhale, pentru revista "Lumea Credinței" )
Mai multe despre Părintele Ilie Cleopa AICI
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Locații: România
Subiecte: Calendarul zilei Mari români Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)