ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



La 40 de zile de la nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 2 februarie Întâmpinarea Domnului. În această zi, Fecioara Maria îl duce pe pruncul Iisus la Templu pentru a fi afierosit, potrivit rânduielii Legii vechi, ce prevedea ca orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere.

Tot în această zi se făcea și curățirea mamei, lucru ce s-a păstrat întocmai, și în zilele noastre, mama trebuind să vină la biserică după 40 de zile pentru a i se citi Sfânta Moliftă.

În Templul din Ierusalim, pruncul Iisus este întâmpinat de dreptul Simeon și de prorocița Ana.

Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor, acesta rostind următoarele cuvinte când Îl ia în brațe pe Hristos: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperire neamurilor și slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32).

Vorbele dreptului Simeon fac referire la faptul că acesta, fiind unul dintre traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă, în momentul în care a ajuns la textul „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu”, a înlocuit termenul „fecioară” cu „femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până ce nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26). Dar acum că Îl vede pe Mântuitor, Simeon se simte împlinit și cere să plece spre odihna veșnică.

De altfel, Părintele Teofil Părăian spunea că „noi suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființa noastră și să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie întreagă”.

Prezența Prorociței Ana în Templu nu este nici ea  întâmplătoare, aceasta simbolizând Legea și Proorocii, cele care se vor împlini în Persoana lui Hristos.

Această mare sărbătoare a Întâmpinării Domnului are o deosebită însemnătate în Biserica Creștin-Ortodoxă, ea constituind, în continuare, o îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea a lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane. Astfel, proaspăta mămică vine în biserică și în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l dinaintea altarului.

Preotul îi închină și le citește rugăciuni mamei și pruncului care, în acel moment, îi închipuie chiar pe Maica Domnului cu Iisus în brațe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor „curățirii” femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face și cuvenita referire la împărtășirea mamei cu Sfintele Taine. În ceea ce privește pruncul, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze și să-l sfințească, rânduindu-i după această pregătire luminarea botezului.
 
Sărbătoarea Întîmpinării Domnului a oprit ciuma din anul 542

Ciuma bubonică a fost o plagă răspîndită de șobolani, apărută în anul 541, adusă din Nord-Vestul Chinei de astăzi și a adus moartea a jumătate dintre oamenii din acea vreme.

Ciuma nu a fost eradicată complet într-un singur an, valuri succesive de molimă bîntuind în veacul al VI-lea și continuînd pînă în anul 750. Mortalitatea a fost cea mai ridicată în vremea primului val, în anii 541-542. Relatarea de mai jos, extrasă din Viețile Sfinților, redă numai o mică parte a dezastrului cu care s-a confruntat omenirea:

Prăznuirea Întâmpinării Domnului s-a așezat în vremea împărăției lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deși se făcea în Biserică pomenirea Întâmpinării Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iar Iustinian, drept-credinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt și alte praznice mari. Și aceasta, pentru aceste pricini:

Pe vremea împărăției lui a fost molimă mare de moarte în Bizanț și în părțile de primprejur, trei luni, începând din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început câte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi câte zece mii. Și multe trupuri ale oamenilor bogați și cinstiți erau neîngropate, pentru că, murind slugile și robii tuturor, nu avea cine să îngroape pe stăpânii lor.

Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omenești, și un înfricoșat cutremur de pământ [din anul 526], încât toate casele cele mari, zidirile cele înalte și bisericile au căzut și mulțime de popor a pierit căzând sub zidurit. Între aceștia era și Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci a murit căzând biserica peste el. Încă și Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghițită de pământ cu toți locuitorii ei.

În acea înfricoșată moarte și pierzare, i s-a descoperit unuia din cei plăcuți lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întâmpinarea Domnului și a Născătoarei de Dumnezeu.

Venind ziua Întâmpinării Domnului, în Februarie, în ziua a doua, când a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea și cu ieșire cu crucile, în acea zi s-a ridicat [din Constantinopol] molima cea de moarte cu desăvârșire și cutremurul pământului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu și cu rugăciunile Prea-curatei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire în veci. Amin. (Mănăstirea Petru Vodă)


Cuvântul părintelui Teofil Părăian la sărbătoarea Întâmpinării Domnului
 

Să ne gândim și la întâmpinarea de la sfârșitul lumii, când Domnul Hristos va fi văzut de toți, pentru că, așa cum fulgerul apare la răsărit și ajunge până la apus, tot așa și venirea Fiului Omului va fi văzută de toți deodată. Îl vor vedea chiar și potrivnicii și necredincioșii și cei ce s-au lepădat de El și cei care I-au împuns coasta cu sulița, toți Îl vor vedea. Unii dintre oameni vor alerga înaintea Lui, răpiți fiind pe norii cerului, și-L vor întâmpina în aer pe Domnul Hristos, pentru că au dus o viață mai presus de lumea aceasta, L-au avut în vedere pe Domnul Hristos mai mult decât lucrurile veacului acestuia și atunci vrednici sunt să se întâlnească cu Domnul Hristos. Sfântul Apostol Pavel spune: „noi, cei vii, care vom fi rămas la venirea Domnului nu-i vom întrece pe cei adormiți, ci împreună cu ei vom fi răpiți în nori întru întâmpinarea Domnului în văzduh, și așa pururea cu Domnul vom fi”.

Înainte de a-L întâmpina pe Domnul Hristos în văzduh, fără să mai avem posibilitatea să-L întâlnim cum L-au întâlnit Dreptul Simeon și proorocița Ana, avem totuși posibilitatea să-L întâmpinăm și să ne întâmpine, să mergem spre El și să vină și El spre noi. Și aceasta se întâmplă la fiecare rugăciune conștientă pe care o facem, aceasta se întâmplă la fiecare împărtășire cu dumnezeieștile taine, aceasta se întâmplă ori de câte ori citim dumnezeiasca Evanghelie în care Domnul Hristos e cuprins și din care ni se face arătat prin Cuvântul Său.
 
Așadar, această sărbătoare de Întâmpinare a Domnului nostru Iisus Hristos se poate prelungi pentru fiecare dintre noi, nu numai pentru zilele care sunt hotărâte pentru a sărbători Întâmpinarea Domnului. În toate zilele vieții noastre avem putința să ne întâlnim cu Domnul Hristos, să-L întâmpinăm pe Domnul Hristos, să ne întâmpine Domnul Hristos, să vină către noi, să vină în fața noastră, să vină în inima noastră, să intre în alcătuirea ființei noastre ca să ardă spinii păcatelor noastre, să ne facă sălaș al Duhului Sfânt, sălaș al Său și sălaș al Tatălui ceresc, așa cum a făgăduit când a zis „cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” și, mai departe, „cel ce păzește Cuvântul Meu, acela este cel care Mă iubește și Tatăl Meu Îl va iubi și Vom veni la el și la el Ne vom face locaș”.